O situaţie mai puţin obişnuită în cazuistica judiciară din judeţul Neamţ s-a petrecut zilele trecute. Aflând că soţul ar avea o relaţie extraconjugală, o femeie a incendiat maşina amantei bărbatului.
În ultima zi a săptămânii trecute, în jurul orei 19.20, cadrele de la Poliţia municipiului Roman au fost sesizate că, pe strada Petru Aron, un autoturism, care era parcat în faţa unui imobil, a fost cuprins de flăcări. Ulterior, avea să se constate că incendiul a fost provocat intenţionat.
În aceste condiţii, a fost deschis un dosar penal, efectuându-se cercetări pentru identificarea persoanei care a acţionat deliberat. Ancheta a fost finalizată în scurt timp, poliţiştii având o surpriză în ceea ce priveşte identatitatea făptaşului, fiind vorba despre o femeie.
„Din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 19.10, o femeie, în vârstă de 39 de ani, din Roman, ar fi stropit autoturismul în cauză cu un lichid inflamabil, după care l-ar fi incendiat, cauzând un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei“, a transmis inspector Ramona Ciofu, de la Poliţia Neamţ…https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/o-femeie-inselata-a-incendiat-masina-amantei-2330086.html