Paradisul insular unde epidemia de HIV are cea mai rapidă creștere din lume. „Locul unde bărbații merg să moară”

Ben își lua drogurile direct. În loc să dilueze metamfetamina cu apă, trăgea sânge într-o seringă, dizolva cristalele și apoi și le injecta. Uneori era sângele lui, alteori al unui prieten, iar acul era rareori nou. Pe atunci, asta părea să nu conteze, scrie The Telegraph.
La sfârșitul lui 2023, a început să aibă o tuse persistentă, îi cădea părul și slăbea rapid – de la mărimea 42 la talie ajunsese la 22. Când a fost internat cu pneumonie severă, medicii l-au diagnosticat cu HIV în stadiu avansat și l-au transferat într-un salon cunoscut în Fiji drept locul unde bărbații merg să moară.
Cea mai rapidă creștere a cazurilor de HIV din lume
Până în 2020, astfel de povești erau relativ rare în Fiji, fostă colonie britanică cunoscută mai ales ca un arhipelag paradisiac, cu plaje imaculate și o cultură vibrantă. Astăzi însă, mica națiune din Pacific are o notorietate sumbră: se luptă să țină sub control cea mai rapidă creștere a cazurilor de HIV din lume.
„Aceasta este partea urâtă a Fiji”, a spus Paulo, una dintre cele cinci persoane care trăiesc cu HIV și care au vorbit cu The Telegraph în capitala Suva – unde copii de doar 10 ani au contractat virusul prin injectarea de droguri, în timp ce HIV face ravagii într-o țară luată prin surprindere.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătății, în 2020 au fost diagnosticate 147 de persoane. Doar patru ani mai târziu, numărul a ajuns la 1.583, iar în primele șase luni din 2025 au fost raportate deja 1.226 de cazuri. Per total, infecțiile au crescut cu 3.000% din 2010…https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/paradisul-insular-unde-epidemia-de-hiv-are-cea-mai-2508948.html