Local

Nelu Tătaru: “Furnizorii privați de servicii medicale rămân un exemplu pentru cei din sistemul public”

EVENIMENT… Medicul Nelu Tătaru a subliniat importanța mutării curativului pe prevenție și a dat exemplu furnizorii privați, care rămân, în continuare, un model de urmat pentru cei din sistemul public.

ACCENT PE PREVENȚIE… Deputatul Nelu Tătaru a participat, miercuri, alături de actualul ministru al Sănătății, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dar și de alți specialiști din sistemul medical, la evenimentul de lansare a studiului “Analiza impactului economic și social al furnizorilor privați de servicii medicale din România”, organizat de Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED. Cu această ocazie, actualul președinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților a subliniat din nou importanța mutării curativului pe prevenție și a dat exemplu furnizorii privați, care rămân, în continuare, un model de urmat pentru cei din sistemul public.

Peste 5,2 milioane de vizite medicale și 370.000 de consultații au fost făcute în anul 2020 în policlinicile și în spitalele membrilor Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED). “PALMED are 66 de membri – valoarea impozitelor și a contribuțiilor plătite în anul 2020 este de aproximativ 103 milioane de euro. Membrii PALMED însumează 18.000 de angajați, reprezentând 23% din numărul total de angajați din sectorul de servicii medicale”, a afirmat, miercuri, președintele PALMED, Cristian Hotoboc. Potrivit acestuia, cifra de afaceri generată la nivelul membrilor PALMED reprezintă 26% din piața furnizorilor privați de servicii medicale. “Între 2018-2020, membrii au investit peste 170 de milioane de euro în infrastructura medicală. În anul 2019 au realizat investiții de aproximativ 65 de milioane de euro, reprezentând 12,7% din totalul investițiilor din sectorul privat de sănătate”, a arătat, în prezentarea sa, reprezentantul PALMED.

Șefa CNAS: “Trebuie înființate asigurări complementare de sănătate și să nu existe “un monopol” pe piața serviciilor medicale”

Prezent la eveniment, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, a declarat că serviciile medicale private au reprezentat, “cel puțin în ultima perioadă”, un segment complementar de activitate, în niciun caz concurențial pentru sectorul public de sănătate. “Nu cred că trebuie să existe monopol pe piața serviciilor medicale al unui singur finanțator. Și eu cred că trebuie înființate acele asigurări complementare de sănătate. Totuși, legislația din România permite faptul ca fondul finanțator unic, deocamdată, să încheie contracte cu toți furnizorii de servicii medicale care îndeplinesc condițiile de calitate, de acreditare, de evaluare, indiferent de forma de proprietate. (…) În prezent, unele tarife în unele domenii de asistență medicală nu reflectă cheltuiala exactă a unităților sanitare. (…) Au mai rămas 4 milioane de români care plătesc contribuția la sănătate și beneficiem toți 19 sau 20 de milioane, cîți mai sunt în România”, a spus președintele CNAS cu prilejul lansării studiului “Analiza impactului economic și social al furnizorilor privați de servicii medicale din România”.

Alexandru Rafila: “Pacienții trebuie tratați nedescriminatoriu”

Pacienții trebuie să aibă parte de același tip de tratament, indiferent dacă apelează la serviciile unui spital din sectorul public sau privat, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în cadrul aceluiași eveniment, comentând situația furnizorilor de servicii medicale, despre care a punctat că trebuie să fie, la rândul lor, tratați nediscriminatoriu “ Mi pare corectă această abordare în care furnizorii (de servicii medicale – n.r.) trebuie tratați nediscriminatoriu, adică cei privați și cei publici, este foarte corect să fie așa. Cred că și pacienții trebuie tratați tot nediscriminatoriu, iar accesul la servicii de sănătate să nu fie condiționat de contribuții financiare din partea oamenilor, care depășesc, pentru mulți dintre ei, posibilitățile de a accesa aceste servicii. Adică, un mediu competițional trebuie să nu priveze pacientul de accesul la servicii de sănătate, ci dimpotrivă, să permită ca acest acces să fie mai bun”, a transmis Rafila.

Nelu Tătaru: “Să încercăm să mutăm curativul pe prevenție”

Invitat să ia cuvântul, Nelu Tătaru, actualul președinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților a subliniat că un act medical se face cu profesioniști și cu dotări. “Cred că furnizorii privați rămân în continuare un exemplu și pentru cei din sistemul public. Dacă la început percepția este că el se adresează celor cu venituri peste medie, cred că trebuie să avem în vedere că un serviciu medical trebuie corect plătit (…), încercăm să mutăm curativul pe prevenție”, a adăugat Nelu Tătaru.

4 comentarii

  1. Izoletele unde mai sunt?
    Mortii goi in sicrie sigilate cer dreptate!
    Sa interzici unei mame sa mearga la mormantul copilului de Inviere este inuman!
    Samd

  2. Dar de preturi nu spui domnul Tataru??? Cum sa fii ministru sănătății și tu să ai clinică particulară în Huși??? Cum merg astea două împreună?? De ce nu faceti condiții în spitale???? Alea sunt pentru săracii care nu au să plătească la clinica ta!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button