LocalMincinosu'

PAMFLET | EDITORIAL MINCINOS: Bursa șpăgii la Spitalul Județean Vaslui

Doamna manager Georgiana Manole, v-am văzut destul de necăjită în filmulețul lui Saioc, dar, credeți-ne, el e ultima problemă a dumneavoastră! Să ne explicăm! Au fost vremuri în spitalele românești când medicul era șeful cel mare. Bun, rău, simpatic sau enervant, doctorul avea ultimul cuvânt. El stabilea conduita medicală, el ridica sprânceana, el dicta și făcea liniște pe secție. La Spitalul Județean Vaslui, vremurile acelea par să devină istorie. În noua ordine sanitară „răsar” personaje mult mai interesante: micul asistent, fără prea multă pregătire în domeniu, omul care nu operează, nu pune diagnostice, dar fără de care, ai zice, nici perfuzia nu mai picură cum trebuie. Iar când personajul ajunge și asistent-șef, funcția căpăta dimensiunile unui mic voievodat. De ceva vreme, la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, un astfel de personaj își umflă din ce în ce mai tare mușchii, iar una dintre poveștile care circulă privește voluntarii. Tineri aflați la început de drum, oameni care vin într-un spital sperând să capete experiență și, firește, să prindă cândva un post. Potrivit informațiilor ajunse la urechile noastre, acestora li s-ar fi sugerat că viitorul lor profesional poate fi „ajutat”, inclusiv în schimbul unor sume de bani. „Nu vă faceți griji, viitorul vostru aici este”, este modelul de promisiune făcută celor care abia intră în sistem. Dar legenda micului voievodat nu se oprește aici. Alte acuzații vorbesc despre colegi care ar obține programe mai convenabile după mici „atenții” în natură: roșii, caș și alte produse din generoasa agricultură rurală. Un fel de bursă paralelă a turelor: ROBOR-ul scade, telemeaua crește, iar schimbul de noapte se mută miraculos în altă parte. Tabloul devine și mai interesant printr-o coincidență familială: soția personajului lucrează, potrivit informațiilor furnizate, pe aceeași secție, ca registrator. Faptul în sine nu dovedește nimic ilegal. Dar într-o instituție publică, asemenea situații fac transparența cu atât mai necesară. Mai ales când peste ele se suprapun alte acuzații, mult mai grave: existența unei afaceri de îngrijiri la domiciliu, presupusa direcționare către privat a unor pacienți cunoscuți prin intermediul spitalului și suspiciuni privind folosirea unor medicamente sau materiale sanitare aparținând unității publice. Aceste lucruri nu pot fi tratate cu „așa se aude”. Din câte știam noi, spitalul din Vaslui nu este nici pepinieră de clienți pentru afaceri particulare, nici depozit en-gros pentru inițiativa privată și nici agenție matrimonială în care familia se instalează confortabil în organigramă. Verificați, vă rugăm!

8 comentarii

  1. Lucrez ca asistenta la Barlad. Numai exista „spaga” la intrare in spital. Poate domnul cu pamfletul mincinos numai tine minte ca nu s-au organizat concursuri de 1 an de zile. Este complet deplasata remarca lui si sincer mi-as dori ca acesti „pamfletari” sa-si asume „idioteniile” sustinute din auzite. Sa fie gazetari adevarati, sa verifice din cel putin 3 surse de incredere cand s-au facut ultimele angajari in Vaslui, adica acum 1 an. Sunteti niste „mascarici” care va ascundeti sub pseudonime tampite gen „Marius Boul”. Numele va caracterizeaza.

  2. Pamflet? Sau oameni frustrati ca le-a fost taiat din „ajutorul” de la Spitalul Judetean Vaslui? Vremea Noua sa se trezeasca! Cat veneau banii erau buni cei de la Consiliu Judetean. Acum nu mai sunt buni. S-a taiat din fondurile care va alimentau „burtile voastre mari si obeze”. Presedintele CJ a fost la o petrecere „privata”, nu conteaza ce face in timpul lui liber. Va „roade” foarte tare invidia.

    1. pe același principiu, in timpul liber procurorii/judecătorii/ este ok să se întâlnească cu infractorii. Că doar sunt in timpul liber, nu?
      Cam câți neuroni ai???
      Când te duci la petrecerea privată a celui mai mare combinator din spital, asupra căruia planează multe fapte penale, tu sef de cj il validezi.
      Te pomenești că face asta dintr-o pasiune ascunsă și dezinteresată pentru Sârbu.

      1. Daca este vorba de neuroni, presupun ca ai mai mult decat 1. Fa distinctie intre viata privata si job. Numele este exact cu numarul tau de neuroni.

  3. Unii doctori ca sa nu iti ceara banii in spital, te cheama la cabinetul particular si te incaseaza si cu banii de consultatie si cu banii care trebuia sa ii dai in spital. Felicitari doctorilor tineri care vor sa schimbe aceasta conceptie de dat spaga pentru a te face bine.

  4. O defăimare grosolana, eu nu cred că se mai ia șpagă în spitalele din Romania. Chiar acum cineva mi-a spus că a dat 3000 de euro pentru o incizie la inima, dar nu era șpagă. Era o donație pentru spital, că sa cumpere cele necesare pacienților. Nu mai manipulați 🤦

    1. Ia intreba pe Dna Piseru cat mai.ia pt un post de asistent? Infirmier?brancardier Si dupa pensionare ..o sa vina sa-si ia drepturile…..este un.simbol al spagii de zeci de ani cu complotul tacit si tacut al conducerii ..dar de ce sa faci ? Inchid ochii si ei ..ca daca ajungi pe.mana ei !! Fereasca Dumnezeu sa te trateze ….va dorim.sa scapati!!
      Speram ca ANAF si alte organizatii competente sa -si deschida ochii asupra ei …

  5. Ce să verifice Georgiana??Când ditamai seful de consiul judetean merge la chermezele combinatorilor din spital, ce pretentii să mai ai? Totul e cu gir de sus, băieți, stati calm.
    Ia intrebati-l pe Trifan ce a căutat la petrecerea privată organizata de combinatorul de la morga, Sârbu????? Credeam că exagereaza Saizu când scrie, dar nu exagereaza deloc. Cand tu șef de CJ mergi la petrecerea celui despre care toata lumea stie că face afaceri cu mortii spitalului, nu mai e nicio speranta de corectitudine sau că lucrurile se vor aseza vreodata pe fagasul normal.
    Combinatorii ung bine pe cine trebuie, iar totul merge strună. Trăiască zeciuiala!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button