LA MULTI ANI! În urmã cu 93 de ani, într-un sãtuc din Basarabia, judetul Lãpusna, a vãzut lumina zilei cel care avea sã fie considerat un adevãrat reper moral al luptei împotriva comunismului, pãrintele Mina Dobzeu. Duhovnicul atâtor credinciosi cãrora le cãlãuzeste si astãzi drumul în viatã, s-a nãscut pe 5 noiembrie 1921, la Grozesti. La vârsta de 13 ani a intrat ca frate de mãnãstire la Mãnãstirea Hâncu, unde a rãmas pânã în 1938. Este trimis apoi la Mãnãstirea Cãldãrusanu vreme de 2 ani pentru a face ucenicia în sculpturã bisericeascã. Se întoarce în 1940 acasã si gãseste locul pustiit de ocupatia sovieticã. Destinul l-a mânat si în rãzboi, pe front la Timisoara si apoi în Ungaria. Dupã rãzboi urmeazã cursurile scolii de Cântãreti (4 ani) la Constanta, apoi Seminarul Teologic (5 ani) la Mãnãstirea Neamt si Facultatea de Teologie de 4 ani la Bucuresti. În anul 1946 este tuns în monahism la Schitul Brãdicesti, în Episcopia Husilor, fiind hirotonisit ierodiacon în 1948. În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învãtãmântului religios din scoli. În anul 1955 a primit Sfânta Tainã a preotiei. A slujit 5 ani la Mãnãstirea Nicula în Parohia Jimbor – Cluj, cel mai mult activând ca preot la Schitul Brãdicesti. În 1957 a început sã studieze la Facultatea de Teologie Ortodoxã Bucuresti, dar în 1959 a fost exmatriculat din anul II de studii, scos din monahism si condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desfiintarea mãnãstirilor si reducerea personalului monahal. A fost închis la Galati, Jilava, Gherla si în colonia de muncã din Delta Dunãrii. La Jilava s-a întâlnit cu ilustri oameni de culturã ai vremii: Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Sergiu Al. George, iar la Gherla cu Alexandru Zub, Alexandru Ivasiuc si Vasile Vasilache, cel din urmã ajuns vicar al Episcopiei Românesti din New York. Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a convertit la credinta ortodoxã pe marele cãrturar Nicolae Steinhardt. Acest moment din existenta sa avea sã fie transpus peste ani, cu o nesfârsitã dragoste si recunostintã de cãtre Steihardt în cartea sa „Jurnalul Fericirii”. Din închisoarea unde l-a cunoscut pe marele scriitor, a iesit în 1964. Din anul 1969 a fost chemat sã slujeascã Biserica la Mânãstirea „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” din Husi – Catedrala episcopalã. Studiile începute în anii 1957-1959 au fost continuate ulterior, pãrintele obtinând titlul de licentiat al Facultãtii de Teologie în 1971. Între anii 1978-1988 fost staret al Mânãstirii „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” din Husi. În anul 1988 este din nou arestat, timp de 8 luni, pentru „rãzvrãtire” si „uneltire împotriva sigurantei statului”, în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceausescu, cu privire la morala poporului român si la ateismul în comunism. Dupã 1989 a îndeplinit functia de consilier cultural-misionar al Episcopiei Husilor, unde si astãzi vietuieste, spre bucuria si mângâierea multor credinciosi, din Husi si din întreaga tarã, care vin în chilia sa, pentru îndemn bun si spovedanie.
