O femeie din Huși a ars de vie în casa cuprinsă de flăcări, după ce jarul din sobă a căzut pe covor (FOTO)

DRAMATIC… O casă din municipiul Huși, cartierul Plopeni, a luat foc, iar proprietara imobilului, o femeie de 78 de ani imobilizată la pat, nu a putut nici să ceară ajutor, nici să se salveze singură. Prin urmare, a fost găsită de pompieri arsă în locuință. Ea era îngrijită de cele două fiice ale sale, care locuiesc chiar aproape de mama lor. Pompierii spun că jarul dintr-o sobă aflată în camera unde se afla victima a căzut și a declanșat incendiul.

I-au făcut focul bătrânei, să nu îi fie frig. Jarul căzut din sobă a declanșat tragedia
Vecinii s-au speriat când au văzut focul, întrucât o simplă pală de vânt ar fi putut duce scânteile la locuințele apropiate. “Dafina Mocanu o cheamă pe bătrână. Era o femeie cuminte, la locul ei. De vreo 5 – 6 ani era imobilizată la pat. Era îngrijită de fiicele sale, care locuiesc în aceeași zonă. Pe una dintre ele o vedeam des pe aici, e o femeie vrednică și avea mereu grijă de mama sa. Și pe cealaltă o vedeam. Dar noaptea ele se duceau la casele lor, că au familii, au casele lor. Este posibil să fi venit una dintre ele să îi facă focul, tot cu gândul de a nu-i fi frig la bătrână, însă, după ce o fi plecat, jarul a căzut din sobă și uite ce nenorocire s-a întâmplat. Eu stau cu casa aproape și m-am speriat foarte tare când am văzut focul, pentru că… Doamne ferește ce se putea întâmpla dacă era vânt mai tare. Pompierii au venit și au stins repede incendiul. Au salvat și o parte din casă”, spun vecinii.


Puteau sa monteze o talanga in afara casei cu maner la pat daca era imobilizata… trebuie sa te gandesti la ce e mai rau inainte sa se intample…