
„Poliţiştii locali au procedat la reţinerea persoanei şi în urma legitimării a reieşit faptul că are 48 ani, este domiciliată în Republica Moldova. De asemenea, lucrătorii instituţiei au procedat la controlul bagajelor, ocazie cu care asupra persoanei menţionate au fost găsite 21.300 de ţigarete de diferite mărci şi o cantitate de 32 de litri de băuturi spirtoase provenite din Republica Moldova“, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.
Ţigările şi băutura femeii au fost confiscate de politişti şi predate Serviciului de Investigare a Fraudelor. Şi moldoveanca de 48 de ani a ajuns tot pe mâna poliţiştilor de la IPJ care continuă cercetările în acest caz.