O femeie de 40 de ani a fost agresată şi insultată în mod repetat în 2019 de către poliţişti de la Secţia 16 din Capitală, aceiaşi care i-au torturat pe cei doi bărbaţi în luna septembrie 2020, după ce aceştia din urmă le-au reproşat agenţilor că nu purtau măşti de protecţie. După ce au trântit-o la pământ şi au umilit-o timp de două ore, poliţişii au fost obligaţi să-i dea drumul femeii, pentru că nu greşise cu nimic. O nouă victimă a poliţiştilor-torţionari a fost identificată de avocatul Adrian Cuculis, cel care îi reprezintă în prezent familiile celor două victime, după ce ambii bărbaţi care au depus plângere împotriva agenţilor au murit în condiţii încă neelucidate. De data aceasta, victima poliţiştilor-torţionari este o femeie de 40 de ani în cazul căreia agenţii au intervenit cu 9 autospeciale pentru că nu avea buletinul asupra ei. Aceasta a fost trântită la pământ, apoi a fost numită „babă”, „drogată” şi prostituată, apoi agenţii au eliberat-o, deoarece s-a dovedit că nu a greşit cu nimic. Victima i-a descris pe agenţi ca fiind aceiaşi polişiţi de la Secţia 16 cercetaţi în dosarul de tortură. Pe data de 19 martie, trei din cei opt poliţişti de la Secţia 16 din Capitală au fost plasaţi în arest la domiciliu de Curtea de Apel Bucureşti, după ce magistraţii le-au admis contestaţiile împotriva deciziei de arestare preventive instituită de instanţa ierarhic inferioară. Astfel, Viorel Constantin Şeicaru (vicepreşedintele unei alte organizaţii sindicale), Viorel Răzvan Lupu şi Dorin Nine nu vor avea voie să părăsească imobilele de la adresele indicate de ei în faţa instanţei. Ei au scăpat definitiv de măsura arestului preventiv dispusă de Tribunalul Bucureşti. Alţi cinci poliţişti de la Secţia 16 sunt cercetaţi în libertate, cu măsura controlului judiciar.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.