spot_img
spot_img
0.8 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

O școală din Vaslui, evacuată de urgență. Pompierii au simulat intervenția în cadrul unui cutremur urmat de incendiu (FOTO)

- Advertisement -

EXERCIȚIU… Școala Gimnazială „Alexandra Nechita” Vaslui a fost evacuată, astăzi, de urgență în cadrul unui exercițiu de alarmare. Pompierii au simulat intervenția în cadrul unui cutremur urmat de incendiu. „În cadrul exercițiului s-au urmărit: managementul situației create (gestionată de personalul responsabil), instruirea celor prezenți și îmbunătățirea capacității de reacție a acestora în cazul unui eveniment real, precum și familiarizarea copiilor cu modul de comportare într-o reală situație de urgență. Ne bucură faptul că toți cei 437 de copii și întreg personalul didactic, nedidactic și auxiliar (27 de persoane) s-au implicat în activitate și au fost receptivi la indicațiile pompierilor pentru îmbunătățirea modului de acțiune”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui.

De asemenea, instituția a transmis câteva recomandări: „Indiferent de situație, este necesar ca toți cetățenii să cunoască cum trebuie să reacționeze în cazul în care se produce un cutremur, iar dacă se află în interiorul unei clădiri, este important să se respecte următoarele recomandări: nu încercați să ieşiţi afară sau pe balcon, nu folosiți liftul; adăpostiți-vă sub o masă/birou, lângă o piesă solidă de mobilier sau sub tocul unei uși fără geamuri; dacă sunteţi surprinși pe un hol, aşezaţi-vă în poziţie ghemuit lângă un perete interior; protejaţi-vă capul şi faţa; îndepărtaţi-vă de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobilier înalt și neasigurat, aparate de iluminat; dacă sunteți în scaun cu rotile, blocați rotilele şi protejaţi-vă capul şi ceafa. Transmitem felicitări tuturor participanților pentru profesionalismul de care au dat dovadă și le mulțumim pentru atenție și implicare”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Nu se spune nimic în articol despre faptul că accesul mașinii de pompieri în curtea scolii nu a fost posibil cu toate eforturile pompierilor, poarta de acces fiind prost proiectată, prea mică.
    Dacă incendiul se declanșează la mijlocul clădirii, pompierii practic nu vor putea interveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.