ÎNTRUNIRE… Sunt multe probleme în gestionarea terenurilor intravilane din municipiul Huși, iar la cea mai recentă ședință de Consiliu Local au fost scoase la iveală o serie dintre ele. De pildă, sunt mulți localnici care dețin suprafețe de teren mai mari decât ceea ce pot dovedi cu acte, iar recuperarea acestora nu este deloc ușoară. Apoi, în cartierul „Dric”, unde sunt date terenuri gratuite pentru tinerii care vor să își construiască locuințe, sunt vreo 40 de suprafețe de câte cel puțin 300 mp fiecare, abandonate cu câte o fundație pe ele, după cum a constatat executivul local. Primarul Ciupilan susține că mulți dintre titularii acestor contracte de concesiune nici nu mai sunt de găsit, fiind prin alte țări. „Pe unele dintre aceste fundații au crescut copacii”, a susținut primarul, în ultima ședință ordinară a mandatului. Cei prezenți nu au putut remarca faptul că pe masă nu era nimic pregătit ca pentru un moment de final al unui mandat destul de interesant, cu destule reușite, dar și lucruri care nu au mers așa cum s-a planificat. Primarul Ioan Ciupilan însă le-a spus consilierilor că va mai fi o ședință, lăsând să se înțeleagă că ar pregăti, totuși, ceva special, pentru colegii cu care, din 2020 până în 2024, a decis soarta Hușului.
Sediul Primăriei Huși este în construcție și intrarea în interior se face, ce-i drept, printr-o ușă laterală, însă, chiar și așa, iată că ședința de CL cu consilierii față în față s-a putut ține. Și, ca o dovadă a eficienței unei întruniri în format fizic, vreme de peste o oră, executivul local și acei consilieri care, de regulă, vorbesc și au intervenții pe marginea proiectelor de hotărâre, au dezbătut foarte interesant chestiuni esențiale pentru oraș. De pildă, liberala Cătălina Popa a intervenit la aproape toate proiectele, identificând aspecte care fie aveau nevoie de îndreptare, fie solicitând explicații pentru diferite concesionări, dezmembrări sau pentru situația terenurilor date gratuit pe Dric. Primarul Ioan Ciupilan a fost și el comunicativ și chiar răbdător în a răspunde intervențiilor, astfel că discuțiile au avut și rolul de a îndrepta unele erori umane de prin proiectele de hotărâre. De pildă, consiliera Cătălina Popa a vrut să știe de ce se iau anumite „fâșii” de terenuri de prin anumite locuri și se introduc în domeniul privat al municipiului Huși, iar nelămurirea sa a scos la iveală o serie de lucruri foarte interesante.
Primarul Ciupilan: „Sunt mulți localnici care au îngrădit mai mult teren decât pot dovedi cu actele. Fiecare bucată pe care o identificăm, o considerăm de interes public”
„În oraș sunt multe terenuri care nu se regăsesc nicăieri în evidențe. Ca să le trec în domeniul public, îmi trebuie documentație cadastrală și nu am. Așa că le trec în domeniul privat, după care le introduc în domeniul public. Și de asta le identificăm zilnic, printre blocuri, pe străzi, capete de ulițe și tot așa mai departe. Și vă mai dau exemplu: în curte la Popescu sunt, în realitate, 1000 de metri pătrați, pe acte sunt 500 mp. Se face documentație cadastrală, toți vecinii din jur recunosc că terenul acela nu este al lui. Omul nu poate să și-l însușească sau să devină proprietar și atunci bucata aceea o vom trece în domeniul de interes public”, a spus primarul Ioan Ciupilan. „Dar este și varianta pe care o folosim noi, avocații, la proces cu uzucapiune. Avem zeci de dosare de genul acesta”, a spus consilierul liberal, avocatul Radu Bobârnat. „Dar nu poate câștiga cineva oricum cu uzucapiune, pentru că sunt și acolo niște condiții. Am avut multe procese cu uzucapiune care nu au câștigat. Că tu trebuie să faci dovada că ai stăpânit acel teren, ai plătit niște taxe, impozitele pe el. Dar tu nu l-ai declarat nicăieri, nu ai acte, cum îl iei tu pe uzucapiune? Eu nu prea sunt așa darnic cu bunurile acestea ale orașului”, a susținut primarul Ioan Ciupilan. Avocații din Consiliul Local Huși au încercat apoi să spună că și dacă terenul i-ar reveni acelui cetățean, nu ar fi neaparat rău, întrucât orașul ar câștiga prin aceea că se vor încasa impozite pentru el. Executivul însă a rămas la opinia sa, că terenurile care nu aparțin localnicilor cu acte în regulă, trebuie să revină în posesia municipalității.
„În unele fundații vechi de 7-8 ani, făcute pe Dric de cei care au luat teren gratuit pentru casă, au crescut copacii”
ADEVĂRURI DUREROASE… Tot datorită faptului că s-au aflat față în față și parcă altfel decurg discuțiile când membrii Consiliului sunt la aceeași masă, în dezbatere a fost adusă și situația terenurilor date gratuit tinerilor în cartierul Dric. Cătălina Popa a observat o serie de neclarități într-un proiect despre un schimb de terenuri și a solicitat explicații. De aici s-a ajuns la ideea că acolo, multe terenuri au fost abandonate de titularii contractelor de concesiune. „Sunt vreo 40, că l-am și rugat pe domnul Ailenii (funcționarul public cu răspundere în acest sens, n.r.) să îmi facă tabel cu toate, cu autorizații, proprietari. Deci, vreo 40 de fundații sunt cu betonul distrus deja, se vede fierul din el. În unele fundații au crescut copacii. Deci, nu se poate. Deci, sunt terenuri de case care sunt efectiv abandonate, transformate în gropi de gunoi. Dar au fundație! Dar dacă au fundație, ce e de făcut? Pentru că au trecut 7 ani, 9 ani. Eu nu cred că betonul acela mai poate fi folosit”, a spus primarul Ioan Ciupilan. „Și atunci ce e de făcut?”, a întrebat avocatul Radu Bobârnat. „Cineva îmi spunea că, luând înapoi terenul, ar trebui să le evaluăm fundațiile și să le plătim”, a răspuns primarul. „Noi să le plătim? De ce, dacă se poate lua înapoi fără niciun fel de problemă?”, a considerat avocatul Bobârnat. „Pe unii nici nu îi mai găsim pe adrese, sunt plecați pe afară”, a adăugat primarul Ciupilan. „Nu ar fi mai bine să îi notificăm pe fiecare, să vină să își actualizeze autorizația de construcție? Și acolo unde este cazul, să fie cerută demolarea în instanță, iar cheltuielile să fie puse pe seama acelei persoane”, a fost de părere și avocatul Adrian Cocuz. Și au fost multe proiecte de hotărâre care au vizat problemele de urbanism din municipiu, însă, în discuțiile față în față, parcă altfel s-au găsit posibile soluții. În finalul ședinței, întrucât pe masă nu erau nici pișcoturi, nici șampanie, primarul Ioan Ciupilan s-a simțit dator să le spună consilierilor că aceasta nu ar fi ultima ședință a mandatului, mai ales că și avocatul Radu Bobârnat l-a întrebat despre o eventuală despărțire „festivă”, mai în glumă, mai în serios. „Nu, nu este ultima ședință a mandatului. Cred că va mai fi una”, a spus primarul Ioan Ciupilan.
:)) pana la urma cum faci cum nu faci bai ciupilane ca nu te lasi pana nu-ti bagi toate ” datoriile” in serviciu:))) cat este postul de asistent ca poatedaca e afisat am sanse sa o bag si pe nevasta-mea?? Dar ala de economist la salarii?? Se lauda secretara pardon submanagera sau mai bine doamna care conduce spitalul ca postul e al ei. stie niste secrete din padure de la cretesti oare si ii dati un post si mai cald??
Păi care e problema domnul primar, oamenii au început construcția și așteaptă fonduri europene.Crezi că toți au afaceri cu poliția de frontieră , toți au terenuri concesionate și cu , construcție de piscină publică. Piscina de la Recea,nu a-ți putut să o reabilitați că de doar nu vă tăiați craca de sub picioare, în schimb dați salarii inutile comisiei de circulație și trafic sau cu naiba se cheamă. Cum spune Valeriu: Hai sictir.
Ati vazut ce mizerie si cat jeg e in mahalaua asta?? Dobitocul asta si-a luat toate ajutoarele sociale sa ii culeaga viile ” revendicate” de la oameni . Votati psd!! Nu ti-ai pus wei doctorul care daca trebuie sa fie chirurg nu-i, daca trebuie sa fie manager nu-i ,daca trebuie sa fie la program la serviciu…nu-i senator?? Tu stii cat sufera saracul?? L-ai ranit in pasarica direct .pardon in cuculet si ousoarele de sub el:))))) nici senator nici chirurg nici manager nici familist nici bun de pula :))) acum cica si-a sculat si o persoana de incredere in cap si-l arde pe unde-l prinde ..ce-ai ajuns bai popo.. am inteles ca nici colegii aia ai tai nu te mai baga in nicio seama :)) primaruleeee fa dracu ceva cu duetu contabil sef director ca acus ai arierate !! Si dupa ce esti cu chicioarele in groapa pe fondurile europene iti mai blocheaza si astia elanul..pardon imprumuturile :))) asa iti trebuie!!
De parcări avem nevoie,nu se observă?Este o încercare a răbdării sa găsești un loc de parcare lângă ANAF unde găsești târg de mașini sau străzi cu garaje transformate în magazii sau distilerii (14 iulie)