în Vrancea nu au fost semnalate astfel de cazuri, însă ar fi bine să vă avertizaţi bătranii pentru a nu pica în plasa escrocilor
După ce metoda “Accidentul” a început să se “învechească”, escrocii s-au gandit la una nouă de a scoate bani de la persoanele credule. Astfel, persoanele în varstă sunt apelate pe telefonul mobil sau fix de presupuşi ofiţeri de poliţie, care le informează că ar deţine bani falşi, proveniţi din restul primit la cumpărături. Conform scenariului pus în practică de răufăcători, ofiţerul de poliţie urmează să trimită la domiciliul bătranilor un “agent de poliţie”, care, în baza unui proces verbal, va ridica toţi banii bătranului pentru a verifica care sunt falşi şi care nu. Bineînţeles că escrocii nu mai dau niciun semn după ce intră în posesia bancnotelor. Cei care încearcă să se opună sunt ameninţaţi cu “arestarea” pentru că deţinerea de bani falsificaţi reprezintă infracţiune, după cum se arată într-o avertizare făcută publică de oamenii legii. Poliţişti vrancenii ne-au spus că acest mod de operare nu a ajuns pană acum în judeţ. În schimb oamenii legii speră ca persoanele varstnice să aibă cunoştinţă de această metodă, pentru a nu pica victima escrocilor.
Percheziţii în penitenciar
Cat priveşte înşelăciunile prin metoda „Accidentul”, poliţiştii bucureşteni au făcut, marţi dimineaţă, percheziţii în celulele a doi deţinuţi de la penitenciarele Galaţi şi Brăila, precum şi la locuinţele altor şapte persoane din judeţul Galaţi, suspectaţi de înşelăciune. Potrivit unor oficiali din Poliţia Capitalei, membrii grupării infracţionale sunt suspectaţi că au înşelat mai multe persoane, cărora le-au spus că rude ale acestora au fost implicate în accidente rutiere şi au nevoie de bani pentru spitalizare sau pentru a plăti avocaţi care să-i reprezinte. Escrocii au sunat şi persoane în varstă de pe raza judeţului Vrancea. Victimele erau sunate de doi deţinuţi din penitenciarele Galaţi şi Brăila, iar aceştia aveau şapte complici care mergeau să ridice sumele de bani cerute. Anchetatorii Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 2 Bucureşti au făcut percheziţii atât în celulele celor doi deţinuţi, cât şi la şapte adrese din judeţul Galaţi. În ciuda faptului că deţinerea de telefoane mobile în penitenciar este interzisă, unii deţinuţi reuşesc să înşele vigilenţa gardienilor sau chiar să-i transforme în complici. (Dan CHIRIAC)