spot_img
12.7 C
Vaslui
02-nov.-2024
spot_img

Parisul şi Londra îşi vor testa la comun armele lor nucleare

- Advertisement -

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi premierul britanic David Cameron vor semna, marţi, la Londra, un tratat care va permite celor două ţări să simuleze, începând din 2014, funcţionarea arsenalului lor nuclear într-o instalaţie comună din Bourgogne, a anunţat palatul Elysee.
Acest nou centru de simulare, care va fi construit pe locul unui complex deja existent al Comisariatului pentru Energie Atomică (CEA) situat la Valduc (Côte-d’Or), la 45 de kilometri nord-vest de Dujon, va începe să funcţioneze din 2014 şi va fi total operaţional în 2022, a precizat preşedinţia franceză.

El le va permite oamenilor de ştiinţă francezi şi britanici să „simuleze performanţele ogivelor şi ale materialelor nucleare” folosite de cele două armate, pentru a asigura „viabilitatea, siguranţa şi securitatea pe termen lung a arsenalelor nucleare”, potrivit comunicatului.

Noul laborator din Valduc va fi completat de un centru de cercetare franco-britanic comun, care va fi instalat la Aldermaston, în Marea Britanie, potrivit aceleiaşi surse.

În total, cele două structuri vor mobiliza „mai multe zeci” de specialişti francezi şi britanici şi vor costa „câteva sute de milioane de euro”, a precizat Parisul.

„Aceste centre comune vor combina talentele noastre în domeniul ştiinţific şi ingineresc şi vor maximiza beneficiile economice mutuale”, a declarat un oficial guvernamental britanic, apreciind că acestea vor permite economisirea unor „sume de bani considerabile”.

Lăudată ca fiind „fără precedent,” această cooperare în domeniul nuclear militar nu va pune în pericol foarte sensibila independenţă a forţelor de disuasiune ale celor două ţări, au ţinut să sublinieze cele două părţi.

Ea se va face „prin respectarea totală a independenţei forţelor de disuasiune ale celor două ţări”, a precizat preşedinţia franceză. „Nu va fi o «cheie dublă» pentru armele noastre nucleare (…) nu va fi un schimb de secrete nucleare”, a insistat un oficial britanic.

Potrivit celor două părţi, echipele franceze şi britanice vor continua să lucreze separat, atât timp cât arsenalul celor două ţări este diferit. Dacă Franţa şi-a conceput singură arme nucleare, Marea Britanie este echipată cu material american. „Punem la comun instrumentele de lucru dar fiecare ţară rămâne proprietara datelor proprii”, a dat asigurări Parisul.

Chiar dacă nu vor fi explozii de amploare, britanicii vor putea să manipuleze în centrul din Valduc material nuclear real, a admis palatul Elysee. „Vor putea exista transporturi de material nuclear britanic” în Franţa, a adăugat sursa citată.

Franţa şi Marea Britanie au ratificat tratatul care interzice complet testele nucleare şi, prin urmare, nu pot simula decât în laborator funcţionarea ogivelor lor.

mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.