spot_img
8.3 C
Vaslui
02-nov.-2024
spot_img

Pagube mari şi spaimă, din cauza maşinilor care se izbesc în garduri, într-o curbă periculoasă, la Șcheia

- Advertisement -

Mai multe familii din Șcheia trăiesc zilnic cu spaima că s-ar putea trezi cu o maşină în gardul casei lor ori, mai rău, chiar cu o maşină de mare tonaj care să le intre şi în casă. Problema este deja una acută, iar localnicii se plâng că în fiecare lună în zonă are loc cel puţin câte un accident cu pagube materiale. Se întâmplă pe DC 74, care leagă Şcheia de Iţcani, drum cunoscut şi ca centura ocolitoare a municipiului Suceava, în curba strânsă din dreptul cimitirului din satul Şcheia. Ultimul accident a avut loc acum câteva zile, în seara zilei de 16 februarie. Un camion scăpat de sub control în curba la stânga, pe sensul dinspre Șcheia, a intrat în gardul casei familiei Simian şi a ajuns până în mijlocul curţii. Accidentul a fost înregistrat de o cameră video, iar imaginile sunt elocvente privind violenţa impactului. Camionul a făcut praf gardul şi a intrat aproape în întregime în curtea casei. Dacă accidentul ar fi fost pe timp de zi, riscul de a fi şi victime omeneşti ar fi fost mult mai mare.

În fiecare lună, cel puţin o maşină ajunge în gardul casei din curbă
Cei mai afectaţi de aceste accidente sunt soţii Ioana şi Paul Simian. Casa lor este chiar în curbă, iar maşinile care rulează de la Șcheia spre Iţcani reprezintă un pericol iminent pentru casa lor.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-02-21/Pagube-mari-si-spaima-din-cauza-masinilor-care-se-izbesc-in-garduri-intr-o-curba-periculoasa-la-Scheia

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.