Pãrintele Calistrat: „Postul este o virtute la fel de finã si de minunatã, ca si rugãciunea” (II)

POST BINECUVÂNTAT… Vine o vreme când orice cuvânt sau mângâiere omeneascã nu mai ajunge la noi. Poti sã ai multi sau putini ani, poti sã ai de toate sau nimic. Atunci când îngerii buni au dezlegare ca sã îti aducã setea de cele duhovnicesti si dorul de lumea curatã si frumoasã pe care sufletul nostru si-o doreste, ca sã se poatã primeni si el si sã poatã respira în luminã, te opresti din toate. Astepti acel ceva care trebuie sã vinã în viata ta. Simti cã trebuie sã vinã ceea ce te va elibera din iuresul lumii, din care nu mai poti scãpa. Poti sã obosesti de cele lumesti, oricâti ani ai avea. Primul pas pe care l-am fãcut eu, atunci când a fost sã mã gãsesc si pe mine, cea adevãratã, si pe Dumnezeu, a fost prima spovedanie. Este cel mai important lucru pe care putem sã îl facem. Aveam douãzeci si sapte de ani si nu stiam nimic despre drumul spre credintã. Eram sãracã si confuzã, trãiam, dar eram moartã. Nu stiam cã poti sã-i ceri lui Dumnezeu în rugãciunea pe care poti sã o faci oriunde si oricum, numai sã o faci sincer, tot ceea ce simti cã ai nevoie, dar mai ales, poti sã ceri duhovnicul potrivit. Nu l-am cerut niciodatã, dar l-am primit în dar. Am urcat, am coborât, am cãzut, o mânã iar m-a ridicat si, iatã-ne împreunã. Cel mai mult îmi doresc sã mã vindec de tristete, de rãutatea din mine, din mândria, gelozia, neputinta de a ierta tot si toate, cum puteam altãdatã. Cred cã o astfel de întâlnire ca cea de azi, cu Pãrintele Calistrat, ne poate ajuta pe toti sã ne primenim si sã ne punem speranta iar în inimi. Aceste rânduri existã, mai ales, pentru cei care nu foloseste internetul. Pânã acum trei ani, nici eu nu l-am folosit niciodatã. Lãsati-mi sinceritatea în acasa mea, asa cum existã si haideti sã ne bucurãm cã suntem împreunã. Cred în viata cuvintelor rostite cu adevãrat spre salvarea noastrã si a sufletelor noastre. Vã invit sã credem împreunã. Iatã urmarea cuvântului de învãtãturã oferit ieri de Pãrintele Calistrat.

Mihaela MANU          

„(continuarea)… În altã noapte, au venit unii sã rupã florile si el a iesit cu mãtura si cu fãrãsul fãcându-se cã mãturã si le-a spus cã este paznicul bisericii si cã nu le dã voie sã fure. Altãdatã au venit unii sã tragã de usã si izbeau sã spargã lacãtul: „Ce treabã aveti voi la ora asta, vreti sã vã rugati noaptea? Haideti cã vã deschid, cã eu sunt administratorul bisericii, merg sã aduc cheia”, le-a spus, dar ei au fugit cã erau hoti si, de fapt, voiau sã fure. Altãdatã a spãlat si a curãtat locul din fata bisericii unde rãufãtori au murdãrit intentionat”. „Dar noi n-am stiut asta”, au rãspuns femeile din comitetul bisericii. „N-ati vãzut, pentru cã priviti lucrurile doar de sus si pentru cã nu stiti cã si casa lui Dumnezeu are nevoie de supraveghere, pentru cã nu toti oamenii sunt de bine, nu toti au constiintã”, a spus politistul. Atunci femeile s-au dus la preot si i-au spus: „Pãrinte, avem nevoie de o rugãciune de dezlegare si de iertare. Noi n-am stiut ce am auzit de la sectorist astãzi, cã sãracul care sedea la noi de multe ori ne-a fãcut bine”. „Eu stiam, dar fapta bunã se face în ascuns, nu la vedere. Puteti acum sã mergeti sã îl cãutati singure si, când îl gãsiti, arãtati-i dumneavoastrã unde sã stea si purtati-i de grijã”, le-a rãspuns preotul. Ele l-au cãutat peste tot, dar nu l-au mai gãsit. De ce nu l-au mai gãsit? Pentru cã îl alungaserã pe Hristos din biserica lor.

„Întotdeauna, în aproapele nostru, sã vedem icoana lui Dumnezeu”

Orice sãrac are suflet, orice sãrac are nevoie de o pâine, orice sãrac are o credintã si o nãdejde de mântuire, un sentiment, o întristare sau o bucurie, o multumire sau o apãsare, iar noi nu putem judeca oamenii la prima vedere. Dacã El îi suportã pe cei buni, stie cã într-o zi se vor face si mai buni. Dacã îi suportã pe cei rãi, stie cã într-o zi se vor îndrepta. Dacã El îi suportã pe cei cãzuti, stie cã într-o zi se vor ridica. Dacã El îi suportã, îi ajutã si îi fericeste pe cei sãraci, stie cã într-o zi ei se vor redresa. Nu avem noi dreptul sã dãm sentinte asupra oamenilor.

Maica Domnului este izvorul smereniei

CURÃTIRE SUFLETEASCÃ… Acum, tot legat de postul Maicii Domnului: Acest post al curãtirii noastre sufletesti, al întâlnirii cu Dumnezeu, este, de fapt, venirea la scara ce duce la usa milostivirii, acolo unde Maica Domnului ne asteaptã, ca sã ne deschidã usa spre Împãrãtia lui Dumnezeu. Sã vã explic: atunci când noi ne rugãm cu rugãciunile începãtoare de dimineatã, vedem cã ultima rugãciune este aceasta: „usa milostivirii deschide-o nouã, binecuvântatã Nãscãtoare de Dumnezeu!”. Acolo asteaptã Maica Domnului ca sã ne deschidã nouã usa în Împãrãtia Domnului Hristos! Aceastã usã se deschide doar cu rugãciunea si smerenia, pentru cã Maica Domnului este izvorul smereniei: „Mutatu-te-ai la viatã, fiind Maica smereniei. Cu rugãciunile Tale, izbãveste din moarte sufletele noastre”. Când am terminat de spus aceastã rugãciune, Maica Domnului, dacã o iubim si avem încredere în Ea, mijloceste la Fiul lui Dumnezeu, ca sã putem fi iertati de anumite pãcate. Sigur, sunt si grosolani la minte care spun: „Ei, povesti inventate de preotii bisericii”. Sã nu uitati un lucru: toatã biserica este plinã de simboluri. Ea are formã de corabie. Dumnezeu a spus mãrii „taci, linisteste-te!”, asa cã atunci când auzim specialisti în ateism sau în nihilism, care spun cã au studiat literatura de specialitate si îl cautã pe Dumnezeu, dar nu pe Dumnezeu cel din religie, ci pe Dumnezeu cel din scrieri, din literaturã si din gândirile omenesti, sã nu ne speriem. Aceia sunt niste spãlati la creieras, prin simplul fapt cã nu stiu ce înseamnã mistica si patristica. În momentul în care ei ar cunoaste vietile sfintilor, cele trei sute de veacuri de prigoanã crestinã, când ar întelege minunile, cele sapte sinoade ecumenice si tot ceea ce biserica are la temelia ei, construit cu sânge si cu sfinti, nu cu ideologii, teorii, povesti si articole, atunci sigur ar întelege minunile care stau la baza credintei. Dar noi suntem atât de mãruntei si de goi si nu întelegem cã n-ai cum sã prinzi un fluture mic, într-o casã goalã. Asa-i si în mintea noastrã. Este atâta vid si gol de Dumnezeu, încât o idee despre El nu are cum sã se fixeze pe cunoastere, pentru cã noi nu cãutãm cunoasterea si descoperirea.

„Veniti toti cei osteniti si împovãrati si eu vã voi odihni pe voi!”

Noi avem întotdeauna numai ideile noastre. Si dacã stãm bine si ne uitãm în lumea aceasta în care trãim, vedem cã avem vreo opt sute de secte, dintre care trei sute aprobate de stat. Mai avem si vreo trei mii de deviatii de astea crestine, în care toti îl au pe Dumnezeul lor. Apostolul Pavel ne-a întrebat: „S-a împãrtit biserica, s-a împãrtit Dumnezeu?” Biserica este a lui Hristos. El este cap al Bisericii. El a întemeiat-o cu scump sângele Sãu. El o pãzeste, El este butucul, iar noi, mlãditele. Se spune clar: Cine nu aduce roadã bunã, se taie si se pune în foc! Dar nu vã temeti, noi nu vorbim de o amenintare, ci de o chemare: „Veniti toti cei osteniti si împovãrati si eu vã voi odihni pe voi! Luati jugul meu si povara mea, cã usoarã este! Învãtati de la Mine, cã sunt bun si smerit cu inima si veti afla odihnã sufletelor voastre! Aruncã spre Domnul grija ta si El te va pãzi. Fie tie, mila Ta spre noi, cum am nãdãjduit si noi întru tine…”. Însã noi nãdãjduim mai mult în cele lumesti! Ca sã crezi cã Dumnezeu te poate ajuta, îti trebuie o mare trãire sufleteascã! Ca Dumnezeu sã se întoarcã cu fata spre tine, îti trebuie mare credintã! Când, dupã ce te saturi si te plictisesti de toate ale lumii si spui: „hai sã zic si eu un Doamne, miluieste sau un Doamne ajutã, asta nu se numeste credintã. Se numeste amatorism. Noi avem amatorism din plin, de aceea postul Sfintei Mãrii este un moment de meditatie trupeascã si sufleteascã. Ati vãzut gospodina? Atunci când vin sãrbãtorile, ea scoate tot ce are în casã afarã, dã un var curat, spalã, calcã, aeriseste, apreteazã si pune totul la loc. Apoi, din plãcere, mai schimbã câte ceva, iar cei care vãd, admirã si spun: „Vai, da’ ce frumos ai fãcut! Ce mult îmi place cum aratã la tine”. Ei, asa trebuie sã arate si mintea noastrã, atunci când îl gãsim pe Dumnezeu si ordinea lucrurilor în care sã îl asezãm.

Ordinea interioarã se dobândeste prin post, spovedanie, credintã si rugãciune

CREDINTÃ…Cu totii avem nevoie de o ordine interioarã, pe care am cam pierdut-o. Ea se redobândeste prin putin post, putinã spovedanie, putinã împãrtãsanie, putinã credintã, putinã rugãciune. Nu multã tare, ca sã nu obosim si sã nu îl plictisim pe Dumnezeu. Dar, sã nu uitãm cã în Maica Domnului gãsim izvorul pur de rugãciune, izvorul de sfintenie, izvorul de credintã si de iubire, cel de dragoste dumnezeiascã, de iertare, de binecuvântare, de linistire. Iar despre Schimbarea la fatã, sã avem o atitudine corectã. Dacã ne schimbãm precum cameleonul si vrem sã îl înselãm pe Dumnezeu, e gresit. Dacã shimbãm hainele, înseamnã igienizare. Dacã schimbãm bucatele, înseamnã dietã. Dacã ne schimbãm nãravurile, înseamnã înnoire. Înnoieste-te, omule, pe dinãuntrul tãu, ca sã pãtrundã lumina lui Hristos în tine! Când Hristos a arãtat firea cea dumnezeiascã, cu tâsniri de luminã si a stat de vorbã cu Moise si cu Ilie, vorbind de planul de mântuire al lumii, dupã ce s-a terminat acest frumos tablou mistic, apostolii dormeau, ca si lumea de acum. Vedeti? Nu conteazã cum se înnoieste lumea, noi suntem într-un somn vesnic: între televizor si pat, între frigider si vacantã, între munte si mare, între bani si creatie, între interese si dezinterese, între plictisealã si lâncezealã… Si acum sã ne amintim. Când Mântuitorul le-a spus apostolilor: „Hai, coborâti, cã Fiul omului trebuie sã pãtimeascã”, din acea clipã El a primit moartea de bunãvoie. Ca sã ne arate nouã, cã putem muri si apoi putem învia. Putem fi de carne si apoi putem deveni de duh. Putem fi trecãtori, dar putem deveni vesnici. Sã încheiem, amintindu-ne cã în post se fac multe fapte bune. Vã aduceti aminte ce spune profetul Isaiia? Sã împarti pâinea cu cel flãmând, sã ierti pe cel ce ti-a gresit, sã nu prigonesti vãduva, sã nu lasi sãracul cu mâna întinsã, sã nu oropsesti pe orfan, sã plãtesti plata slugii si sã dezlegi lanturile nedreptãtii… Si atunci, acesta este postul care îmi place mie. Sã încercãm sã postim acest post cu bunãtate, renuntând la rãutate. Post usor si binecuvântat!