Nora lui Pecheanu a cerut revizuirea sentinței prin care a ajuns la pușcărie. Iată întreaga telenovelă din spatele condamnării

Un proiect transfrontalier intitulat „Pure Whater – to the Benefit of Villagers”, de care a beneficiat Primăria satului Stolniceni, finanțat prin Programul Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova și la care a aderat și primăria comunei Drânceni, avea să fie piatra de moară pentru familia Pecheanu. Și asta pentru că, din 2019, au început necazurile pentru edilul comunei, dar și pentru Adnana Pecheanu, la acea vreme, Codreanu. Angajată fictiv în cadrul proiectului, alături de Mădălina Chiriac, fiica contabilului UAT Drânceni de la acea vreme, aceasta ajunge inculpat într-un dosar de corupție, alături de viitorul socru. De asemenea, în judecată a fost trimisă și Mădălin Chiriac, dar aceasta recunoaște comiterea faptelor, cere să beneficieze de măsura simplificată a recunoașterii faptelor și este condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare, atenție, după ce achită prejudiciul calculat de judecători. În schimb, Adnana Pecheanu și socrul ei, Gelu Pecheanu, nu recunosc comiterea faptelor și, după disjungerea dosarului, cei doi sunt judecați de Tribunalul Vaslui.
Iată sentința judecătorilor Tribunalului Vaslui
În dosarul de corupție care avea să-i trimită, într-un final, nora după gratii, Pecheanu a fost acuzat că a angajat-o pe Adnana Florina Pecheanu, pe vremea când aceasta era iubita fiului lui, ca manager de proiect într-un proiect transfrontalier cu fonduri europene, chiar dacă aceasta nu avea pregătirea necesară și era doar studentă. Tânăra a încheiat un contract individual de muncă cu socrul său, stabilindu-i-se un salariu de 550 de euro pe lună, pe toată durata proiectului (22 luni). La momentul semnării contractului de muncă, potrivit DNA, tânăra nu îndeplinea condițiile. Ancheta procurorilor DNA avea să scoată la iveală că Adnana Pecheanu a fost angajată fictiv, doar pentru a semna statele de plată și pentru a încasa salariile, în timp ce activitatea aferentă proiectului era desfășurată de contabil și de primar. Ancheta a fost declanșată în urma unei plângeri înaintate la DNA de către paznicul comunei. Bărbatul a sesizat că la dispensarul din comună, unde figura sediul proiectului transfrontalier, de la înființarea acestuia, singura persoană pe care a văzut-o a fost femeia de serviciu a primăriei. A urmat procesul ca, la final, Tribunalul Vaslui să dea sentința: Gelu Pecheanu a fost condamnat la 4 de închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual (25 de acte materiale). De asemenea, Adnana Pecheanu a fost condamnată la 3 ani și 5 luni de închisoare. În latură civilă, instanța dispune obligarea fiecărui dintre cei doi inculpați la plata sumei de 2.500 de lei, cheltuieli judiciare. Și tot în latură civilă, Tribunalul Vaslui admite acțiunea civilă formulată de UAT comuna Drânceni și îi obligă pe cei doi inculpați, în solidar, să plătească suma de 36.000 de lei, la care se vor adăuga dobânzile legale calculate de la data de 09.05.2019, până la momentul în care întreg debitul va fi achitat.
Iată ce spune sentința dată de Curtea de Apel Iași
Așa cum era de așteptat, nemulțumiți de sentință, atât inculpații, cât și procurorii au atacat-o la Curtea de Apel. În data de 07.09.2023, sentința rămâne definitivă. Iată ce au decis judecătorii Curții de Apel Iași: „Încetează procesul penal față de inculpații Pecheanu Gelu și Pecheanu Florina Adnana sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual. Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului Pecheanu Gelu de 4 ani închisoare în pedepsele componente. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Pecheanu Gelu pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, de la 3 ani și 6 luni închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare. Aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor. Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere. Inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile în cadrul Primăriei Vaslui sau în cadrul Școlii Ghermănești comuna Drânceni, jud. Vaslui , instituția din comunitate urmând a fi aleasă de consilierul de probațiune, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, inculpatul nu poate presta această muncă. Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei Pecheanu Florina Adnana de 3 ani și 5 luni închisoare în pedepsele componente. Reduce pedeapsa aplicată inculpatei Pecheanu Florina Adnana pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, de la 2 ani și 6 luni închisoare la 2 ani închisoare. Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe o durată de 2 ani ce constituie termen de supraveghere. Înlătură măsura confiscării speciale de la cei doi inculpați a sumei de 12.038,58 lei. Măsurile asigurătorii vor fi menținute până la concurența sumei de 36.000 lei, reprezentând prejudiciul cauza si 2.500 lei cheltuieli judiciare, la urmărire penală și judecată în fond. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii și înlătură dispozițiile contrare”, se arată în decizia definitivă a Curții de Apel Iași.
Revizuirea, șansa Adnanei Pecheanu a de scăpa de gratii. Primul termen este pe 17 iunie
CALE EXTRAORDINARĂ DE ATAC… Chiar dacă a ajuns deja în spatele gratiilor, ținând cont de faptul că decizia definitvă a Curții de Apel Iași a fost și executorie, Adnana Pecheanu are șanse, așa cum susțin justițiabilii, să scape de închisoarea cu executare. Și asta pentru că familie a deschis deja dosar de revizuire a pedepsei și, dacă vor dovedi că a fost achitată întreaga sumă, așa cum reiese din calcule (prejudiciu, dobânzi și și cheltuieli de judecată – n.r.), atunci Adnana Pecheanu va putea să simtă aerul libertății în cel mai scurt timp. „Dacă au achitat, așa cum spun, întreaga sumă datorată, atunci râmăne ca judecătorii să stabilească termene pentru judecarea revizuirii pedepsei și Adanana Pecheanu să scape de închisoare. Până atunci poate trece o lună sau chiar mai mult, perioadă pe care o va petrece în spatele gratiilor”, spun justițiabilii. Pe portalul Tribunalului Vaslui, cererea a și fost înregistrată pe 22.05.2022, iar termenul a fost fixat pentru 17.06.2026.
Pecheanule, tu, borfașule, cel bătrân, ești singura jigodie care trebuia să ajungă la pandaimos. Dar, nu e timpul trecut de tot!!
Nea Gelu fii tare ca si eu am trecut prin greutăți,oamenii din sat st de partea matale. O REZOLVI MATALE CA ESTI BĂIAT DESTEPT.
Nu o avut bani de prejudiciu?? Dar de vacante pe Coasta Amalfi o avut???? Haideti să nu îi mai plângeți de milă, prostia se plătește. Nu i-a pus Pecheanu pistolul la tâmplă să încalce legea. Nu era oligofrenă să nu poată citi o hotărâre judecătorească și să priceapă consecințele. Le-a încălcat pentru că asa s-a obișnuit, să nu i se întâmple nimic. Iaca nu a mai mers ulciorul la apă. Și o lună dacă stă în pușcărie tot e bun că va învețe (SPER) că respectarea legii nu e facultativă!!
O mare prostie închisoarea asta cu suspendare
Dacă pedeapsa este închisoarea de ce dai cu suspendare la oameni sănătoși și fără probleme ?
Suspendare dă-i la un bătrân, la unul cu handicap, la un întreținător de familie
Dar nu la toți șmecherii
Am lucrat la Primăria Dranceni la cob5abilitate,prejudiciul constat la 4 ani după finalizarea proiectului era de 36000 de lei,pe care trebuia sa le plătească in solidar cele două angajate.Dar primarul Morarasu sa constituit parte civila împotriva fostului primar cu suma de 51000 de lei din răzbunare politică..Am plecat de la primărie,pentru că Morarasu făcea numai hoții si nu vroiam sa ajung la pușcărie…4 angajati de la contabilitate au plecat din cauza lui Morarasu.
Măi băieți, să vă spun eu o chestie
In orice instituție, dpdv financiar, nu mișcă nici musca fără să știe contabilul
Dacă ăla a primit închisoare pentru furaciuni, voi ați știut
Fostul primar pecheanu este cel mai mare dobitoc în viață!!!
Prostia şi domnia se plătesc scump