PANICĂ LA HUȘI: Deținătorii de garaje au termen 10 zile să își dovedească posesia legală a terenului. În caz contrar, planul demolării este gata făcut

Reprezentații Primăriei Huși au decis să le mai dea deținătorilor de construcții fără autorizație din municipiu doar 10 zile, în care să facă dovada că, totuși, au vreo hârtie la mână, în baza căreia ocupă domeniul public. Unii, care au fost inspirați și au concesionat sau, după caz, au închiriat o suprafață pentru un garaj, nu vor îndeplini decât o formalitate. Pentru ceilalți însă va fi mai greu. Provocarea este ca ei să poată dovedi în următoarele 10 zile că nu ocupă domeniul public abuziv. Chiar dacă unii au comentat faptul că perioada în care s-au gândit cei de la Primăria Huși să înceapă „revoluția garajelor ilegale” este atât de apropiată sărbătorilor pascale, când hușenii își caută de suflet, se spovedesc, se împărtășesc, pregătesc cozonacul și ouăle roșii, până la urmă, unde-i ordin… nu-i tocmeală. „Eu locuiesc pe Stadion. Am la soacra mea, la apartamentul din centru, în zona Bulevardului, în spatele blocurilor, un garaj făcut acum 18 ani. Soacra mea a murit și eu nu mai știu unde a pus ea hârtiile de atunci, dar știu sigur că a vorbit la primărie și a avut voie să facă garajul. În centrul orașului nu puteam eu sau altcineva să ne apucăm de construit, dacă nu aveam voie de la Primărie, nu? Și acum cum facem, dacă cei care ne-au dat voie nu mai sunt? 10 zile însemană că exact de Paște, pe 12 aprilie, noi, în loc să ne ducem la soacră-mea la cimitir, noi mergem la Primărie. Îmi pare rău să spun, dar foarte rău au găsit perioada asta, în care, în loc să ne pregătim și noi de Paște, stăm stresați și ne apucăm de controbăit prin pod, după hârtii vechi de 18 ani, ca să nu ne dărâme Primăria garajul”, a spus hușeanul Petru Balan.
Inițial, reprezentanții Primăriei au mers ei să verifice garajele prin oraș, însă apoi au schimbat tactica. I-au poftit pe deținători să vină să își dovedeasca închirierea sau concesiunea
În Consiliul Local Huși s-a luat în discuție de nenumărate ori problema garajelor construite pe domeniul public. Cu sau fără autorizație, aceste construcții sunt adesea folosite pentru orice altceva, în afară de parcarea mașinii. Autoturismele proprietarilor sunt lăsate tot pe trotuare, pe partea carsoabilă, făcând traficul din oraș extrem de greoi. La una din recentele ședințe, reprezentanții Urbanismului au anunțat că s-a început ofensiva garajelor și a magaziilor ilegale, trimițându-se o serie de somații. Numai că, între timp, s-a schimbat strategia și nu se vor mai duce angajații Primăriei să le bată în ușă deținătorilor, ci ei trebuie să meargă să își dovedească deținerea legală a terenului. Care nu o face, spun aleșii, sunt pasibili de… demolare. Anunțul a fost făcut public pe 2 aprilie 2026.

🤣chiar sunt curios ce mascarada va fi.La stadion este o mare bataie de joc, garaje pentru muraturi si masinile le tin in curtea stadionului cu plata.In fata stadionuluu nu mai ai loc sa parchezi o masina de localurile de sub tribuna pline cu butoaie de vin si masini parcate ale patronilor, iar astea sunt lucruri stiute dar nu se vrea decat o bataie de joc in acest oras.
Eu ași avea o sugestie către Domnul Primar. Dacă tot se dorește,ceea ce este corect și civilizat,o înlăturare a construcțiilor ilegale și redarea spațiilor catre zona interesului public,atunci,construcțiile de acest gen ,care au acte de concesiune,să fie reabilitate. Să nu mai vedem toate mizeriile,cârpelile cu table,lemne,cauciucuri. Să le aducă la un aspect civilizat,în sensul integrării peisagistice,utilizatorul să le dea o înfățișare deconstrucție normală nu de gen “zgârie retina”.A se vedea zona Intim,Cina,Stadion,Spital,etc. Primăria prin serviciul autorizat să întocmească o procedură și să stabilească cum ar trebui să arate,inclusiv culorile,materialele,aspectul final. Termen de 30 zile.Daca nu,reziliere și demolare. Ulterior,licitații pentru locuri de parcare,reale,netrucate. Sau alte destinații de utilitate publică. Și,evident,introducerea parcărilor cu plată în tot orașul. Ca la Vaslui dar și în majoritatea orașelor din țara.
In Husi pe timpul lui Ailene ,a dat acord,pe bani, la multe persoane sa construiasca case,garaje,magazii! Acum sa mergem cu totii sa ne dea autorizatii pe banii care iam dat…..
Îl rog pe dl primar sa trimită o echipa de control si pe stadion lângă scoala de șoferi, unde proprietarul unui apartament de la parterul blocului a construit anul trecut un gard inalt, iar acum toarnă bordura si in lateral, vrea sa facă alt zid ca la cetate. Întreb si eu, cine I da aprobări pentru asa ceva? Sau mai bine, are aprobări pentru tot deranjul vizual pe care il face?
Fără garduri si fără garaje in jurul blocurilor.
Să se demoleze toate garajele și curțile din jurul blocurilor . Mașinile lor le țin parcate pe trotuare , iar garajele le folosesc în alte scopuri .Pietonii merg prin mijlocul străzii , trotuarele fiind ocupate .
La Barlad cand? Am aici cativa vecini cu extensii, verande, magazii acoperite cu asteriala de tabla, garaje pline cu frigidere, mobile, scaune, mese, butoaie , canapele, sezlonguri, umbrele, gratare etc. . Unul din ei are 2 garaje, unul in spatele celuilalt. Acest spectacol este invizibil pentru politia locala a prmariei.
La Barlad cand? Am aici cativa vecini cu extensii, verande, magazii acoperite cu asteriala de tabla, garaje pline cu frigidere, mobile, scaune, mese, butoaie , canapele, sezlonguri, umbrele, gratare etc. . Unul din ei are 2 garaje, unul in spatele celuilalt. Acest spectacol este invizibil pentru politia locala a prmariei. Asociatiile de proprietari care iau salarii de la proprietari, nu observa ca spatiul indivizibil din jurul blocului nu poate fi parcelat si folosit ca extensie a casei, de catre cei de la parter? Asociatiile ar trebui sa fie primele care trebuie sa comunice primariei numele elor care au ocuoat ilegal spatiul indivizibil, ca si pe cel public si sa solicite demolarea maghernitelor acelor nerusinati.
La familia Dacu în spate la fostul Intim toată porțiunea din spatele blocului 23 este ocupată abuziv de foarte mulți ani. Acolo când dărâmați bucătăriile de vară și terase construite fără nicio autorizație?
cum adica acord verbal ??? ai sau nu ai un drept de proprietate, folosinta, concesiune etc…. cine este in ilegalitate daramat !
Urmează și celelalte construcții, așa cum sunt curțile, gardurile și alte edificii din jurul blocurilor care blochează accesul pompierilor în cazul unor intervenții sau libera circulație a pietonilor
Perfect adevărat, unii au pus stăpânire pe terenul din jurul blocurilor
Bun.
(Oricum s-au activat PILELE și RELATIILE, deci vom vedea…. va fi un mare FÎSSSS….)
Apoi marcarea de locuri de parcare și licitare. Liber 8-16, apoi firmă de ridicare.
AVEȚI CURAJ ?
ce curaj, nu se va intampla nimic , iar putorile de la Husi vor sa si parcheze 3 masini lângă bloc fara sa plăteasca nimic, le place moca
Sa le demoleze ,
Demolate toate garajele de pe spațiul public