Opera din Iași vrea să ajungă mai aproape de publicul din Moldova. Vasluiul, pe lista orașelor vizate pentru spectacole


Vasluiul, printre orașele în care ar putea ajunge artiștii Operei
Pe lista localităților în care conducerea ONRI consideră necesară organizarea unor spectacole se află și Vasluiul, alături de Suceava, Botoșani și orașe din județul Neamț. Este vorba în special despre zone care nu dispun de propriul teatru liric și unde publicul are mai puține posibilități de a participa la spectacole de operă. În viziunea lui Andrei Fermeșanu, instituțiile culturale nu trebuie să aștepte întotdeauna ca spectatorii să se deplaseze către marile centre artistice, ci trebuie să facă și drumul invers.
„De multe ori, e nevoie să venim noi în întâmpinarea lor, să ne ducem direct în orașele lor, să le prezentăm spectacole calitative și astfel se educă acest gust pentru a consuma spectacol liric”, a precizat managerul ONRI. O asemenea strategie ar putea însemna pentru publicul vasluian acces mai ușor la producții și concerte susținute de artiștii uneia dintre principalele instituții lirice din țară. În același timp, proiectul urmărește să creeze un public nou, care să descopere opera fără a fi nevoit să se deplaseze la Iași. Un capitol important îl reprezintă copiii și tinerii. Managerul ONRI susține că interesul pentru muzica cultă trebuie cultivat de la vârste fragede, prin întâlnirea directă cu spectacole de calitate. „Nu cred că se naște cineva pe lumea asta cu o dorință de a consuma spectacole lirice. De aceea, acest gust se educă prin spectacole calitative, prin audiții care să rămână impregnate în memorie și în inimă”, afirmă Andrei Fermeșanu. Prin deschiderea către orașe precum Vaslui, conducerea ONRI încearcă astfel să transforme Opera din Iași dintr-o instituție cu impact predominant local într-un reper cultural pentru întreaga regiune a Moldovei.