Două femei au ajuns în stare critică la spital, după ce au fost agresate de partenerii de viaţă. O tânără de 31 de ani, din localitatea Brăeşti, a fost transportată la spital în cursul zilei de luni, în urma unei bătăi crunte. Deşi era însărcinată, soţul nu s-a sfiit în a-i aplica acelaşi tratament crud, cu care o obişnuise de ani buni: oricând consuma bături alcoolice, bărbatul o lovea cu sălbăticie. De această dată, femeia a căzut din picioare, acuzând dureri insuportabile în zona abdomenului. Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă a intervenit la faţa locului şi a transportat victima la Spitalul „Sf. Spiridon“. „Pacienta a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe politraumatizată. A fost diagnosticată cu ruptură de splină şi a fost dusă în sala de operaţie. Din păcate, s-a constatat decesul fătului, care a fost extras prin cezariană. Femeia a supravieţuit, este internată în Clinica de Chirurgie, având o evoluţie favorabilă“, a declarat conf. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Deocamdată, nu se poate spune cu exactitate dacă loviturile bărbatului sunt cele care l-au ucis pe fătul de 7 luni, însă, din punct de vedere medical, sunt şanse mari ca tatăl să fie vinovat. Ieri, trupul neînsufleţit al copilului a fost transferat la IML, pentru efectuarea necropsiei. Momentan, procurorii nu au stabilit încadrarea juridică în acest caz, aşteptând rezultatele de la medicii legişti. Acestea vor arăta dacă pierderea fătului a fost sau nu provocată de loviturile bărbatului. Cei doi soţi mai au împreună încă cinci copii cu vârste între doi şi cinci ani. De asemenea, în cursul zilei de ieri, a ajuns în UPU şi o ieşeancă de 39 de ani, şi aceasta agresată de partenerul de viaţă. Femeia prezenta traumatisme la nivelul capului şi al feţei şi a fost transferată la Spitalul de Neurochirurgie pentru îngrijri de specialitate.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.