EROU… La împlinirea a 81 de ani de la trecerea la cele vesnice a maresalului Constantin Prezan, Muzeul Judetean „Stefan cel Mare” Vaslui, Unitatea Militarã Bãcesti, Liga Culturalã a Românilor de Pretutindeni si Primãria comunei Dumesti au adus un pios omagiu memoriei marelui erou al României. Începând cu ora 10:00, la bustul din satul Dumesti, a avut loc o slujbã de pomenire urmatã de alocutiuni si depuneri de coroane. Alãturi de întreaga audientã a fost prezentã si doamna Olga Macarie, nepoata maresalului Constantin Prezan, proprietara conacului de la Schinetea.
Constatin Prezan a fost cel mai înalt lider militar român din timpul Primului Rãzboi Mondial. Sef al Marelui Cartier General si comandant delegat al Armatei României, maresalul Prezan a condus luptele încã de la început, pânã la revenirea în tarã a trupelor române, dupã cucerirea Budapestei, iar de numele sãu sunt legate numeroase fapte eroice de arme ale românilor, îndeosebi cele de la Mãrãsti, Mãrãsesti si Oituz, din 1917. „Ofiter inteligent, caracter bun, disciplinat si serios în serviciu. Conduitã, principii si tinuta prea bune, bun camarad, lucreazã prea bine si cu pricepere la serviciu, studios, doritor de a adãuga cunostintele speciale teoretice si practice”, îl descrie generalul Constatin Candiano pe Constatin Prezan. În perioada aprilie-octombrie 1918, maresalul a fost pensionat, iar în aprilie 1920 a fost trecut definitiv în rezervã, dupã o activitate remarcabilã si o carierã de exceptie. În 1897, Constantin Prezan a cumpãrat conacul si mosia de la Schinetea de la un avocat din Iasi, Alexandru Livaditi, din comuna Dumesti, judetul Vaslui (judetul Roman din 1897). În 1901, familia Prezan se stabileste la conacul de la Schinetea, la 45 de km de Vaslui. De-a lungul vietii, Constantin Prezan a fost decorat cu numeroase distinctii si medalii si a fost membru al Consiliului de Coroanã al României, dar si membru de onoare al Academiei Române. Omagierea maresalului Constantin Prezan, o figurã emblematicã pentru Primul Rãzboi Mondial, este necesarã astãzi, cu atât mai mult cu cât societatea româneascã îsi cautã, parcã din ce în ce mai dezorientatã, valorile.
