O vasluiancă de 36 de ani s-a ales cu bazinul fracturat în urma unui accident rutier, ținut la “secret”
GRAV… O vasluiancă de 36 de ani este nevoită să sufere dureri cumplite după ce a fost victima unui accident rutier și s-a ales cu o fractură de bazin. Accidentul a avut loc în data de 29 aprilie, la ora 22.25. În timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni, victima a fost lovită de un șofer de 50 de ani neatent. Aceasta a primit îngrijiri la fața locului, apoi a fost transportată la spital. Din fericire, fractura de bazin a fost una fără deplasare și nu a necesitat intervenție chirurgicală. Ciudat, după 24 de ore petrecute în unitatea sanitară, victima a fost lăsată să plece acasă, sub tratament. Din păcate, pentru o perioadă de 30-45 de zile, aceasta este nevoită să facă un tratament medical complicat. Ciudat este că acest accident nu s-a “popularizat”. Reporterii Vremea Nouă au aflat de accident, după ce victima a ieșit cam “pripit” din spital, de la cadrele medicale, mirate că aceasta a fost externată. De partea cealaltă, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest și rezultatul a indicat că nu consumase alcool. Identitatea acestuia o știu doar oamenii legii. În schimb, s-a ales cu dosar penal, iar cercetările sunt făcute de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui. “În urma primelor cercetări efectuate de polițiștii rutieri, s-a stabilit că un autoturism care circula pe strada Vasile Alecsandri, dinspre strada Mareșal Constantin Prezan către strada Ștefan cel Mare, condus de către un bărbat de 50 de ani, din Vaslui, ajuns la intersecția cu strada Ștefan cel Mare a acroșat un pieton, ce ar fi fost angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni. În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a pietonului, o femeie de 36 de ani, din Vaslui, care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul înregistrat fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier și dispunerea măsurilor legale”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Si de ce trebuie sa stie toata lumea de acidente?
Avocați precum Manolache Doina sau Dragnea și Asociații știu exact de ce țin secret astfel de accidente. Nu-i așa domnule polițist ce le vindeți pontul?
Asta e știre ☹️