Orașele Vasluiului au căzut. Huși încercuit, Vasluiul bombardat, Bârladul ocupat – august 1944

CUCERIȚI În prima parte al acestei serii de articole despre al Doilea Război Mondial în județul Vaslui am prezentat cadrul general al celei de-a doua Operațiuni Iași-Chișinău, ofensiva declanșată de Armata Roșie la 20 august 1944. Am văzut cum trupele sovietice au zdrobit frontul germano-român din Moldova, au încercuit armata germană și au grăbit lovitura de stat de la 23 august, eveniment ce a schimbat soarta României pentru următoarele decenii.

Dacă în acele pagini am analizat contextul strategic, cauzele și desfășurarea bătăliei la nivel regional, acum abordăm zona care ne privește direct, județul Vaslui. Aici s-au derulat episoade dramatice, decisive pentru soarta frontului. Orașele Vaslui, Bârlad și Huși, dar și satele din împrejurimi, au fost scena unor confruntări dure care au pus capăt prezenței forțelor Axei în Moldova. În rândurile care urmează, vom reconstitui acele zile de foc așa cum au fost trăite pe meleagurile noastre, urmărind pas cu pas cum au fost cucerite orașele județului și care au fost consecințele pentru populația locală. Este, de fapt, partea de istorie locală a uneia dintre cele mai mari operațiuni militare ale celui de-al Doilea Război Mondial.

Luptele în județul Vaslui: căderea orașelor Vaslui, Bârlad și Huși 

ISTORIE LOCALĂ… Operațiunea Iași-Chișinău a avut un impact direct și devastator asupra localităților din actualul județ Vaslui, aflate chiar în calea ofensivei sovietice. În această zonă s-au derulat evenimente dramatice în acele zile de august 1944, ocuparea succesivă a orașelor Vaslui, Bârlad și Huși de către trupele sovietice, lupte grele pe Valea Prutului și un haos al retragerii trupelor româno-germane prin satele vasluiene. Vom reconstitui pe scurt aceste evenimente. Orașul Vaslui a fost ocupat în după-amiaza zilei de 22 august 1944. Vaslui a avut o importanță logistică pentru trupele germane (aici funcționa, de pildă, Compania de administrare 179 a Diviziei 79 Infanterie germane, responsabilă de plăți și aprovizionare). Cu toate acestea, apărarea orașului era slabă, întrucât nimeni nu anticipa o pătrundere atât de rapidă a sovieticilor. Conform unui raport german recent descoperit, „pe 22 august ’44, după-amiaza la ora 16:00, șunitatea noastrăț a fost alungată din oraș de unități ruse de tancuri cu infanterie (urcați pe tancuri), care au pătruns neașteptat de repede în Vaslui din zona Roman”. Cu alte cuvinte, în după-amiaza zilei de 22 august, primele tancuri sovietice au intrat în Vaslui din direcția nord-vest, prinzând complet nepregătite autoritățile și trupele de aici. Locotenentul Guther consemna că oamenii săi nu au avut timp nici măcar să ajungă la posturile de apărare, fiind surprinși în plin serviciu de rutina zilnică. S-a instalat panica, sub focul blindatelor, soldații Axei au fugit cum au putut spre sud, lăsând în urmă muniții, echipamente și chiar fondurile financiare ale unității. În ultimul moment, germanii au reușit să formeze o coloană de camioane cu care au rupt-o la fugă pe drumul evacuării spre Bârlad. 

Pompierii din Vaslui sub focul tancurilor sovietice 

VASLUIUL ASEDIAT… Relatările confirmă aceste scene haotice. Un Memoriu al pompierilor din Vaslui descrie cum „în ziua de 22 august 1944, orele 17:00, au pătruns în orașul Vaslui primele elemente înaintate ale forțelor sovietice, care veneau dinspre Iași. Pe cele trei drumuri care veneau dinspre front, se scurgeau aglomerate coloane nesfârșite de militari germani și români”. Practic, orașul a fost inundat simultan de două valuri: unul de soldați sovietici atacatori și unul de trupe germano-române în retragere, amestecate și dezorganizate. Martorii oculari povestesc momente de groază: „un băiețandru din Vaslui fugea plin de sânge pe față că rușii sunt la grădina publică, iar tunurile și mitralierele trăgeau asupra Școlii Normale, în care era instalat Spitalul de Campanie nr. 15”. În confuzia creată, pompierii orașului au încercat să se evacueze cu autospecialele lor; una dintre mașini a fost lovită de un obuz și a făcut pană, chiar când tancurile sovietice intrau în centrul orașului. Echipajul a reușit să scape cu viață plecând în ultima clipă spre sud, sub tirul unui tanc sovietic care a deschis focul asupra lor. Astfel, Vasluiul a căzut în mâinile sovieticilor pe 22 august, practic fără luptă organizată, ci în urma unui atac prin surprindere care a semănat derută.

Imediat după capturarea Vasluiului, blindatele sovietice și-au continuat cursa spre sud. Bârladul, al doilea oraș ca mărime al regiunii, a fost următoarea țintă. Resturile unităților germano-române din zona Vaslui s-au retras precipitat prin Bârlad către Tecuci și Focșani, urmărite de avangarda sovietică. La 23 august, un raport german nota: „compania s-a retras din fața avansurilor rusești de tancuri prin Bârlad în direcția Galați”, semn că în ziua loviturii de stat de la București, tancurile sovietice pătrunseseră și în Bârlad. Orașul Bârlad a fost ocupat rapid, trupele Axei îl părăsiseră deja sau fuseseră măturate de înaintarea sovietică. În numai 24 de ore, întreaga linie a orașelor de pe traseul șoselei strategice Iași-Vaslui-Bârlad căzuse sub controlul Armatei Roșii. 

Orașul Huși, ținta principală al ofensivei sovietice

Dintre localitățile vasluiene, orașul Huși (situat aproape de granița cu Basarabia, pe valea Prutului) a fost teatrul celor mai grele lupte. Importanța Hușului era deosebită, aici se afla un aerodrom militar german, folosit atât de Luftwaffe, cât și de aviația română. În vara lui 1944, la aerodromul Huși opera Grupul 6 Vânătoare al Forțelor Aeriene Regale Române (dotat cu avioane Ju 87 Stuka), iar germanii fortificaseră zona cu o unitate puternică de artilerie antiaeriană (Regimentul 46, care dispunea de baterii de tunuri de 88 mm, 20 mm etc.). Apărarea antiaeriană proteja gara Huși, gara Crasna și aerodromul, obiective de interes strategic (Aliații bombardaseră deja infrastructura petrolieră a României în 1944, iar avioanele de vânătoare de la Huși aveau rolul de a apăra căile ferate, gările și șoselele de retragere în calea aviației sovietice). Astfel, Hușul era considerat un punct cheie, atât sovieticii cât și germanii îl priveau ca pe un loc de importanță vitală pentru operațiunile lor.

După străpungerea frontului, vârful de lance al tancurilor sovietice a țintit direct spre Huși, cu scopul de a tăia retragerea Corpului 4 german (Grupul Mieth) care se replia de la Iași paralel cu râul Prut. Primele forțe sovietice au ajuns la periferia Hușului încă din 23 august, însă luptele pentru controlul orașului au fluctuat ca intensitate timp de câteva zile. Pe 24 august, conform unui jurnal de operațiuni al Diviziei 79 germane, „în jurul prânzului, probabil dinspre nord-vest, tancuri rusești cu infanterie desant intră în Huși, aproximativ 20-40 de T-34. După ce au distrus totul în Huși timp de aproximativ o oră, au avansat spre drumul principal”. Acest prim atac sovietic a semănat panică, trupele române dezorganizate care se retrăgeau prin oraș au amplificat haosul. Totuși, garnizoana germană a încercat să riposteze, maiorul Rehm, ofițerul de logistică al Diviziei 79, a improvizat o ariergardă cu câteva tunuri antitanc defecte, un tun antiaerian de 20 mm și soldați adunați din diferite resturi de unități. Aceștia au reușit chiar să distrugă primul tanc sovietic intrat în oraș, lovindu-l de trei ori de la doar 80 de metri. Însă forțele sovietice erau copleșitoare, cavaleriști ruși au flancat apărătorii, alte tancuri au urcat pe înălțimile de la est de șosea, blocând definitiv coloanele germane aflate în retragere. Rezultatul a fost dezastruos pentru germani, Divizia 79 a fost separată de propriile trupe de aprovizionare din cauza pătrunderii inamice la Huși, iar ordinea în retragere s-a rupt. 

Luptele continuă în Huși pentru câteva zile

În zilele de 25-26 august, luptele din jurul Hușului au continuat cu înverșunare. Corpul 4 german (Mieth) încă spera să „mențină deschise și intacte podurile de pe Prut, la nord-est de Huși” pentru retragerea diviziilor încercuite în Basarabia. Satul Arsura (la nord de Huși) a fost disputat aprig pe 25 august, schimbând stăpânul de mai multe ori într-o singură zi. Germanii au aruncat în luptă rezervele pentru a împiedica înaintarea sovieticilor spre podurile de peste Prut. Cu toate acestea, orașul Huși rămânea ferm în mâinile sovieticilor, care respingeau orice contraatac. Convoaiele germane de aprovizionare se blocaseră pe drumurile Iași-Huși, multe vehicule fiind abandonate sau distruse din lipsă de combustibil și sub tirul inamicului. În noaptea de 25/26 august, germanii s-au retras la vest de oraș (zona Duda) și au primit singura aprovizionare aeriană, câteva parașute cu alimente, muniții și carburant, insuficiente însă pentru necesități.

Ziua de 26 august a adus lupte crâncene la Tătărăni, la vest de Huși, unde germanii au încercat să mențină un „cap de pod interior” pentru a proteja retragerea camarazilor ce încă mai treceau Prutul. Situația devenise disperată, mii de vehicule, tunuri și trupe se înghesuiau într-o vale strâmtă la vest de Duda, iar sovieticii atacau necontenit din toate părțile. S-a dat ordinul tragic de a distruge tot ce nu mai putea fi salvat, convoaiele blocate au fost aruncate în aer, caii de la atelaje împușcați, șoferii rămași fără mașini trimiși să lupte ca infanteriști. Un regiment german (226) a rămas ariergardă la Tătărăni până la miezul nopții de 26/27, rezistând cu sacrificii pentru a acoperi retragerea altora. „Orașul Huși este ocupat de inamic, ca drum de retragere poate fi folosit doar un drum de culme la vest de Huși”, se notează sec în raport, semn că șoseaua principală era tăiată.

Pe 27 august, asaltul final sovietic asupra grupării de la Huși a atins apogeul. Corpul 18 Blindat sovietic a reușit să captureze un nod rutier foarte important la intrarea în valea inferioară a Prutului încă din 24 august, ceea ce a contribuit la încercuirea Corpului 4 german. Germanii rămași la vest de Huși se aflau acum și ei înconjurați. Rapoartele sovietice consemnează că „în ciuda pierderilor grele suferite de inamic în ziua precedentă, numărul personalului său în zona Huși pe 27 august nu numai că nu a scăzut, ci dimpotrivă a crescut”, explicând că noi resturi de trupe germane treceau Prutul dinspre Chișinău și se adunau în pădurile de la sud de Huși. Germanii, disperați, au continuat să contraatace „s-au repezit spre orașul Huși; de exemplu, au lansat un atac de până la un regiment de-a lungul liniei Pogănești-Stănilești, dar au fost împrăștiați” relatează comandamentul sovietic. Până la sfârșitul zilei de 27 august, soarta Hușului era pecetluită. Orașul rămăsese definitiv sub control sovietic, iar grosul trupelor germane fie muriseră luptând în împrejurimi, fie se retrăgeau dezorganizat spre sud-vest, urmând a fi anihilate în bătălia de la Vutcani. 

Urmările luptelor în zona Vaslui-Huși

Bătălia pentru județul Vaslui a lăsat urme adânci, unele vizibile și astăzi. După cum consemna presa locală, „în urma luptelor purtate în Huși au rămas mii de morți, tancuri și camioane distruse, drumuri minate, cât și cantități imense de muniție abandonată prin păduri și câmpuri”. În anii ce au urmat, localnicii aveau să găsească frecvent obuze neexplodate și arme rămase în pământ. Documentele de arhivă și cercetările istorice recente au încercat să cuantifice măcar parțial pierderile omenești. Un document descoperit de profesorul Costin Clit indică faptul că în zona Huși au fost înmormântați cel puțin 584 de soldați căzuți (germani, români și sovietici) conform evidențelor oficiale. Dintre aceștia, 165 au fost înhumați în Cimitirul Eternitatea din Huși, iar restul în gropi comune sau morminte provizorii împrăștiate: 145 de soldați îngropați pe dealurile din zona Dobrina (lângă Huși), 99 de soldați lângă stația CFR Podgoriile Huși etc.. Totuși, numărul real al morților este cu siguranță mult mai mare, foarte multe morminte improvizate din pădurile și satele din preajma Hușului nu au fost niciodată identificate oficial.

Situația a fost similară și în celelalte zone de luptă din județ. Pe valea râului Bârlad, în comunele Vutcani, Roșiești, Albești, Costești, câmpurile au rămas pline de cadavre și echipament distrus după bătăliile de la sfârșitul lui august 1944. Localnicii povestesc scene înfiorătoare: „Aici, la Gura-Albești, s-a luptat groaznic la Podul Doamnei. După război, ne-a rămas doar sărăcia, morții, foametea și păduchii care ne mâncau. Morții erau așa mulți, că nu aveai pe unde călca, ca bostanii pe câmp… un măcel. Îi îngropau în gropi comune, îi cărau în care cu boi, iar sângele se scurgea din urma carului…”. Această mărturie crudă ilustrează perfect dezastrul lăsat în urmă de război pe meleagurile Vasluiului. În anii următori, autoritățile române și germane au încercat să exhumeze și să strângă o parte din rămășițe în cimitire oficiale (de pildă, 109 soldați germani descoperiți ulterior au fost reînhumați la Huși). Cu toate acestea, până astăzi mai există morminte uitate prin păduri.

Județul Vaslui a resimțit din plin furia Ofensivei Iași-Chișinău. Orașe precum Vaslui, Bârlad și Huși au fost ocupate de Armata Roșie în doar câteva zile, marcând sfârșitul administrației româno-germane acolo. Satele de pe Valea Prutului au fost străbătute de valurile succesive de trupe în retragere și atacatori, multe suferind distrugeri și jafuri. (Merită amintit și episodul dureros al comportamentului soldaților, dacă germanii se purtaseră corect cu populația în retragere, există amintiri despre ofițeri germani care împărțeau ciocolată copiilor, venirea sovieticilor a adus acte de jaf și violențe, rușii fiind percepuți ca fiind sălbatici) Pentru vasluieni, finalul verii 1944 a rămas în memoria colectivă ca o perioadă de teribil zbucium, când istoria mare a trecut cu tăvălugul peste oamenii de rând. 

Consecințe: de la prăbușirea frontului la începutul ocupației sovietice

Operațiunea Iași-Chișinău a avut consecințe imediate și de lungă durată, atât pentru desfășurarea celui de-Al Doilea Război Mondial, cât și pentru soarta României postbelice. În plan militar, ofensiva sovietică din august 1944 a reprezentat colapsul total al frontului de est în sectorul sudic. Armata germană a 6-a, refăcută după Stalingrad, a fost din nou anihilată, de data aceasta definitiv, în „Punga de la Chișinău”. Practic, Germania a pierdut într-o săptămână nu doar o armată întreagă, ci și un aliat strategic important. România, ieșind brusc din Axă la 23 august, a lăsat descoperit întreg flancul drept al Germaniei în Europa de Sud-Est. Drumurile spre Balcani și spre inima Europei Centrale erau acum deschise pentru Armata Roșie. În săptămânile următoare, sovieticii au profitat din plin, au înaintat rapid prin România (ocupând Bucureștiul la finele lui august și Ploieștiul cu prețioasele sale câmpuri petrolifere, la început de septembrie), au forțat capitularea Bulgariei (care a trecut și ea de partea Aliaților la începutul lui septembrie) și au pătruns adânc în Iugoslavia și Ungaria. „Bătălia pentru România” din august 1944 a grăbit, așadar, sfârșitul războiului în Europa. Unii istorici militari occidentali aveau să afirme că lovitura de stat de la 23 August și colapsul frontului din Moldova au scurtat războiul cu cel puțin o jumătate de an, salvând astfel numeroase vieți omenești. În orice caz, din punct de vedere al Germaniei hitleriste, pierderea României a însemnat „începutul sfârșitului”, Reich-ul a fost privat de petrolul românesc indispensabil și s-a văzut nevoit să lupte pe un front mult extins, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, cu tot mai puține resurse.

Pentru România, consecințele au fost dezastruoase

DEZASTRU… Pe de o parte, actul de la 23 August 1944, facilitat și grăbit de ofensiva sovietică, a scos țara dintr-o alianță dezastruoasă și a alăturat-o Națiunilor Unite. România s-a trezit peste noapte de partea învingătorilor, contribuind efectiv la efortul de război aliat (armatele române reorganizate au continuat lupta alături de sovietici împotriva Germaniei în Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia în 1944-1945). 23 August a fost prezentat ulterior drept actul care a „salvat onoarea națională” și a scurtat războiul. Regimul comunist instaurat după război avea să glorifice enorm această dată, propaganda anilor 1960 spunea că „în focul insurecției armate antifasciste inițiate și conduse de Partidul Comunist, s-a născut România nouă”. Zilele de 23 August au devenit sărbătoare națională în România socialistă, celebrate cu parade, fiind considerate momentul eliberării țării de sub fascism.

Pe de altă parte însă, „eliberarea” din 1944 a adus cu sine și începutul ocupației sovietice și al comunizării României. Prezența masivă a Armatei Roșii pe teritoriul românesc (aproximativ un milion de soldați sovietici staționau în țară în toamna lui 1944) a pus bazele unei dominații politice și militare care avea să dureze ani de zile. Deși formal aliați, sovieticii au tratat România ca pe un teritoriu ocupat: la 12 septembrie 1944 s-a semnat Convenția de Armistițiu cu Națiunile Unite, ale cărei condiții au fost dictate în mare parte de Moscova. S-a instituit o Comisie Aliată de Control dominată de reprezentanții sovietici, care au preluat practic frâiele economiei și administrației României. Unitățile germane rămase pe teritoriul român au fost vânate, prizonierii (inclusiv zeci de mii de militari români luați prizonieri, deși nu mai luptau împotriva sovieticilor) au fost trimiși în lagăre în URSS. Totodată, trupele sovietice au comis în primele luni numeroase abuzuri asupra populației civile: rechiziții, jafuri, violențe, violuri, crime aspecte trecute sub tăcere în istoriografia oficială de mai târziu, dar bine reținute de memoria colectivă. Un martor își amintea diferența dintre germani și „eliberatorii”: „Când germanii erau în sat… veneau dimineața și vorbeau copiii, ne dădeau să mâncăm ceai cu unt și ne mai dădeau și ciocolată. Rușii sunt o nație de sălbatici”.

Sovieticii au impus comunismul  

SOARTĂ CRUDĂ… Din punct de vedere politic, prezența Armatei Roșii a facilitat ascensiunea forțelor comuniste în România. În anii imediat următori, sub umbra ocupantului sovietic, Partidul Comunist Român (ajuns la putere în guvernele de „largă concentrare democratică” după 23 August) a început transformarea radicală a țării. Comunizarea României a fost un proces treptat (1945-1947) care a inclus falsificarea alegerilor, epurarea partidelor democratice, abdicarea forțată a Regelui Mihai (decembrie 1947) și proclamarea Republicii Populare Române. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără contextul creat de „eliberarea” din august 1944 și fără menținerea trupelor sovietice pe teritoriul român până în 1958. Așadar, biruința Armatei Roșii din Operațiunea Iași-Chișinău a însemnat pentru România atât sfârșitul războiului și al dictaturii antonesciene, cât și începutul unei noi orânduiri, impusă de la răsărit.

Privind în ansamblu, a doua Operațiune Iași-Chișinău din 20-29 august 1944 se înscrie printre cele mai decisive și dramatice ofensive ale celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost o victorie strălucită a sovieticilor, „una dintre cele mai strălucite ofensive din întregul război” cum o numesc unii istorici militari. Dar pentru România, această bătălie pentru Moldova a însemnat totodată pierderi uriașe și o schimbare brutală de curs istoric. La peste 80 de ani distanță, ecourile acelor evenimente se mai fac simțite. În orașele și satele Vasluiului, monumentele soldaților sovietici căzuți, tranșeele încă vizibile prin unele păduri și amintirile transmise din generație în generație amintesc de vara fierbinte a lui ’44. După opt decenii, noi detalii continuă să iasă la iveală despre luptele purtate atunci. Operațiunea Iași-Chișinău rămâne un episod definitoriu, în care destinul României s-a schimbat pentru totdeauna sub șenilele tancurilor și voința marilor puteri ale vremii.