spot_img
3.7 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img

Norocul îl loveste pe fostul edil de la Drânceni: în loc de condamnare, amânare!

- Advertisement -

ASTEPTARE…În loc de pronuntare, o nouã amânare a apãrut în dosarul fostului edil de la Drânceni, cauzatã de protestul magistratilor Curtii de Apel Iasi. Astfel, în loc de pronuntare, Gelu Pecheanu are încã o lunã de respiro. Si asta dupã ce, pentru fostul edil al comunei Drânceni, Gelu Pecheanu, necazurile s-au tinut lant dupã ce ajuns pe mâna justitiei, acuzat, în douã dosare penale, de fapte de coruptie. Încurajat de faptul cã, în dosarul în care a fost trimis în judecatã, alãturi de fiul lui, a scãpat de acuzatii, Pecheanu sperã cã lucrurile se vor repeta si în dosarul în care a fost judecat alãturi de nora lui. Rãspunsurile îi vor veni curând, dupã ce magistratii Curtii de Apel Iasi au finalizat judecata apelului, dar au stabilit ca luna viitoare sã punã, la dispozitia pãrtilor, sentinta definitivã. Acuzat de fapte de coruptie, alãturi de nora sa, Pecheanu a fost condamnat, în primã instantã, la 4 ani de închisoare si 3 ani pedeapsã complementarã de interzicere a unor drepturi. De asemenea, nora lui Pecheanu a primit o condamnare de 3 ani si 5 luni de închisoare cu executare.

Pentru fostul primar al comunei Drânceni, Gelu Pecheanu, protestul magistratilor Curtii de Apel Iasi îi vine mãnusã. Si asta dupã ce, ieri, în loc de pronuntare, fostul edil a avut parte de o nouã amânare datoratã de protest. Astfel, magistratii Curtii de Apel au amânat, pentru luna septembrie, pronuntarea. Astfel, conform judecãtorilor ieseni, în aproximativ o lunã, Pecheanu va afla dacã va merge la închisoare sau dacã se va repeta scenariul dintr-un alt dosar. Mai exact, Pecheanu a fost judecat pentru fapte de coruptie într-un alt dosar în care a fost trimis în judecatã alãturi de fiul lui. Condamnat în primã instantã, fostul edil al comunei Drânceni a scãpat de acuzatii în apelul judecat la Iasi. De asemenea, edilul mai are un dosar penal pe rol dupã ce, pe fondul furiei, si-a lovit un consãtean. Dupã loviturile primite, consãteanul si-a scos certificat medico-legal si a fãcut plângere penalã împotriva fostului edil. Este greu de crezut cã edilul va scãpa basma curatã, în conditiile în care mai are o condamnare de 2 ani cu suspendare într-un alt dosar de coruptie în care a fost trimis în judecatã alãturi de fiul lui. Într-un alt dosar, a fost trimis în judecatã, alãturi de nora lui, pentru fapte de coruptie si condamnat la 4 ani de închisoare si 3 ani pedeapsã complementarã de interzicere a unor drepturi. De asemenea, nora lui Pecheanu a primit o condamnare de 3 ani si 5 luni de închisoare cu executare si 2 ani, pedeapsã complementarã de interzicere a unor drepturi. În laturã civilã, cei doi au fost obligati sã plãteascã suma de 36.000 de lei cãtre UAT Drânceni si le-a fost confiscatã suma de 12.038 euro. În plus, instanta specificã faptul cã pedeapsa complementarã aplicatã celor doi se va executa dupã ce pedeapsa cu închisoarea va fi executatã, dupã gratierea totalã sau a restului de pedeapsã, dupã împlinirea termenului de prescriptie a executãrii pedepsei închisorii sau dupã expirarea termenului de supraveghere a liberãrii conditionate. În acest dosar, Pecheanu a fost acuzat cã si-a angajat nora, Adnana Florina Pecheanu, pe vremea când aceasta era iubita fiului lui, ca manager de proiect într-un proiect transfrontalier cu fonduri europene, chiar dacã aceasta nu avea pregãtirea necesarã si era doar studentã. Adnana Florina Pecheanu a încheiat un contract individual de muncã cu socrul sãu, pe când era iubita fiului edilului, stabilindu-i-se un salariu de 550 de euro pe lunã, pe toatã durata proiectului (22 luni). La momentul semnãrii contractului de muncã, potrivit DNA, tânãra nu îndeplinea conditiile. Ancheta procurorilor DNA avea sã scoatã la ivealã cum tânãra a fost angajatã fictiv, doar pentru a semna statele de platã si pentru a încasa salariile, în timp ce activitatea aferentã proiectului era desfãsuratã de contabil si de primar. Ancheta a fost declansatã în urma unei plângeri înaintate la DNA de cãtre paznicul comunei. Bãrbatul a sesizat cã la dispensarul din comunã, unde figura sediul proiectului transfrontalier, de la înfiintarea acestuia, singura persoanã pe care a vãzut-o a fost femeia de serviciu a primãriei. În acelasi dosar a mai fost cercetatã o tânãrã, fiica unui angajat al primãriei din Drânceni, elevã în perioada desfãsurãrii proiectului. Fata si-a recunoscut, în schimb, vina, în fata procurorilor anticoruptie si a scãpat cu o condamnare cu suspendare.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

22 COMENTARII

  1. Aici nu mai comentezi,nu te mai lauzi ipocrit ce ești scrii pe fb cu năsosu de Rotaru si cu madam Maleș fosta șefă la militari jeg ce ești denigrezi oamenii, dar roata se va întoarce , ai ajuns cel mai prost fost primar din tot județul mori.de oftică după șefie și bani nu aveai după ce bea apă rapandulă ce ești, dar îți vine rândul cît de curând.Ai ajuns de rîs și rîs vei ajunge golanule,infractorule,porc mistreți ce ești oare Rodicuța nu vede ce escroc are la ușă. Așa soț Așa nevastă vă potriviți vă susțineți unul.pe.altu
    Jeguri ce sunteți mai scrie tu mult pe fb că tot îți rupe moaca.cineva a ajuns lumea din sat să fie vorbită un golan un hoț care și pământul lui bunicu.lai.luat tot pământul să vi-l puneți pe piept mîncatorule de cîcat ,și nu te.mai.lăuda prostoiule ai rămas cu Gavrilescu sluga dela 416.
    Așa slugă Așa patroni vă potriviți de minune hoit împuțit ce ești.

    • Bravooooooooo……. Nelson,
      Poate baga la cap prostu de Pecheanu ce ai scris dar nu prea cred, e prea ofticos pe actualul primar care are o familie frumoasa și o situație bună făcută înainte de a fi primar …..
      Mă bucur enorm de mult ca împreună cu cetățenii am reușit sa îl scoatem din primărie pe acest lacom și bătăuș.
      Vii tu mai nemernicule de la Rosiesti sa îmi bați cetățenii mei care sunt născuți în aceasta comuna????Cu bătăi ai ținut și pe cei ce te-au slugarit la oi care îi plăteai cu ajutorul social.
      Marș la pușcărie jigodie…..

  2. Dacă tu te consideri cel mai tare fost primar, eu îți spun că ai fost cel mai mare hot și dezinformezi în mod constant opinia publica. De ce nu spui de motorina pe care ai furat-o jegule, de curentul pe care la- i furat , de cum ți-ai pus pavele în curte din banii publici cu cei 60 de saci cu ciment rămași de la biserică si
    Cum ai dus toate firmele constructoare la
    faliment pentru comisioanele pe care le.cereai
    Venețic împuțit cai venit co sacoșă în sat și te-ai instalat.ca.paduchele în frunte limbricarule maimuțoiul . Jignești pe toată lumea fără nici un fel de remușcare primarul sulii ceai fost, .Pregătește- te ca vine scadența peste tine și-ți recomand să ai mare grijă la.sapun domnișoară ….

  3. Pentru informarea opiniei publice pe 18.12.2013 Primăria Stolniceni din Republica Moldova a semnat contractul de finanțare transfontalier..Comună DRANCENI și un ONG DIN UCRAINA AM GOST PARTENERI IN PROIECT..COMUNA DRANCENI REPREZENTATA DE MINE A DEPUS PROIECTUL DE EXTINDERE APA IN LOC.GHERMANESTI CARE PE 15.10.2015 SA FINALIZAT IN CADRUL ACESTUI PROIECT AU FOST ANGAJATE 3 PERS.PT.IMPLEMENTAREA LUI.MANAGER PROIECT,MANAGER FINANCIAR SI ASISTENT MANAGER..TOATE PLATILE AU AVUT VIZA DE CONTROL FINANCIAR PREVENTIV SEMNATE DE CONTABILUL ION LEMNARU..PONTAJUL PT.CELE 3 PERS.A FOST FACUT DE ION LEMBARU CARE A RECUNOSCUT LA DNA CĂ EL A INTOCMIT PONTAJUL..MENTIONEZ CA PRIMARIA DRANCENI NU A PRIMIT NICIODATA GHIDUL PROIECTULUI..LA TOATE DEPLASARILE IN MOLDOVA PERMANENT AM FOST INSOTIT DE CONTABILUL ION LEMNARU..IN ANUL 2015 PAUL FLEAU MI-A FACUT DENUNT LA DNA LA INDICATIILE LUI ION LEMBARU CARE VROIA SĂ AJUNGA PRIMAR IN 2016..EU AM STIUT CA PAUL FLEAU MI-A FACUT DENUNTUL DAR IN 2018 I-AM ANGAJAT SOTIA LA PRIMARIE PT.RAUL FACUT..EU NU RASPUND CU RAUTATE..CA SI EI..LUI ION LEMNARU I-AM ANGAJAT SOTIA LA CENTRU, LA VAMA,PE FIICA LUI..DAR AM UITAT SĂ-I FAC CASĂ. MURARASU LA PRIMA INSTANTA NU A VRUT SĂ DEPUNĂ TOATE ACTELE DIN PROIECT PT.AFLAREA ADEVĂRULUI..CAND JUDECATORII DE LA CURTEA DE APEL A CERUT DOCUMENTELE PROIECTULUI..MURARASU A GASIT DOCUMENTELE SI LE-A TRIMIS LA INSTANTA PT.STUDIEREA LOR..MINISTERUL DEZV.NU SA CONSTITUIT PARTE CIVILA PT.CA BUGETUL PROIECTULUI NU SA MARIT..SI CHELRUIELILE AU FOST LEGALE.COMUNA DRANCENI A PRIMIT O SINGURA TRANSA DE BANI PE 14.01.2014..IAR DIFERENTA NU A MAI PRIMIT O DIN CAUZA RECLAMATIEI..COTA DE COFINANTARE A PRIMARIEI DRANCENI A FOST DE 130000EURO DIN TOTAL PROIECT 295000EURO.CELE TREI ANGAJATE AU AVUT SALARIU MINIM PE EC.CRED IN NEVINOVATIA MEA..MAI ALEES CA TOTI MARTORII CARE AU FOST AUDIATI LA CURTEA DE APEL DIN MOLDOVA,UCRAINA SI ROMANIA AU DAT DECLARATII CORECTE SI CU CELERITATE..LA DUSMANII MEI LE DORESC TOT BINELE DIN LUME,CANDVA AM SĂ-I IERT,DAR NU AM SĂ-I UIT NICIODATA..Dumnezeu are grijă de fiecare pt.faptele sale..IN ACEST PROIECT A FOST CERCETATA SI MANAGERUL FINANCIAR A PROIECTULUI CARE A PRIMIT ORDONANTA DE CLASARE A DOSARULUI PT.ACELEASI FAPTE DE CARE SUNT INCRIMINAT..EU STIU CA LA MINE ESTE UN DOSAR POLITIC DAR AM INCREDERE IN JUDECATORII DE LA CURTEA DE APEL..PT.CA NU AM FURAT NICI UN LEUT,CUM SPUN CARCATOSII..EU CRED IN JUSTITIE CĂ VOR JUDECA CAUZA CU CELERITATE..DREPTATEA SA TRIUMFE..AM NERVII TARI SI SUNT CĂLIT PRIN JUSTITIE..SI NU MĂ TEM DE NIMENI,DECAT DE DUMNEZEU..NU MOR CAII CAND VOR CAINII DE LA VREMEA NOUĂ..CA NU ERAU MULRUMITI DE PUTINII BANI PE CARE LE DADEAM PT.PUBLICITATE..

    • Este greu de crezut cã edilul va scãpa basma curatã, în conditiile în care mai are o condamnare de 2 ani cu suspendare într-un alt dosar de coruptie în care a fost trimis în judecatã alãturi de fiul lui. Într-un alt dosar, a fost trimis în judecatã, alãturi de nora lui, pentru fapte de coruptie si condamnat la 4 ani de închisoare si 3 ani pedeapsã complementarã de interzicere a unor drepturi. De asemenea, nora lui Pecheanu a primit o condamnare de 3 ani si 5 luni de închisoare cu executare si 2 ani, pedeapsã complementarã de interzicere a unor drepturi. În laturã civilã, cei doi au fost obligati sã plãteascã suma de 36.000 de lei cãtre UAT Drânceni si le-a fost confiscatã suma de 12.038 euro. În plus, instanta specificã faptul cã pedeapsa complementarã aplicatã celor doi se va executa dupã ce pedeapsa cu închisoarea va fi executatã, dupã gratierea totalã sau a restului de pedeapsã, dupã împlinirea termenului de prescriptie a executãrii pedepsei închisorii sau dupã expirarea termenului de supraveghere a liberãrii conditionate. În acest dosar, Pecheanu a fost acuzat cã si-a angajat nora, Adnana Florina Pecheanu, pe vremea când aceasta era iubita fiului lui, ca manager de proiect într-un proiect transfrontalier cu fonduri europene, chiar dacã aceasta nu avea pregãtirea necesarã si era doar studentã. Adnana Florina Pecheanu a încheiat un contract individual de muncã cu socrul sãu, pe când era iubita fiului edilului, stabilindu-i-se un salariu de 550 de euro pe lunã, pe toatã durata proiectului (22 luni). La momentul semnãrii contractului de muncã, potrivit DNA, tânãra nu îndeplinea conditiile. Ancheta procurorilor DNA avea sã scoatã la ivealã cum tânãra a fost angajatã fictiv, doar pentru a semna statele de platã si pentru a încasa salariile, în timp ce activitatea aferentã proiectului era desfãsuratã de contabil si de primar.
      Pe fruntea lui PECHEANU scrie PUȘCĂRIE

    • Pecheanule, acea Iulia niciodată nu se va ruga pentru un hot ca tine, scrii tu și ii pui numele ei jeg împuțit crezi ca cine vede nu își da seama?
      Acea Iulia se va ruga doar sa te duci ani mulți în pușcărie la cât rau ai făcut în comuna ei.
      Jeg împuțit care ai profitat de Adnana și o bagi în pușcărie.

  4. Pe Pecheanu la turnat contabilul Ion Lemnaru.de ca ia angajat față.. și el vroia să ajungă primar…Au facut acord cu Dna..crezând că ei scapă…Au fost condamnați cu suspendare…ion lembarnaru la pus pe fleau să scrie și el denununturi și cu Murarasu..Oameni imbecili.. Dacă scapă Pecheanu…roscatul își bagă gheara in gât.. de ciudă.. vai de pula lui ce a ajuns marele director ec..cum se laudă când se îmbată porcul..numai după șpagă umblă când lucra la primărie.. cu chitanțe false..

    • Pechea ,iar nu-ți vezi de treabă , după ce ești penal ,condamnat de o instanță cu executare ,tot tu ieși în față ca păduchele și arunci cu laturi in oameni,eu zic să-ți vezi de treabă ta , și pregatesteti valiza , că de scăpat nu scapi de pârnaie,ai grijă să-ți pui in valiză săpun ,prosop, pastă de dinți, să te mai speli și tu, că îți putem gura ,de cât c…t mananci,vezi să nu cumva să uiți să-ți pui niste unguent, vaselină, că o să-ți umble băieții la rozetă.Sa fii băiat cuminte pe acolo să nu te dea afara… marș la pușcăriei hoțule.

      • 😂😂😂😂😂😂😂😂Hai rapid, pecheanule la pușcărie ca te așteptăm cu patul la etaj 😂😂😂😂😂😂😂

  5. Daca încă visează prescripție o s-o ia in brațe grupa mare 😛
    Tocmai ce a venit o decizie de la Curtea de Justiție UE: Instanțele din România NU trebuie să aplice deciziile CCR și ÎCCJ privind prescripția

  6. Cel mai mare hot dintre toti primarii a fost acest pecheanu.Justitia o sa faca dreptate si v-a scapa comuna de aceasta pramatie care nu stie altceva decat sa faca prapad pe unde trece .Cred ca v-a fi primar pe viata la Poarta alba.

    • Pecheanu visează cai verzi pe pereți, el mereu se victimizeaza dar când ii plasa bani nemunciți din banii furați lui nora lui să – l ducă pe fiuso la bulgari în concedii de ce nu spune?
      Pecheanu este bolnav psihic, sa îmbolnăvit decand a căzut de pe scaunul primăriei. Acesta sănătos nu se va mai face niciodată doar când va veni din pușcărie sa aibă alta mentalitate.
      El credea ca fiul lui va fi în locul lui primar și ii va acoperi hoțiile și vroiau sa meargă mai departe cu hoțiile.
      Justiția va avea ultimul cuvânt iar acela va fi PUȘCĂRIE.

  7. Asa zile ai ajuns , Pecheanule? Sa-ti scrii singur comentariile? Hotii o duc bine azi…. Te lauzi ca ai construit centre de asistenta sociala, scoli , apa , ai adus parc eolian ( cu Skoda Octavia???) l-ai facut cu banii personali??? NU!! Atunci sa te lauzi…

  8. Am sa-l votez cu drag pe Pecheanu la viitoarele alegeri că am greșit când l-am susținut pe Murararssu..nu credem că poate fi un marlan…dai puterea prostului..el la pus pe Paul fleau să scrie minciuni despre pecheanu..
    Nu vedeți că de 10 ani îl judecă…și vă scapă cum a scăpat și contabilă din dosar ptr.aceleasi fapte..dar aici este un dosar politic instrumentat de PNL..

    • Pecheanu va face pușcărie iar tu vei rămâne un lingău.
      Contabilul a recunoscut fapta și ia dat cu suspendare,și munca în folosul comunității. Hotul de Pecheanu lungește procesele ca are bani furați din primărie și plateste avocați.
      Daca ai fi deștept ti-ai fi dat seama de ce se lungesc procesele. Dar prostu tot prost rămâne și un lingău.

  9. Bagabonteala proletara….. jmenuri. . Golanii….. românia penitenciar …. în aer liber…..în umbra karaimanului…. așteaptă fraierii. … un alt lider…..

  10. Pecheanu a fost cel mai bun primar pe care la avut comună de la revoluție,datorită lui avem o comună asfaltată și care a construit centre moderne de asistență socială,școli, apă,parcuri,a adus un parc eolian in comună.. Dacă câștigă procesul vă fi ales pe viața.Va câștigă procesul că Piedone..Actualul primar este un papă lapte in primărie,numai pentru el lucrează…in 3 ani si a construit un castel la Rasesti..asta da hot și escroc..nu a făcut nimic pt.oameni..la poli vară o sa mai ajungă escrocul primar..Eu l-am criticat pe Pecheanu dar acum îmi cer iertare,că a fost un primar harnic si bun.

    • Auras eu atâta îți spun :bătaia care ai luat-o în campania electorala a fost pe merit dar tot nu ai învățat nimic . Acuma îl pupi în cur pe Pecheanu cu numele de negru.Ai uitat când îți spunea Pecheanu ca ești cel mai prost consilier din PNL?

      • Am sa-l votez cu drag pe Pecheanu la viitoarele alegeri că am greșit când l-am susținut pe Murararssu..nu credem că poate fi un marlan…dai puterea prostului..el la pus pe Paul fleau să scrie minciuni despre pecheanu..
        Nu vedeți că de 10 ani îl judecă…și vă scapă cum a scăpat și contabilă din dosar ptr.aceleasi fapte..dar aici este un dosar politic instrumentat de PNL..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.