spot_img
13.4 C
Vaslui
02-oct.-2024
spot_img

O nouã clinicã medicalã în Vaslui

- Advertisement -

INAUGURARE Cea mai mare retea internationalã de clinici, ON Clinic, ce opereazã în peste 120 de filiale din întreaga lume si-a deschis ieri un punct de lucru si la Vaslui. Întrunind trei dintre cele mai importante specializãri ale retelei, consultatiile si tratamentele fãcute dupã cele mai noi descoperiri medicale se adreseazã pentru cei care suferã de hemoroizi sau fisuri anale, în cazul specializãrii Proctoline, probleme de potentã a bãrbatilor, care vor fi în atentia Clinica ON, sau de probleme cu varicele sau rãni diabetice, din competenta specialistilor de la Varicoline.

Pe piata din România, ON Clinic a intrat în anul 1998, fiind prezentã în orase precum Bucuresti, Iasi, Timisoara, Sibiu, Craiova, Brasov, Constanta, Baia Mare, Oradea si Piatra Neamt, dar în spatele acestui puternic lant de international de clinici stã o experientã de mai bine de 14 ani, în tãri ca Australia, Noua Zeelandã, Israel, Rusia, Moldova, Cehia sau Armenia. În acest an se preconizeazã deschiderea a nu mai putin de zece astfel de clinici, în diverse orase din tarã, cea de la Vaslui fiind a doua dintre ele, dupã ce, pe 4 aprilie, a fost inauguratã clinica de la Tulcea. Investitia de la Vaslui este în valoare de 150.000 euro, una dintre cele mai importante din ultima perioadã din judet, iar specialistii care vor avea grijã de problemele medicale ale vasluienilor sunt de cea mai mare valoare, echipa de medici si asistente fiind din Iasi, coordonatã de unul dintre cei mai reputati specialisti din tarã, Prof. Dr. Eugen Târcoveanu. Locatia clinicii este pe str. Stefan cel Mare, nr. 242, vis-a-vis de Scoala Generalã nr. 2 din Vaslui. “Pentru cã ne dorim sã oferim servicii medicale de calitate pentru cât mai multi români am decis sã investim, doar în acest an, în deschiderea a 10 filiale în 2011. Inaugurarea de la Vaslui este cea de-a doua din acest an si reprezintã o adevãratã reusitã pentru noi. Vaslui este un oras important pe harta ON Clinic si mã bucur cã am reusit sã deschidem aici cea de-a treia filialã din Moldova. Multumimi autoritãtilor locale pentru aport si sustinerea de care au dat dovadã, si sperãm cã serviciile medicale promivate de noi vor fi de mare ajutor pentru vasluieni” a declarat Rachmut Moshe, presedintele consiliului de administratie ON Clinic România. Prezent la eveniment alãturi de prefectul judetului Iasi, Dragomir Sava Tomasevschi, care a tinut sã fie de fatã la inaugurare, si care a avut doar cuvinte de laudã cu privire la activitatea clinicii din Iasi, una dintre cele mai mari din tarã, si prefectul judetului Vaslui, Levente Csaba Szekely a tinut sã evidentieze importanta acestei investitii: „Mã bucur cã Vasluiul este unul dintre orasele care vor avea disponibile aceste servicii medicale. Deasemenea nu pot decât sã multumesc investitorilor din Israel, orice investitie importantã pe aceste meleaguri este binevenitã, si sper cã, datoritã potentialului economic si uman, veti fi deschizãtori de drumuri pentru oamenii de afaceri din tara dumneavoastrã. Vã urez succes si vã asigur de tot sprijinul meu în ceea ce priveste problemele administrative”.

„Pacientii vor fi consultati si tratati separat”

„Proctoline este pionierul tratamentelor afectiunilor anorectale fãrã operatie, specialistii clinicii folosind tehnici moderne ca alternativã la metoda clasicã de tratament. Echipa de medici a noii clinici Varicoline va trata cele mai frecvente boli ale venelor, varicele, ulcerul de gamba, rãnile diabetice si plãgile deschise. Medicii Clinicii ON se vor ocupa la Vaslui de tratamentul disfunctiilor erectile. Pacientii vor fi consultati si tratati separat, pentru a se asigura confidentialitatea, iar, când se impune, în anumite cazuri mai speciale, se poate asigura tratament si la domiciliul pacientului. Preturile consultatiilor sunt pe mãsura posibilitãtilor acestei zone, în jur de 80 – 100 lei, în functie de problema medicalã. Pot sã asigur pe vasluieni cã vor avea parte de cei mai buni specialisti în domeniu, echipa profesorului dr. Eugen Târcoveanu fiin una dintre cele mai bune din tarã. Pot spune cã în orase de aceeasi mãrime ca municipiul Vaslui, media este de circa 1500 de pacienti lunar, ceea ce denotã atât calitatea serviciilor oferite de On Clinic, cât si adresabilitatea lor în rândul populatiei”, a declarat responsabila On Clinic pentru zona Vaslui-Iasi, Ramona Lãsãrescu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.