spot_img
7 C
Vaslui
05-nov.-2024
spot_img

O importantă cantitate de material lemnos a fost confiscată folosind ”Radarul pădurii”

- Advertisement -

În data de 16 decembrie 2016 o echipă a Gărzii Forestiere Suceava, în colaborare cu reprezentanții Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, au confiscat de la un operator economic din comuna Slatina, jud. Suceava, o importantă cantitate de material lemnos, ca urmare a unei alerte generate de programul SUMAL (cunoscut generic sub numele de ”radarul pădurii”).
Astfel, ca urmare a alertei generate, exista suspiciunea că operatorul economic a expediat material lemnos dintr-un alt loc decât cel menționat în documentele de transport. Așa cum este cunoscut, la începerea transportului de material lemnos, operatorii economici au obligația de a obține un cod unic, utilizând mijloace de transmitere electronică a informațiilor, pe lângă datele privind cantitatea de material, sortimentul și specia transportate, sistemul indicând și locul exact al începerii transportului, identificat prin longitudine și latitudine.
Echipa de control a constatat însă că locul efectiv de începere al transporturilor era cu totul diferit de locul din care s-a menționat că s-ar fi încărcat în vederea transportării aceste materiale lemnoase. Mai exact, în loc ca sistemul SUMAL să indice ca loc de tăiere platformele primare din interiorul fondului forestier, acesta indica că transporturile proveneau din interiorul localității Găinești. Având în vedere aceste aspecte, echipa de control a Gărzii Forestiere Suceava, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, au sancționat contravențional operatorul economic cu amendă în sumă de 5000 de lei și a dispus confiscarea contravalorii a 172 de metri cubi de material lemnos diferite sortimente și specii (lemn rotund)lemn de foc și altele), a cărui valoare este de aproximativ 25.000 de lei.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2016-12-17/O-importanta-cantitate-de-material-lemnos-a-fost-confiscata-folosind-Radarul-padurii

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.