Local

Open Camp Vaslui revine cu ediția a XVII-a: trei zile de muzică, activități și comunitate în Poiana Ascunsă

PETRECERE… În perioada 31 iulie – 2 august 2026, Open Camp Vaslui își deschide din nou porțile pentru cea de-a XVII-a ediție, transformând Poiana Ascunsă într-un spațiu dedicat muzicii, creativității și implicării comunitare. Mai mult decât un festival, Open Camp a devenit, de-a lungul anilor, un loc de întâlnire pentru tinerii din Vaslui și nu numai, o platformă pentru ideile și inițiativele lor și un promotor al revitalizării urbane prin artă și evenimente dedicate comunității. Organizatorii au pregătit, pe lângă concertele din fiecare seară, un program consistent de activități desfășurate pe timpul zilei, realizat împreună cu organizații locale și parteneri comunitari.

Cu siguranță, unul dintre cele mai active spații va fi cortul Zbor Hub Vaslui, susținut de BCR, unde participanții vor putea lua parte la discuții pe teme relevante pentru tineri, ateliere de pictură și graffiti, campionate de sporturi alternative, vânători de comori în poiană și provocări de idei rapide. Tot aici va fi și o zonă de relaxare, cu jocuri de societate, destinată celor care vor să ia o pauză între activități și concerte. Iubitorii de carte vor găsi un spațiu dedicat la standul Cărturești, unde vor putea răsfoi volume și primi recomandări de lectură din partea librarilor prezenți pe durata festivalului. Și Interact Vaslui se implică destul de activ în ediția din acest an a festivalului cu activități interactive, un Photo Corner pentru amintiri de neuitat și numeroase jocuri surpriză organizate pe parcursul celor trei zile. Pe Scena Ritmic, atmosfera va fi întreținută zilnic prin sesiuni de jam session. Organizatorii pun la dispoziția participanților echipamente audio complete – scenă, microfoane și instrumente – oferind tuturor pasionaților de muzică șansa de a urca pe scenă înaintea concertelor. Distracția va continua și printr-un campionat de Beer Pong, al cărui premiu este unul inedit: bere produsă local în Vaslui, într-o cantitate egală cu greutatea echipei cîștigătoare. Participanții vor putea opta și pentru tatuaje temporare personalizate la standul Aleart Henna Iași, prezent pe toată durata festivalului. Cei care doresc să plece acasă cu un suvenir vor găsi produse dedicate la standul de merchandise al companiei SC Design, firmă cu tradiție în realizarea de articole pentru festivaluri rock și moto. Sportul își găsește și el locul în programul Open Camp. Sporting Tigers Vaslui va organiza activități de fotbal, volei, baschet, handbal și exerciții motrice, deschise tuturor participanților. Nici cei mai mici vizitatori nu au fost uitați. Pentru al treilea an consecutiv, Party Land amenajează un spațiu special pentru copii, cu jocuri, provocări și sesiuni de pictură pe față.

Trei zile cât o vară, o vară cât un an!

Serile festivalului vor aduce pe scena Open Camp artiști reprezentativi ai scenei românești. Vineri, 31 iulie, vor concerta Max K, Norzeatic & Qinta Spartă, Faust (live band), R.O.A. și Irina Rimes. Sâmbătă, 1 august, publicul îi va putea asculta pe Taking Back August, HVNDS, Robin and the Backstabbers și Alternosfera. Festivalul se încheie duminică, 2 august, cu recitalurile susținute de Ultimu’ Nivel, Raluca Radu și Mihail. Campingul rămâne gratuit, la fel ca în fiecare ediție, iar biletele și abonamentele sunt disponibile pe platforma IaBilet. Pentru desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță, organizatorii reamintesc că minorii sub 14 ani pot participa doar însoțiți de un adult, iar cei cu vârste între 14 și 16 ani trebuie să prezinte un acord parental semnat de un părinte sau tutore legal, în format tipărit sau digital. Prin combinația dintre concerte, activități recreative și implicare comunitară, Open Camp Vaslui își consolidează și mai mult statutul de unul dintre cele mai importante festivaluri din regiunea Moldovei, oferind participanților trei zile în care muzica, creativitatea și spiritul comunității se întâlnesc într-un singur loc: Poiana Ascunsă.

9 comentarii

  1. E ceva decât deloc. Totuși cam tristuț că-i bienal și nu peren. Un an sifonat ,un an tumultuos, și tot așa e ciclu.

  2. Daca nu ai nimic de spus, mai bine taci.

    Imi place evenimentul, merg bucuros inca de la primele editii. Efortul echipei de organizare, implicarea, devotamentul si faptul ca o fac cu placere se vede de la un an la altul. Un festival accesibil cu artisti care nu au dezamagit pana acum… mergi te simti bine, strangi dupa tine si mergi acasa. Daca nu te numeri printre oamenii civilizati… evident ca open camp nu e pentru tine.

    Felicitari echipei! Ne vedem la festival

    1. Nu stiu cat te procepi, dar sonorizarea depinde de cativa factori. Binenteles, cel mai important e locatia, spatiu, si pe urma unde te pozitionezi tu ca si receptor. Apoi, trupele mari si serioase vin cu propria lor sonorizare, au roadies care isi regleaza sunetul din fata scenei din public de pe niste tablete wireless, poate i-ai vazut … au fost multe trupe, in anii anteriori, care au sunat bestial! gen Zdob si Zdub, si multi altii, altele nu prea, baietii de la VOX Vaslui se pricep, au scule bune si noi, deci nu e chiar asa cum spui.

      1. Înseamnă că nu ai văzut un concert rock adevărat. Dacă nu, găsești pe YouTube 🤫 puterea dezvoltata este prea mica pentru spațiul de acolo. Scena de la zilele Vasluiului este mai indicata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button