O masă de aer polar ajunge în România. Anunț de ultimă oră al ANM
Un ciclon va traversa România de la nord la sud în cursul zilei de vineri, iar de săptămâna viitoare o masă de aer polar va duce la o scădere treptată a temperaturilor, sub cele normale pentru această perioadă, vremea urmând să fie instabilă și ploioasă.
După o primă jumătate a lunii aprilie marcată de o vreme capricioasă, cu contraste puternice, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat joi estimările meteo pentru a doua jumătate a acestei luni. Iar pentru perioada imediat următoare estimările arată că vremea va deveni din nou instabilă.
Vreme capricioasă până acum în aprilie
Meteorologii amintesc că prima jumătate a lunii aprilie a fost caracterizată în țara noastră de o vreme capricioasă, în care s-au remarcat intervalele cu temperaturi mult mai scăzute decât în mod obișnuit (1-3 și 8-12 aprilie), cu intensificări ale vântului (1,2, 6-9 și 13 aprilie atenționate prin coduri galbene generale și mesaje de informare, iar la peste 1600 m în Carpații Meridionali și de Curbură chiar cu coduri portocalii) și cele cu precipitații sub toate formele (mai ales ploi în zonele joase, predominant lapoviță și ninsoare în zonele de munte, dar trecător și averse de măzăriche și descărcări electrice).
De remarcat, spun ei, sunt și temperaturile minime în general negative ce s-au înregistrat în nopțile din perioada 9-12 aprilie, coroborate și cu un cer mai degajat de nori, ce au favorizat producerea brumei (fenomen considerat periculos după data de 20 martie) în special în jumătatea de nord a teritoriului.
Dar a existat și o zi, cea din 6 aprilie, care ne-a adus aminte că ne îndreptăm spre sezonul cald, când s-au înregistrat valori termice ale pragului de vară, și anume 25…26 de grade la mai multe stații meteorologice din Oltenia, nord-estul Munteniei și sud-vestul Moldovei, menționează meteorologii.
Ce urmează în weekend
Potrivit meteorologilor, până la finalul acestei săptămâni (18-19 aprilie), regimul termic va fi în general apropiat de mediile multianuale, astfel că cele mai ridicate temperaturi maxime, până în jurul a 20 de grade, sunt de așteptat în vestul și local în sudul țării.
Însă pe parcursul zilei de vineri, 17 aprilie, un front atmosferic rece, aferent unui ciclon D1 (n.r. ciclon nord-atlantic, centrat în câmpia europeană a Rusiei), va traversa țara de la nord către sud și va determina perioade cu înnorări temporar accentuate, ploi mai ales sub formă de aversă (ce vor putea atinge izolat 20…30 l/mp), însoțite de descărcări electrice în nord, centru și nord-est, iar spre seară și noaptea în sud și sud-est.
Sâmbătă, 18 aprilie, vor mai fi averse în general slabe cantitativ, pe arii restrânse în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, precum și în zonele montane aferente, în timp ce duminică, 19 aprilie, vom avea parte de o vreme predominant frumoasă, cu ploi izolate, posibil în regiunile extracarpatice…https://hotnews.ro/o-masa-de-aer-polar-ajunge-in-romania-anunt-de-ultima-ora-al-anm-2220793