O nouă tâlhărie s-a petrecut pe străzile din municipiul Vaslui

PRINȘI… Doi tineri din municipiul Vaslui au fost reținuți, pentru 24 de ore, după ce au acostat un adolescent pe stradă, pe care l-au lovit și l-au deposedat de bani. Polițiștii au acționat ca la carte și au recuperat în totalitate prejudiciul.
Potrivit lui Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, tâlhăria a avut loc în apropierea unui bar de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui. “Polițiștii Biroului Investigații Criminale Vaslui au documentat și probat activitatea infracțională a doi tineri, din Vaslui, bănuiți de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie calificată, la data de 16 februarie 2023, în municipiul Vaslui, în zona unui bar de pe strada Ștefan cel Mare. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit faptul că, în data de 16 februarie 2023, la ora 20:00, persoanele bănuite de comiterea infracțiunii ar fi deposedat și însușit, prin folosirea violenței, de la o persoana vătămată, tânăr de 18 ani, din Vaslui, o sumă de bani, pe care acesta o avea asupra sa, în buzunar. Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii a fost recuperat integral. La data de 17 ianuarie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii vasluieni au luat față de tineri măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tinerilor”, a precizat reprezentantul IPJ Vaslui.