Fondurile europene obţinute prin intermediul subvenţiilor achitate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Suceava s-au dovedit un El Dorado pentru mulţi dintre cei care au visat să se îmbogăţească rapid. Banul s-a dovedit ochiul dracului nu doar pentru muritorii de rând, ci şi pentru reprezentanţii bisericilor. Aşa se face că în urma verificărilor efectuate de structura centrală a APIA s-au descoperit nereguli în cazul acordării de subvenţii către 64 de mănăstiri şi biserici din judeţul Suceava.
Aceste concluzii au fost transmise Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, care are în lucru o anchetă complexă pe această temă, printre cei implicaţi fiind fostul director general al APIA, Dorel Gheorghe Benu, dar şi fostul director adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, între timp instalată pe o funcţie similară în judeţul Neamţ.
Mai exact, este vorba de o mănăstire din apropierea municipiului Suceava şi două parohii din aceeaşi zonă. Grosul neregulilor pare a avea epicentrul la Vatra Dornei, acolo unde sunt 22 de parohii cu probleme, dar şi în zona Fălticeni, unde inspectorii de control din cadrul APIA au identificat 16 parohii care au călcat pe bec în ceea ce priveşte încasarea subvenţiilor.