O criptã pierdutã din Cimitirul Husi, motivul gâlcevii dintre Cãlcâi si Sapcã

SCRISOARE…Conflictul între Liviu Cãlcâi, un husean pribegit prin urbea Iasului, cu inginerul Sapcã, un vremelnic administrator de cimitir, continuã. Anul trecut, ziarul nostru a publicat scrisoarea acestuia, dezamãgit cã nu-si gãseste cripta defunctului sãu prieten Pavel Zaharia, în cimitirul de la Husi, în speranta cã primarul Ciupilan va face luminã în acest caz. Au trecut luni bune si iatã cã huseanul nostru primeste, în sfârsit, o scrisoare de la Administratia Cimitirelor, cu locul exact unde s-ar afla cripta cãutatã, semn cã primarul a intervenit. Entuziasmat, omul noatru a plecat în orasul natal si, înarmat cu harta, adicã scrisoarea primitã, a încercat sã gãseascã locul de veci al bunului sãu prieten. Dar, ce sã vezi! Ghinion, cripta nu a fost gãsitã! Haideti sã-l lãsãm pe simpaticul Cãlcâi sã-si spunã pãtania dupã a doua „interventie” în cimitir, asa cum a povestit-o în scrisoarea deschisã, adresatã „smecherului” Sapcã.

Redãm mai jos reusita scrisoarea a lui Cãlcâi, cãtre „domnul Sapcã”, administratorul cimitirului Husi, care, fãrã sã exagerãm, e o mostrã de umor pur. Atât i-a mai rãmas simpaticului nostru interlocutor în lupta cu smecheria: ironia!

„Domnule SAPCÃ, sunt ieseanul Liviu Cãlcâi

Cu nãduf (dar – de ce nu? -) si cu un usor aer (fler) de om glumet (adicã pisicher) reiau aici, adlitteram, titlul scrisorii pe care v-am adresat-o în 12 ianuarie, a.c. (Deci, în parantezã fie spus, aceastã misivã este partea a doua a „PROBLEMEI”, cãci realmente problemã-i!).Mã refer (hai cã stiti) la mormântul defunctului Pavel ZAHARIA din cimitirul pe care-l administrati (cum anume îl administrati, încerc sã le zic eu, mai jos, cititorilor ziarului acestuia între care, fireste, este si domnul primar al urbei – inginerul Ioan Ciupilan). Asadar, intrãm direct în problemã: Miscat (înduiosat?) de bâjbâiala mea printre morminte (în cãutarea criptei respective) ati gãsit, în fine, putintel rãgaz pentru a-mi rãspunde oficial (nu telefonic). Da, am primit document clar (semnat, parafat, datat si instant expediat în plic recomandat). M-am bucurat cât nu vã-nchipuiti! Mi-am zis: Iatã, voi ajunge – chiar si cu ochii închisi si fãrã mascã – la Figura 1, Parcela D, rândul 2, locul 17, acolo unde îsi doarme vesnicia dragul Pavel Zaharia. Dar sã nu uit si ceea ce ati consemnat în subsolul actului: „vã invitãm, ca atare, la Administratia Cimitirelor Husi de luni pânã vineri, între orele 7.30-16.00” (citat închis). Însã prompt m-am întrebat: Ce sã fac la A.C.H. (abreviere ad hoc pentru serviciul adineaori mentionat). Pãi, chiar asa… Ce sã caut acolo dacã eu îmi stãpânesc – hãtuiesc – drãmuiesc timpul (tiranul TIMP) cu înveteratã parcimonie, cu zgârcenie neostoitã? Prin urmare, v-am neglijat dom’le Sapcã (sau mai bine zis v-am menajat) si, mintenas, am alergat spre cimitir. Nu în parantezã spun ca m-a-nsotit mereu jovialul profesor husean Mircea Popencu (amic din fragedã pruncie…). si- acum vã rog atentie maximã dom’le Sapcã si stimati cititori ai ziarului! O sã vã CRUCIȚI!! Dincolo (în afarã de) mirosul pregnant de smirnã – tãmâie, dincolo de dangãtul sepulcral, trist, lugubru al clopotului din turla bisericii, dincolo de toate astea, SITUAȚIA (sau cum sã-i zic? ORDINEA?) din cimitirul acesta este aceeasi, a rãmas taman aceeasi! Nici vorbã, nici POMENEALÃ de vreo plãcutã indicatoare sau de vreo inscriptie care sã te orienteze în cãutarea mormântului drag…! Ofuscat (supãrat, amãrât) am dat, din întâmplare peste un clopotar (asa s-a recomandat omu’). Cu toate cã (sau din pricinã ca) era usor pleostit – plesnit de o litrã de zghiharã, s-a oferit dezinvolt sã ne ajute. Ei bine, mãrturisesc (dacã vreti o fac si cu mâna pe Biblie, dom’le Sapcã) cã mai mult de o orã (cronometrat!) am bâjbâit tustrei de-a lungul si de-a latul tintirimului în cãutarea criptei dragi!! În zadar însã! În finalul scrisorii acesteia nu-mi rãmâne, dom’le Sapcã, decât sã vã întreb (întristat, dezabuzat, dezamãgit): Unde-i, dom’le, Locul 17, Parcela D în Figura 1 din cimitirul pe care (cicã) îl ad-mi-nis-trati?

Liviu Cãlcâi

PS: Domnule primar, de ce nu-l urecheati pe mister Sapcã? Unii sefi (si cu asta închei misiva) nu-si sanctioneazã subalternii din comoditate (din calda – dar vai! – meschina comoditate a bunelor relatii cu acestia). Aud!?”.