spot_img
spot_img
3.7 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

O vacă nărăvaşă a „tamponat“ două autoturisme. Pagube materiale şi o femeie băgată în spital

- Advertisement -

Un accident mai puţin obişnuit s-a petrecut pe un drum din Neamţ, în comuna Tarcău. O vacă nărăvaşă a „tamponat“ două autoturisme, rezultând pagube materiale, iar o femeie a fost internată în spital, stăpânul bovinei fiind cercetat penal.

Nedoritul incident a avut loc în noaptea de 19 spre 20 septembrie 2022. Poliţiştii au stabilit că un bărbat de 40 de ani, conducea o maşină, iar la un moment dat i-a ieşit în cale o bovină, care se afla nesupravegheată pe partea carosabilă, atingând-o.

„Animalul s-ar fi speriat, lovind cu picioarele un alt autoturism, condus de un tânăr de 18 ani, din Tarcău, care se deplasa pe acelaşi sens. În urma evenimentului a rezultat rănirea unei femei de 30 ani, pasager în prima maşină. Ambele autoturisme au înregistrat pagube materiale“, a transmis Poliţia Neamţ.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumaseră băuturi alcoolice. Poliţiştii au identificat proprietarul animalului, fiind vorba despre un localnic în vârstă de 78 de ani. A fost întocmit un dosar penal, infracţiunea vizată fiind vătămare corporală din culpă…https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/o-vaca-naravasa-a-tamponat-doua-autoturisme-2206925.html

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.