În primăvara anului 1926, la câțiva ani după ce România trecuse la calendarul gregorian, confuzia legată de data Paștelui era încă puternică, mai ales în lumea satelor. În 1919, schimbarea se făcuse brusc: după 1 aprilie a urmat direct 14 aprilie, pentru a recupera diferența de 13 zile dintre calendarul vechi, folosit până atunci în România, și cel gregorian, deja în uz în Europa Occidentală. Pentru mulți oameni, nu era deloc limpede de ce unele sărbători se țin după noul calendar, în timp ce Paștele pare să urmeze o altă rânduială, iar variațiile de la un an la altul adânceau nedumerirea.
Un articol publicat la 5 aprilie 1926 în ziarul Lumea, disponibil astăzi pe platforma Ziarele Arcanum, oferă o imagine clară asupra felului în care românii din perioada interbelică înțelegeau sărbătorile religioase, în special Paștele. Textul explică cum a fost stabilită data Paștelui și surprinde reacțiile stârnite de trecerea la noul calendar în România.
Schimbarea era încă foarte recentă pentru cititorii acelor ani și pentru mulți oameni, mai ales din mediul rural, această ajustare părea dificil de înțeles: „Cu toate acțiunile de propagandă al clericilor și autorităților pentru impunerea noului calendar, în unele părți poporul a continuat să reziste nouei reforme. Desigur nici o argumentare pe cale logică, n’a putut trece peste tradiționalismul susținut al poporului”, arăta articolul din publicație ieșeană.
Regula stabilită cu secole în urmă la Conciliul de la Niceea
Ziaristul explica regula stabilită cu secole în urmă la Conciliul de la Niceea, „încă acum 1600 ani”, când „s’a ținut seamă de faptul că Christ a înviat în prima Duminică care vine imediat după luna plină ce cade după 20 Martie”. Paștele se sărbătorește în prima duminică după prima lună plină care urmează echinocțiului de primăvară. De aici rezultă variațiile de la un an la altul, uneori considerabile. Prin urmare, „adevărata cauză, deci, nu este schimbarea datei Paștelui, cum crede poporul ignorant, ci normalizarea calendarului, care până acuma era în urmă cu 13 zile”, arăta articolul de acum un secol.
Dincolo de explicațiile tehnice, textul lasă să se întrevadă viața reală a oamenilor: tradiția veche și obiceiurile strămoșești dictau comportamentul, iar orice schimbare era întâmpinată cu rezistență: „Mult timp va mai trece desigur, multe agitațiuni vor mai fi printre săteni contra unificării calendarului… Numai printr’un sistem binevoitor și cu multă îngăduință se va putea aduce lumină în massa acelora care urmează cu persistență o tradiție”.
În același timp, articolul arată că autoritățile făceau și pași înapoi: în Basarabia, li se cerea preoților să țină Paștele după voința oamenilor, semn că rezistența era suficient de puternică încât să impună compromisuri temporare. Mai jos urmează articolul integral, așa cum a apărut în ziar, respectând ortografia și limbajul de acum un secol.
„Când trebuie sărbătorit Paștele. Cum a fost stabilită sărbătoarea patelui de către fondatorii Calendarului.
Cu ocazia înlocuirei vechiului calendar cu cel nou, s-au produs o serie de schimbări în sărbătorile creștinești.
Aceste schimbări au provocat deasemeni, o stare de spirit ostilă înlocuirei vechiului calendar, mai ales în rândurile țăranilor. Cu toate acțiunile de propagandă al clericilor și autorităților pentru impunerea noului calendar, în unele părți poporul a continuat să reziste nouei reforme.
Desigur nici o argumentare pe cale logică, n’a putut trece peste tradiționalismul susținut al poporului.
In ultimul timp noul guvern a trimis circulări autorităților din Basarabia, prin care se face cunoscut că sărbătoarea Paștelui urmează să se serbeze după voința populației. Mai mult încă, preoții vor trebui să se supuie cerințelor locuitorilor.
Poate că mai târziu, prin continuarea unei propagande intense se va putea ajunge ca poporul să poată pricepe care este adevărata normă a calendarului…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/pastele-si-calendarul-nedumeririle-romanilor-privind-data-acestei-mari-sarbatori-abia-se-trecuse-la-calendarul-gregorian-ce-scriau-ziarele-iesene-acum-exact-100-de-ani–1850725.html
