Patriarhia Română s-a simțit nevoită să comunice faptul că este plătitoare de impozite și nu beneficiază de privilegii, dar în Eparhia Hușilor primăriile, de obicei, donează bisericii bani pentru aceste taxe

„Biserica Ortodoxă Română, ca orice alt cult religios recunoscut în România, plătește impozite conform legislației în vigoare, inclusiv impozitul pe clădiri și terenuri utilizate pentru activități economice, impozitul pe veniturile din salarii și alte taxe relevante, în conformitate cu Codul Fiscal și regulile aplicabile cultelor religioase. În cazul Catedralei Naționale, de la începutul construirii acesteia și până în prezent, au fost plătite impozitele și contribuțiile fiscale specifice salarizării muncitorilor care lucrează pe șantierul ansamblului Catedralei, precum și cotele de TVA aferente materialelor de construcții utilizate – sume care se întorc la statul român prin mecanismul fiscal obișnuit. Scutirea de la impozitarea clădirilor care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute oficial este prevăzută de lege și există în majoritatea țărilor democratice, fiind menită să faciliteze serviciile de utilitate publică pe care Biserica le oferă comunității”, a comunicat ieri Patriarhia Română.
73 milioane de euro în activități sociale și caritabile
Potrivit aceluiași comunicat, Biserica Ortodoxă Română este unul dintre cei mai importanți contributori sociali din România. În 2024, Biserica a investit aproape 73 milioane de euro în activități sociale și caritabile, susținând 867 de instituții și servicii sociale și de care au beneficiat în mod direct peste 363.000 de persoane prin programe variate de sprijin material și umanitar. Aceste contribuții filantropice nu includ numeroasele activități desfășurate de parohii și mănăstiri la nivel local pentru persoanele vulnerabile – cum ar fi mâncare, îmbrăcăminte, sprijin pentru familii sărace, persoane în vârstă, bolnave sau cu dizabilități – care, deși nu sunt cuantificate financiar la nivel centralizat, reprezintă o realitate permanentă a slujirii sociale a Bisericii. Prin rețeaua de asistență social-filantropică coordonată de Federația Filantropia – organismul nonprofit al Patriarhiei Române – se desfășoară proiecte de sprijin pentru bătrâni, persoane fără adăpost, familii aflate în dificultate, centre maternal-familiale, cantine sociale, servicii de îngrijire paliativă și de reintegrare socială, precum și programe speciale pentru persoane cu nevoi sociale complexe.
„Această activitate social-filantropică ar fi realmente influențată negativ prin creșterea sau adăugarea unor taxe și impozite suplimentare”
CONCLUZIA PATRIARHIEI… „Așadar, Biserica Ortodoxă Română plătește taxe și impozite, ca orice alt cult religios recunoscut în România, rămânând totodată și cel mai mare filantrop al societății românești, prin toate programele social-filantropice derulate anual și prin resursele investite direct din contribuțiile proprii ale credincioșilor și din fonduri dedicate slujirii sociale. Această activitate social-filantropică ar fi realmente influențată negativ prin creșterea sau adăugarea unor taxe și impozite suplimentare, beneficiarii finali ai programelor de asistență socială fiind cei direct afectați. Afirmațiile simpliste privind cât „ar putea primi statul” dacă anumite lăcașuri de cult ar fi impozitate diferit ignoră cadrul legal actual și rolul social real al cultelor religioase recunoscute. Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul de a contribui, într-un mod responsabil și transparent, la bunăstarea societății românești, în conformitate cu spiritul legii și cu valorile credinței creștine”, se arată în comunicatul emis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.
La Zăpodeni este unul care a umblat cu molifta prin Zona Broscărie, să vezi ce viteză avea la luat banii.Să se ducă la masa și la tatăsau la Dragomirești că acolo îi este locul hoț parșiv
Niște jegoși!
Plătesc impozite doar pentru salarii, în rest nu plătesc niciun impozit!
Mint de îngheață apele, sa nu le sara lumea in cap!
Sa le ia impozite pe terenuri, clădiri, nu neapărat biserici!
Posibil oare ca Anunnaki sa fi inventat religia ? Ei au sosit aprox.acum 550 000 ani , au plecat deodată , posibil înainte de Marele Potop , după plecarea lor și refacerea după Marele Potop să fi preluat religia oamenii ? Religia este un sistem de control , care domnește prin frică, vinovăție, intimidare și umilire. Dacă citești scripturile Nag Hamadi, descoperi că multe scripturi din Biblie au fost răstălmăcite sau complet schimbate pentru a servi agendei bisericii. Cea mai mare minciună pe care o propovăduiește biserica este că Isus a murit pentru păcatele noastre și că ne-am născut păcătoși. L-au ucis pe Isus pentru că învăța oamenii împotriva doctrinei lor false; el învăța că Împărăția lui Dumnezeu este deja în tine, deci nu ai nevoie de o biserică, de un preot ca intermediar. Cunoașterea este putere și te eliberează de sistemele de control ale bisericii. Institutul Smithsonian din SUA , a șters o întreagă civilizație ( cea cu giganții ….) pentru a putea sa fim mințiți în legătură cu adevăratul nostru trecut. Au existat civilizații umane cu tehnologie și mai avansată decât noi in trecut …. Exista o Elita care controlează toate sistemele noastre corupte, toate pentru a face bani de pe urma noastră. Va mai aduceți aminte câte postări au fost pe acest grup , in legătură cu energia gratuita pe care ar fi descoperit-o Tesla (deși , unii nu cred acest lucru ….). Dar , cum să dispară companii de renume (Exxon., Shell etc. ) in extragerea petrolului , gazului metan etc. Unde a câștigat teren comunismul ? In Estul Europei , unde au fost și sunt încă , cei mai puțin educați oameni , că să mă exprim elegant …..Nu în România încă se mai înconjura biserica în genunchi de trei ori ? Ti-a cerut vreodată Dumnezeu să fii prost ? Nu ! Nu de 36 de ani românii au votat un anumit partid , care este și astăzi o frână în calea oricărui progres , apărători ai hoților și corupților , plagiatorilor de doctorate ? De ce școala nu mai este cum a fost ? Pentru că este nevoie de prosti , ca de aer …. Acesta este adevărul , chiar daca unii … n-ar prea fi de acord . Avem cea mai mare catedrală din lume , dar de 37 de ani , nu știu dacă s-au construit 2 spitale și 5 scoli . In orașul în care trăiesc , bisericile exista , sau se construiesc la 4-500 m una de alta . Nu ai nevoie de intermediari , poți face o cruce și să îți manifești credinta în Dumnezeu și pe un deal … singur ! Am pornit de la religie … cine a creat-o și când ? Că de preluat , au preluat-o tot oamenii …! Și merge … ca unsă ! Care este părerea ta in acest sens ?
👍
Popi=paraziti
Sunt niște japițe abonate permanent la taxele noastre, in loc sa mai facă si ei ceva iau scamatorii ăștia
Pai bine le face Bolojan când lase primăriile sa se descurce singure, sa le lase de tot, ei n-au bani dar îndeasă buzunarele la hoțomanii ăștia, si măresc taxele ca n-au bani, pai sa-mi bag picioare daca asta nu-i tara proștilor