spot_img
3.7 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img

O tânără de 28 de ani, din Deleni, a vrut să se omoare cu un pumn de pastile!

- Advertisement -

TRAGIC… Femeia a vrut să își pună capăt zilelor, însă alarma s-a dat în timp util, iar la sosirea echipajului SMURD, aceasta era în stare de semiconștiență. Dureros este că, la vederea salvatorilor, femeia a încercat să se opună, spunând că vrea să moară. “Ambulanța SMURD tip C1 (TIM) și un echipaj specializat a intervenit în localitatea Deleni, comuna Deleni, pentru salvarea unei persoane care a înghițit voluntar o mare cantitate de medicamente. La sosirea echipajului de intervenție, a fost găsită o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 28 ani, care înghițise voluntar mai multe tipuri de medicamente. Pacienta se afla în stare de semiconștiență, iar la început a încercat să se opună manevrelor medicale specifice în astfel de cazuri. După aproximativ 40 minute de spălături gastrice, pacienta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Pacienta a fost predată în stare de conștiență”, au transmis reprezentații ISU Valsui. Vom reveni cu amănunte.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.