spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

O nouă provocare organizată de regim: La Bălţi, unde au loc dezbateri privind mixtul, sala a fost umplută cu o oră mai devreme de funcţionari aduşi în mod organizat

- Advertisement -

Regimul de la putere continuă să promoveze cu forţa modificarea sistemului electoral. La Bălţi, unde astăzi au loc dezbateri organizate de Promo-LEX privind intenţia guvernării de a modifica legea electorală, au fost aduşi în mod organizat angajaţi ai întreprinderilor de stat, care au umplut sala astfel încât reprezentanţii altor partide, care nu susţin modificarea sistemului electoral, pur şi simplu nu aveau loc în încăpere.

„S-a spus foarte clar din start – la 10:15 venim toţi, proporţional, cu susţinători, intrăm în sală, dar la 9:00 sala deja era plină cu funcţionari aduşi organizat. De la toate instituţiile subordonate Ministerului Economiei au venit oameni care nici nu vor să-şi spună numele, spun că-s din societatea civilă, dar când sunt întrebaţi din ce organizaţii fac parte nu vor să spună. Regulile de joc se schimbă de fiecare dată după placul guvernării, se încalcă flagrant regulile. Şi la Comrat s-a procedat aşa. La Edineţ au fost cu mai mult bun simţ, deşi era clar că au fost aduşi, oamenii s-au comportat civilizat. Nouă ni se arată calea spre dictatură, tot mai pronunţată zi de zi”, a declarat vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari.

Şi liderul organizaţiei teritoriale Bălţi a Platformei Demnitate şi Adevăr, Arina Spătaru, spune că majoritatea dintre cei care au venit în susţinerea proiectului guvernării sunt angajaţi ai întreprinderilor de stat.

„Ceea ce se petrece aici, la Sala Polivalentă, este strigător la cer. Nu sunt locuri în sală, încăperea e plină cu angajaţi ai întreprinderilor de stat. Oraşul nu-i mare, noi cunoaştem foarte bine oamenii, majoritatea sunt angajaţi ai întreprinderilor de stat”, a declarat Arina Spătaru. Totodată, ea a declarat că trebuie să se verifice de ce aceşti oameni nu se află la serviciu în orele de muncă.

sursa: http://jurnal.md/ro/politic/2017/6/23/o-noua-provocare-organizata-de-regim-la-balti-unde-au-loc-dezbateri-privind-mixtul-sala-a-fost-umpluta-cu-o-ora-mai-devreme-de-functionari-adusi-in-mod-organizat/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.