VIDEO | Motoclicist spulberat de un camion, în zona fabricii Mecanica
UPDATE Motociclistul, victimă a accidentului petrecut în apropierea fostei fabrici „Mecanica”, a avut un noroc uriaș. Medicii spun că, deși a suferit un traumatism la nivelul coloanei, situația nu este gravă. „Pacientul are un traumatism de coloană lombară, nu are nevoie de intervenție chirurgicală. Va fi imobilizată coloana cu un corset. Nu rămane cu sechele. A derapat și s-a lovit cu spatele de bordură”, au transmis medicii. Motociclistul are vârsta de 37 de ani și este domiciliat în comuna Bogdana.
TERIBILISM PERICULOS… Un accident deosebit de grav s-a petrecut în cursul acestei dimineți în zona indistrială a municipiului Vaslui, în proximitatea fostei fabrici „Mecanica”. Un motoclicist a fost spulberat de un camion și impactul, martorii oculari, a fost unul destul de violent. Tot cei de la fața locului susțin că motociclistul circula cu viteză și, la un moment dat, a vrut să facă la stânga, dar nu s-a asigurat și a intrat frontal într-un camion care ieșea din curtea fostei fabrici „Mecanica”. Polițiștii sunt prezenți la fața locului, pentru cercetări și pentru a asigura fluidizarea traficului în zonă. Vom reveni cu detalii.

Să mă cac in știrile voastre de căcat. Daca auziți cuvântul „motociclist”, automat acesta e vinovatul. Adevărul e că persoana in cauza nu avea viteza, iar camionul i-a tăiat calea. Că de obicei, Vremea Noua doar își dă cu părerea. Când ajung știrile sa fie subiective deja acesta nu mai este jurnalism.
Poate ar fi bine ca și mulți dintre șoferi să reînvețe regulile de circulație!
E jale cu motoriștii ăștia, nici nu a dat căldură, ei calare pe motoare. Nu mai spun că nu respecta nici o regulă de circulație, se cred zmei
Dacă toți șoferii ar respecta regulile de circulație cum le respecta motocicliștii si, mai ales, ar fi atenti cum sunt motocicliștii, atunci am avea si noi un trafic ca in occident.
Cunosti vreun motociclist? Intreb de curiozitate….
Poate invata si regulile de circulatie rutiera
Când o cauți, o găseşti