Local

Nelu Tătaru, alături de președintele Klaus Iohannis la lansarea Planului Național de Combatere a Cancerului: “Cu toții am lucrat pentru ceva palpabil”

MANIFESTARE… În prezidiu, alături de președintele României, s-a aflat și deputatul de Vaslui, Nelu Tătaru, care în calitate de președinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, dar și de fost ministrul al Sănătății, a mulțumit tuturor specialiștilor care au lucrat la realizarea acestui Plan

LANSARE… Președintele Klaus Iohannis a lansat, miercuri, la Palatul Cotroceni, Planul Național de Combatere a Cancerului. “Planul pune un mare accent pe încurajarea și finanțarea suplimentară a investigațiilor medicale, care să depisteze primele semne de boală și să ducă la diagnostic precoce și tratament eficient”, a precizat șeful statului, menționând că din 2023 ar trebui să devină operaționale programele de screening pentru anumite cancere, dar și soluții de îngrijiri paliative pentru bolnavi. În prezidiu, alături de președintele României, s-a aflat și deputatul de Vaslui, Nelu Tătaru, care în calitate de președinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, dar și de fost ministrul al Sănătății, a mulțumit tuturor specialiștilor care au lucrat la realizarea acestui Plan.

Planul Național de Combatere a Cancerului a fost lansat miercuri după-amiază, într-un eveniment care a avut loc la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Klaus Iohannis. În februarie anul trecut, Comisia Europeană a lansat Planul European de Combatere a Cancerului, care alocă patru miliarde de euro pentru finanțarea programelor de prevenție, cercetare și tratare în interiorul Uniunii. La noi, la nivelul Parlamentului, s-a creat un grup de lucru pentru combaterea cancerului, care a urmărit transpunerea în legislația românească a planului european. România are în prezent un Program Național de Cancer la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin care sunt decontate o parte din tratamente și analize, precum și câteva programe de prevenție la nivelul Ministerului Sănătății.

Klaus Iohannis: “Planul pune un mare accent pe încurajarea și finanțarea suplimentară a investigațiilor medicale”

În calitate de gazdă a evenimentului, președintele Klaus Iohannis a declarat la lansarea Planului de Combatere a Cancerului că este „un plan care este mai mult decât binevenit, fiind îndelung așteptată o strategie coerentă și unitară de luptă împotriva acestei temute maladii”. “Anul acesta vom marca pentru prima dată Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului, pe 4 februarie, prin angajamente asumate și direcții de acțiune pentru punerea imediată în practică, și nu doar prin dialog despre deziderate, necesități și justificări ale lipsei de acțiune. Lansăm, așadar, un plan național care dezvoltă o viziune atât pentru prezent, cât și pentru generațiile viitoare, și care se bazează pe o abordare integrată, ambițioasă și racordată la eforturile europene de reducere a îmbolnăvirilor de cancer. Cu siguranță, conștientizăm cu toții că acest demers nu va rezolva peste noapte toate problemele cu care se confruntă pacientul oncologic sau domeniul oncologiei. Planul pune un mare accent pe încurajarea și finanțarea suplimentară a investigațiilor medicale, care să depisteze primele semne de boală și să ducă la diagnostic precoce și tratament eficient. Ca să dau doar câteva exemple, de la începutul anului viitor ar trebui să devină complet funcționale programele naționale de screening pentru anumite tipuri de cancer. Tot în 2023 este prevăzută finalizarea criteriilor care să permită decontarea testărilor genetice, în urma cărora se pot prescrie tratamente mult mai bine țintite și cu șanse majore de vindecare. O măsură pe care o consider foarte importantă este realizarea, până la finalul lui 2024, a unui Registru Național de Cancer. Totodată, în perioada 2023-2026, se estimează realizarea unui fond de inovație în sănătate, care să ofere pacienților din România accesul rapid la cele mai noi terapii. Planul prevede, în intervalul 2023-2024, identificarea unor soluții și pentru finanțarea îngrijirilor paliative pentru pacienții cu cancer, o modalitate de îmbunătățire a calității vieții atât pentru pacientul oncologic, cât și pentru familie și cei apropiați”, a declarat Klaus Iohannis.

Nelu Tătaru: “Astăzi este un moment important pentru acea Românie sănătoasă”

Prezent la eveniment în calitate de președinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților și fost ministru al Sănătății, deputatul de Vaslui, Nelu Tătaru, a ținut să le mulțumească tuturor specialiștilor care au pus umărul la realizarea acestui Plan de Combatere a Cancerului. “De doi ani încercăm să facem față unei pandemii și eu zic că am reușit. În doi ani de zile am reușit să acoperim toate specialitățile, chiar dacă uneori tagma medicală a fost acuzată că a lăsat deoparte celelalte patologii și ne-am ocupat doar de COVID-19. Astăzi este un moment important, consider că este un pas important în acea Românie sănătoasă, pusă în practică, și îmi place să spun că odată cu acest pas, grupul de inițiere a încercat și a introdus sănătatea în politică, nelăsând politicul să politizeze sănătatea. În 3 februarie 2021, Comisia Europeană a aprobat Planul European de Luptă împotriva Cancerului. Întoarcerea de la Bruxelles a domnului președinte Iohannis a adus acel suflu, în contextul în care domna conferențiar Păun, consilierul pe Sănătate al președintelui României a spus că trebuie să facem ceva în privința asta. Exista, într-o legislație anterioară, acel comitet de lucru pentru combaterea cancerului, a început și în această legislație, dar bucuria mea a fost că odată cu accesul în Parlament al mai multor profesioniști din domeniul Sănătății, am putut, într-adevăr, să lăsăm politica deoparte și să facem ceva. Totul a început cu închegarea unui grup transpartinic care a dorit să facă ceva pentru această patologie. A fost un moment în care am ales să gândim ca profesioniștii, iar momentul acela a făcut din acel grup de lucru, un grup tehnic, în care fiecare și-a adus contribuția prin expertiza proprie. Îmi place să cred că acea Românie educată, pentru că azi, în această sală, se află o parte din România educată, a început să construiască România sănătoasă. A fost o perioadă în care cu toții am lucrat pentru ceva palpabil, pentru ceva care se cerea de foarte mult timp. E o victorie asupra unor cutume, că nu se poate, că nu sunt bani. Vă mulțumesc că ați dat aripi cunoștințelor pe care le aveți. Suntem și este timpul nostru. Acest plan este un succes în care reușim să aducem un suflu nou. Mulțumim domnului președinte că ne-a dat șansa, într-o lume politică, să facem și lucruri care nu țin de politică”, a transmis deputatul Nelu Tătaru celor prezenți în sală.

3 comentarii

  1. Au lansat un nou plan de ski sau de vaccinare
    PUIE MNL
    Vremea nouaaa v a dat tătaru banii pe o luna pentru articolul ăsta .Parca a mai si crescut puțin Cezara ,ii calcă pe urme șefului Timofticiuc.
    Cine v a mai oferă mese de prânz, în copou una alta ,o carafa de vin ,e bine ….
    Iar când ne întoarcem la birou mai tragem un fum doua .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button