* A devenit deţinut politic la 17 ani şi a fost închis 10 ani * A trecut pe la Galaţi, Jilava, canalul Dunăre – Marea Neagră, Capul Midia, Alba Iulia, Aiud, Gherla, Baia Sprie, la minele de plumb şi uraniu, din nou la Gherla şi apoi la Periprava * A fost bătut şi umilit prin toate metodele cunoscute * Unul dintre cei care l-au turnat locuieşte vizavi de blocul lui şi se întâlnesc zi de zi * La 77 de ani, Mihai Dionisie a iertat, dar nu uită *
Greutăţile şi suferinţa i-au modelat caracterul. Nu ştie dacă mai are ceva de dovedit, dar a învăţat un lucru: să ierte şi să nu uite. Când avea un pic peste 17 ani a devenit „bandit” şi „duşman al poporului”, după ce familia lui rămăsese fără pământ şi fără animale, iar el nu mai putea învăţa la Şcoala Normală, pentru că mama lui nu mai avea bani de taxă.
Când unii se pregăteau să intre în viaţă, el îi transmitea preotului Ioan, prin codul Morse, spovedaniile deţinuţilor de la Gherla. În puşcărie, s-a răsculat alături de alţi condamnaţi şi apoi a stat în faţa unui pluton de execuţie.
A devenit deţinut politic la 17 ani şi a ieşit din temniţele comunismului la 27 de ani, dar după 10 ani de puşcărie a intrat într-un alt lagăr, cel al comunismului, care timp de aproape 30 de ani nu l-a iertat pentru că nu a vrut să adere la Partidul Comunist. Azi are 77 de ani şi priveşte în urmă fără mânie.
Se întâlneşte cu turnătorul lui zi de zi
A fost urmărit, ascultat, „invitat” în fiecare an în casele conspirative şi sfătuit să dea informaţii. A refuzat de fiecare dată, dar asta nu i-a liniştit niciodată pe securişti, care l-au urmărit pas cu pas până în decembrie 1989, nelăsându-l să-şi găsească locul într-o lume şi aşa străină lui. Şi-a terminat printr-o minune liceul, a dat de trei ori admitere la facultate, dar de fiecare dată nu s-a regăsit printre înscrişi. Tot o minune a fost că şi-a găsit de lucru.
La 22 de ani după Revoluţie, Mihai Dionisie declară că nu este convins că urmărirea lui a încetat odată cu evenimentele din decembrie. Şi-a întâlnit torţionarii, informatorii şi chiar turnătorii, însă niciodată nu a fost tentat să le facă rău. „La cât rău au făcut aceşti oameni, am simţit că, dacă încerc să le spun ceva, n-aş fi fost cu nimic mai bun”, a spus liniştit Mihai Dionisie.
Pe torţionar l-a văzut înainte de Revoluţie, lucra la Poşta secretă. L-a văzut şi în zilele acelea cumplite din decembrie ´89, l-a observat şi torţionarul, a avut o tresărire şi a fugit. „Puteam atunci să-l demasc şi ar fi fost linşat, dar nu am făcut-o.”
Pe unul dintre cei 20 de informatori, care apar în dosarele sale, îl ştie, pentru că în prima lui notă informativă şi-a folosit la semnătură numele real. Interesant este că locuieşte vizavi de blocul lui şi se întâlnesc zi de zi, dar nu este tentat să-i spună nici măcar o vorbă.
