spot_img
3.9 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img

O școală din Huși a beneficiat de programul „Masa Caldă” doar două zile într-un an!

- Advertisement -

CONTROVERSĂ… În urmă cu câteva zile, când s-a publicat lista cu școlile propuse pentru a beneficia de programul „Masa caldă”, unii s-au arătat încântați de faptul că la Vaslui, în 2024, cel puțin pe hârtie, beneficiare vor fi 27 de unități de învățământ. O simplă privire asupra modului în care se reușește însă implementarea efectivă a acestui program arată că sunt situații în care una se întenționează și alta se reușește. De pildă, anul trecut, elevii de la Școala Gimnazială „Anastasie Panu” din municipiul Huși au beneficiat de sandvișul în valoare de 15 lei, acordat în cadrul programului „Masa caldă”, doar… două zile. „Cum adică, doar două zile pe an s-a dat sandvișul la elevi?”, a întrebat consilierul Radu Bobârnat. „Da, doar două zile. Nu sunt condiții pentru a oferi o masă caldă, așa că s-au dat sandvișuri. Da, doar două zile”, i-a confirmat colegul de mandat, av. Cătălin Țocu, membru în Consiliul de Administrație al unității de învățământ. Executivul a trebuit să explice și a susținut că programul ar fi atât de sinuos în proceduri și termene neclare, că, de multe ori, trec luni întregi până să apuce copiii să se bucure de masa oferită la școală, ca măsură de susținere a elevilor și, totodată, de combatere a abandonului școlar.

Despre această situație au vorbit consilierii locali ai municipiului Huși, într-una din ședințele recente ale Consiliului, după ce, pe 25 ianuarie, s-a pus în discuție votarea proiectului de hotărâre privind „Aprobarea tipului de suport alimentar acordat elevilor Scolii Gimnaziale “Anastasie Panu” Husi, atât pentru ciclul primar, cât și pentru ciclul gimnazial, în cadrul Programului national “Masa Sănătoasă”. Consilierul Radu Bobârnat a vrut să știe dacă acest program din 2024 este o „prelungire” a celui aplicat la Școala „Anastasie Panu” cu un an în urmă sau e altul. Numai că întrebarea acestuia a scos la iveală o altă realitate care i-a uimit pe mulți dintre cei prezenți la ședință. Avocatul Cătălin Țocu, reprezentant al Consiliu Local Huși în Consiliul de Administrație al unității de învățământ, a intervenit și a făcut o precizare neașteptată. „Este singura școală („Anastasie Panu” Huși, n.r.) care a fost declarată eligibilă, vorbesc din perspectiva membrului din Consiliul de Administrație. Anul trecut a funcționat același Program timp de 2 zile”, a spus consilierul Cătălin Țocu. „Cum adică, 2 zile? Două zile pe săptămână?”, a întrebat, nedumerit, consilierul Bobârnat. „Nu. 2 zile pe an, se poate verifica. Anul ăsta va funcționa același Program în maniera de alocare de sandvișuri, pentru că nu există spații pentru a pregăti hrana”, a susținut consilierul Țocu.

Până se îndeplinesc toate formalitățile, trece anul școlar, iar copiii nu mai beneficiază de nimic

În atare condiții, directorul economic al Primăriei Huși, Safta Trofin, a explicat: „Dacă îmi permiteți , haideți că vă explic! De obicei, se dădea o Hotărâre de Guvern (HG), cu suma care se aproba pe întregul an școlar. Pentru anul 2023 nu s-a dat pe întregul an școlar, s-a dat numai pentru „până la sfârșitul anului”. Și atunci, până s-a scos la licitatie, până…. “, a susținut directorul economic al Primăriei Huși. Discuțiile au arătat că toate aceste etape, peste care nu se poate trece, apoi licitațiile care trebuie organizate, înseamnă, de multe ori, luni de zile. Și, cum a fost cazul Școlii Gimnaziale „Anastasie Panu” Huși din 2023, s-a încheiat anul până să apuce copiii să se bucure de sandvișurile oferite prin programul național. Norocul lor a fost că au mai „prins”, totuși, două zile, ca măcar să guste din sandvișurile promise.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

8 COMENTARII

  1. judetul vaslui este singurul din tara in care nu fuctioneazea programul ,,lapte si corn” . conducerea psd care nu a organizat licitatia ce spune ca nu cheltuim bani europeni? CJ nu aduce nici acesti bani in judet. mai votati psd?

  2. Huși/România. Avem clădiri renovate ,pe care le ținem bibelou, s-au le închiriem pe nimic. Străzi pe care le tăiem din cauza avariilor și le lăsăm așa. Lipsă de medici dar angajări în primărie. Angajații la stat , în cantinele grădinițelor, cantinelor sociale ,liceelor până la spital, fură cu nerușinare pentru a-și hrăni progeniturile și neamurile. Nu este angajat care să nu plece cu un cub de unt măcar în poșetă. Dudui și domni angajați cu două, trei posturi de muncă la stat doar să trăiască ei bine. Tineri care mor in accidente ori sunt grav accidentați în orașul Huși și comisia doarme și încasează salar ( comisia ăia de circulație) . Avem un sistem de camere, nefuncționale plătite pe care un inutil angajat al poliției comunitare, primăriei ar putea supraveghea ușor circulația, parcările ilegale,etc. Speram să piară egoismul și moralitatea dumneavoastră să iasă la suprafață iar viitoarea generație să își de-a seama că Europa o să închidă cât de curând robinetul cu bani și atunci o să rămânem cu ce avem.

  3. Apropo de Safta asta de la primărie, am înțeles ca este pensionara ,nu mai pleacă acasă, lasă locul la un tânăr sau o tânără sa mănânce o bucata de paine ,nu va mai saturati .

    • Dar a penalului gavrilescu nu e la spital pentru ca s-a milogit ca are sechestru pe absolut tot si ii mor aia de foame fara salariul si pensia ei?? Una care toceste pragul bisericilor sta imbrobodita albeste mana popilor si in realitate o scarba ordinara care a fost si va intra la demisol o scarba!! Iti mai aduci aminte scarboaso cand nu mi-ai dat intentionat la pensie turele de noapte?? Noroc cu colega ei de birou o dulceata de femeie care mi-a zis ia de aici ca daca ma prinde sefa tot una ca sunt aproape de pensie!! Sa iti dea dumnezeu dupa toata rautatea!! Dar uitandu-ma ce ai in curte deja ti-a dat frustrato!!

  4. Dar de Scoala nr 1 M. Sadoveanu Husi, ce spuneți, că in anul de invatamant 2023 -2024 nu mai beneficiaza de programul „laptele si cornul”???
    Asta datorita incapacitatii factorilor decidenti, care ar trebui sa-si dea demisia de onoare, pentru incapacitate.
    Multi copii se bucurau, insa…acum doar se uita la altii ce pachete au de acasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.