Pana Microsoft continuă și azi și lovește inclusiv OpenAI și Anthropic. Îngrijorări că poate deveni „cea mai mare pană tehnologică din istorie”

Câți oameni sunt afectați în mod real de pana serviciilor Microsoft?
Site-ul Downdetector a înregistrat vineri dimineața peste 40.000 de reclamații privind funcționarea serviciilor și aplicațiilor Microsoft, după un maxim de 130.000 de sesizări din 74 de țări înregistrare joi seara. Însă numărul real al celor afectați ar putea fi incomparabil mai mare în condițiile în care compania afirmă că peste 430 de milioane de persoane folosesc suita sa de aplicații Microsoft 365.
Mai multe companii aeriene sunt afectate de pana serviciilor Microsoft
Operatorul aerian indian low-cost IndiGo a transmis că „serviciile sale de asistență prin e-mail sunt afectate în prezent și este posibil să nu putem primi e-mailurile dumneavoastră”. Compania și-a îndrumat clienții să o contacteze prin intermediul site-ului web sau al aplicației mobile.
O altă companie aeriană indiană low-cost, Akasa Air, a anunțat, de asemenea, că „serviciile sale de asistență prin e-mail înregistrează în prezent întârzieri”.
Și operatorul sud-african CemAir a precizat că „se confruntă cu unele întreruperi ale sistemului din cauza întreruperii globale a serviciilor Microsoft”.
La rândul său, compania aeriană națională indiană, Air India, a declarat că „monitorizează îndeaproape întreruperea serviciilor Microsoft” și a decis redirecționarea e-mailurilor.
Problema poate fi rezultatul unei „incompetențe incredibile”
În condițiile în care Microsoft a precizat că este puțin probabil ca întreruperea serviciilor să fi fost cauzată de un atac cibernetic, Paul Spain, reprezentant al firmei de consultanță în IT Gorilla Technology, a declarat că problema ar putea fi rezultatul unei „incompetențe incredibile”, care ar putea genera pierderi economice de milioane de dolari, dacă situația persistă.
Analistul IT a subliniat că sute de milioane de oameni folosesc suita de aplicații Microsoft, ceea ce ar putea transforma această întrerupere într-un incident cu „cel mai mare impact asupra productivității” înregistrat vreodată până acum în regiunea Asia-Pacific.
Dacă întreruperea serviciilor va ajunge la 24 de ore, aceasta ar putea deveni „cea mai gravă pană tehnologică din istorie”, afectând operațiuni economice în valoare de miliarde de dolari, potrivit acestuia.
Expertul a adăugat că situația le reamintește companiilor cât de important este să aibă planuri de rezervă pentru situațiile în care instrumentele și aplicațiile folosite la locul de muncă nu mai funcționează.
„Nu există indicii privind un atac cibernetic”
La mai bine de 13 ore de la primele probleme raportate de utilizatori, Microsoft a anunțat vineri dimineață că încă lucrează la o soluție și că a demarat „mai multe linii de acțiune pentru a atenua impactul” și a readuce serviciile la „o stare normală de funcționare”, potrivit The Guardian și CNN.
Problemele au blocat accesul la Word, Excel, PowerPoint, Outlook și Teams, precum și la serviciile pentru companii SharePoint și OneDrive. Asistentul de inteligență artificială Copilot a fost, de asemenea, afectat.
Vicepreședintele executiv al Microsoft pentru Copilot, Charles Lamanna, a transmis vineri pe rețeaua X că echipa lucrează la remedierea situației și va oferi detalii noi imediat ce acestea vor fi disponibile.
„Regretăm că întreruperile de astăzi au cauzat neplăceri clienților noștri și lucrăm pentru a remedia problema. Vom continua să oferim mai multe informații imediat ce le vom avea, iar deocamdată pot confirma că nu există indicii că acest lucru ar fi rezultatul unor activități rău intenționate sau cibernetice”, a declarat el…https://hotnews.ro/pana-microsoft-continua-si-azi-si-loveste-inclusiv-openai-si-anthropic-de-ce-pica-serverele-la-fiecare-repornire-2403070