PILDÃ… Mos Nicolae a dovedit în acest an cã nu trece doar pe la copiii cuminti, ci, înduiosat de viata grea a unor vârstnici, nu ezitã sã le arate si lor semnul bunãtãtii! Asa s-a întâmplat cu bunica Maria Zelincu, în vârstã de 68 de ani, din satul Stroiesti, cea care a locuit pânã de curând într-un bordei murdar si plin de noroi, la fiecare ploaie. Mai multi voluntari, mobilizati de acelasi Marin Lila, huseanul care descoperã astfel de cazuri sociale si le face publice, au ridicat o cãsutã de jos, de la pãmânt, iar în primele zile ale lui decembrie, iatã cã bãtrâna s-a putut muta într-o camerã caldã, curatã, dotatã cu lucrusoarele donate de oamenii inimosi. „Da, este o minune care se întâmplã, atunci când oamenii frumosi la inimã, milosi si vrednici, se adunã pentru a salva un seamãn, de la o viatã de chin”, a spus unul dintre donatori.
Puse alãturi, cele douã imagini reprezentând viata bunicii Maria, o parte acolo, în bordeiul nãclãit de sãrãcie, iar cealaltã, în cãsuta cea nouã, caldã si curatã, nu pot lãsa pe nimeni indiferent. Aparent, e o minune, cãci astã-varã, când huseanul Marin Lila a spus cã ar vrea sã îi facã bãtrânei o camerã si un hol, cãci bordeiul în care trãieste e mai îngrozitor decât orice închipuire, multi au crezut cã e imposibil. Cu toate acestea, din nimic, dintr-un apel si câteva ecouri, proiectul a început sã prindã viatã. Lui Marin, preotul din Stroiesti, Valentin Stroie, i-a dat câteva materiale de constructii, cineva a venit cu acoperisul, altii au mai dat câte ceva bun de pus la zidirea noii cãsute… Si, uite asa, locuinta s-a ridicat. Nu a fost usor, cãci munca a fost fãcutã mai mult de Marin Lila si câtiva prieteni necãjiti. Erau zile în care nu aveau nici ce mânca, pentru cã nici Marin nu putea mereu sã cumpere cele necesare, dar asa munceau fãrã niciun fel de pretentie materialã. Cineva s-a oferit sã le dea de mâncare, iar alti oameni, vãzând cum zi de zi se ridicã acea constructie, au început sã doneze tot felul de lucruri pentru ca locuinta sã fie terminatã si dotatã cu strictul necesar. Un om i-a cumpãrat bunicii o sobã, altul i-a luat un sistem cu care sã aibã curent electric de la un panou solar, iar unii au donat un aragaz, un covoras si asa mai departe…
„Stiu ce înseamnã sã fii sãrac si sã nu se uite nimeni la tine când ti-e greu”
Imaginile surprinse în momentul în care bunica Maria a fost dusã în noua casã sunt înduiosãtoare. Femeia întinde mâinile spre focul din soba cea nouã, semn cã se bucurã, în sfârsit, de o camerã încãlzitã, fãrã sã se înece în fum si funingine. „Cineva ne-a dat si lemne. I-am fãcut focul si i-am zis cã de acum poate sã trãiascã linistitã aici. Mie mi-a fost milã de aceastã femeie, pe care am gãsit-o foarte amãrâtã, pe drumul spre Stroiesti. Când am vãzut unde stã, cã m-am dus sã îi duc ceva de mâncare, mi-am fãcut cruce. Am zis cã într-un asemenea bordei, niciun câine nu trebuie sã stea. Si am fãcut apel la oamenii care, de fiecare datã, când le spun despre cazurile pe care le gãsesc, sar în ajutor cu tot ce pot. Eu am muncit, asa cum s-a vãzut, zile în sir. Dar am zis cã trebuie sã îmi fac si pomana asta. Eu atât mã rog la Dumnezeu, sã îmi dea sãnãtate, ca sã pot ajuta oamenii necãjiti. Si eu sunt un bãiat simplu, nici eu nu am mare lucru, dar din putinul meu, mai ajut si eu câte un om, câte un copil. Am fost foarte amãrât acasã când eram mic si am zis cã, dacã o sã pot vreodatã sã ajut pe cineva în viata asta, o sã ajut, cã stiu ce înseamnã sã nu ai, sã fii sãrac si sã nu se uite nimeni la tine, când ti-e greu”, spune Marin Lila.
