Luna august, perioada celor mai multe concedii de vară, are ca efect şi o creştere semnificativă a numărului de prezentări în Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, şi asta nu numai din cauza creşterii numărului de accidente rutiere, specifică judeţului Suceava în acest sezon. De la 1 august încoace, numărul celor care solicită asistenţă medicală în UPU Suceava e de peste 300 în timpul săptămânii şi de peste 250 în weekend. La acest sfârşit de săptămână au trecut prin UPU 730 de pacienţi. De aceştia se ocupă trei medici în timpul turelor de zi şi câte doi medici în intervalul orar 20.00-8.00, ceea ce face ca un doctor să consulte 30-50 de pacienţi pe tură.
Problemele pentru care pacienţii se adresează medicilor din UPU sunt dintre cele mai diverse, de la urgenţe reale până la non-urgenţe de genul simplelor dureri de cap sau abdominale sau pentru administrarea unui vaccin. Statisticile arată că doar 30% dintre cei care se prezintă la UPU necesită internare. De asemenea, a crescut şi numărul solicitărilor pacienţilor, nu de puţine ori bolnavi cronici cerând la miezul nopţii să fie investigaţi la computerul tomograf sau RMN, deşi afecţiunea lor nu impune explorare în regim de urgenţă. Situaţii de acest gen, numărul mare de pacienţi şi problemele de sănătate care nu intră în categoria urgenţe fac să crească şi timpul pe care bolnavii trebuie să-l petreacă în UPU până la primul contact cu medicul, mai ales în cazul celor din categoria cod albastru sau alb. Asta duce la nemulţumiri, reclamaţii şi nervi, îndeosebi din partea însoţitorilor pacienţilor, care nu înţeleg de ce nu sunt văzuţi de un medic în maximum 10 minute. Pentru a limita reclamaţiile, Ministerul Sănătăţii reevaluează Protocolul naţional de triaj al pacienţilor din structurile pentru primirea urgenţelor adoptat în 2009.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Suceava, dr. Doina Ganea-Motan, ne-a declarat că acesta urmează a fi modificat în sensul dublării şi chiar triplării timpilor de aşteptare, cu excepţia cazurilor de cod roşu şi galben.
- Advertisement -
- Advertisement -