Local

Polițiștii serbează Ziua Internațională a Proprietății Intelectuale cu percheziții, mandate de aducere și sechestre asiguratorii

Ieri, la nivel internațional, s-a sărbătorit Ziua Internațională a Proprietății Intelectuale. Cu această ocazie, polițiștii din întreaga țară, sub coordonarea Parchetului General, au desfășurat o amplă acțiune intitulată „Jupiter”. Acțiunile au vizat combaterea infracțiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală.


Astfel, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează acțiuni de administrare a probatoriului în 76 de dosare penale, în care vor pune în aplicare 185 de mandate de percheziție domiciliară, 25 de mandate de aducere, precum și măsuri de instituire de sechestre asigurătorii și indisponibilizări de bunuri, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale la regimul drepturilor de proprietate intelectuală și pentru protejarea mediului de afaceri de activitățile ilegale și de practicile neconcurențiale. Activitățile au vizat, în principal, infracțiunile prevăzute legea privind mărcile și indicațiile geografice și de legea privind drepturile de autor și drepturile conexe, precum și orice alte infracțiuni în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală. În același timp, la nivelul a 17 unități teritoriale de poliție, s-au desfășurat acțiuni de verificare și constatare în flagrant delict a infracțiunilor din acest domeniu. „Menționăm că protecția drepturilor de proprietate intelectuală reprezintă unul dintre obiectivele instituționale strategice asumate la nivelul structurilor de aplicare a legii din România, în conformitate cu obiectivele și prioritățile stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1.272/2023 privind aprobarea Strategiei naționale în domeniul proprietății intelectuale 2024-2028 și a Planului de Acțiune în domeniul proprietății intelectuale 2024-2028, activitățile desfășurate în domeniu având caracter de continuitate. Operațiunea „Jupiter” are ca scop coordonarea și intensificarea acțiunilor la nivel național, în vederea combaterii infracționalității grave și organizate, inclusiv în domeniul proprietății intelectuale, acesta fiind un domeniu prioritar de acțiune al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române. Prin aceste activități coordonate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române reafirmă angajamentul ferm de a acționa constant pentru prevenirea și combaterea acestui tip de infracționalitate, în vederea asigurării unui climat economic corect și a respectării drepturilor legale ale titularilor”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.

1 comentariu

  1. politistii aduc la cercetari multi borfasi, dar justitia partinitoare ii elibereaza sau ii condamna cu zile in folosul comunitatii..bravos natiune

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button