SPORT

Mutare importantă pentru un tânăr fotbalist din Bârlad: Va evolua în Liga 2

TRANSFER… Bârlădeanul Raul Alecsăndroaie (18 ani) va evolua în sezonul viitor al Ligii 2, după ce a fost împrumutat de FCSB la Metalul Buzău. El a început fotbalul la Atletic Club Bârlad, iar în anul 2021 s-a transferat la FCSB.

De-a lungul ultimelor sezoane a evoluat pentru echipele de juniori și echipa secundă a celor de la FCSB. El a bifat și debutul la prima echipă a FCSB. Acesta a evoluat într-un meci din Cupa României împotriva formației UTA Arad, fiind introdus pe teren în ultimele 11 minute ale partidei disputate la finalul anului trecut. Împrumutul la Metalul Buzău a fost anunțat oficial de clubul din liga secundă. „Ne-am înțeles cu FCSB pentru împrumutul lui Raul Alecsandroaie. Acordul este pentru un sezon. Raul, internațional de juniori, are 18 ani și este fundaș. Bine ai venit, Raul!”, au transmis reprezentanții Metalului Buzău. Tânărul fotbalist din Bârlad consideră că împrumutul la Metalul Buzău reprezintă un pas important în cariera sa, oferindu-i șansa de a acumula experiență la seniori. „Să îmbrac acest tricou al echipei Metalul este o oportunitate excelentă de a învăța lucruri noi și de a căpăta cât mai multă experiență la nivel de seniori. Obiectivul meu este să ajut echipa să obțină cele mai bune rezultate și să ne cîștigăm locul in play-off. Pe plan personal, vreau să evoluez constant, să contribui cât mai mult”, a declarat Raul Alecsăndroaie pentru pagina clubului buzoian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button