Motociclist de 84 de ani implicat, cu permisul luat la 72 de ani, a scăpat miraculos cu viață dintr-un accident

RECORDMAN PE DOUĂ ROȚI LA PUNGEȘTI… Nea Gheorghe Vârlan – 84 de ani este senzația satului Pungești, de când și-a luat permisul la vârsta de 72 de ani și mereu e călare pe un scuter. Duminică, la ieșirea din sat, unde este o cișmea, a încercat să întoarcă, fără să se asigure, chiar în fața unei mașini care l-a lovit. Șoferul, un tânăr, a declarat că nu avea viteză și nu l-a lovit puternic. Iată ce a povestit acesta cunoscuților săi : „A întors chiar în botul mașinii mele. Nu mai aveam cum să-l evit. Nu aveam viteză mai deloc. M-am dus repede la el și, când am ajuns, aproape nu mișca, dar acum am înțeles că a venit acasă și că este bine. Îmi pare tare rău, mai ales că putea să-mi fie bunic”. Nu mare le-a fost mirarea și salvatorilor care au fost solicitați să intervină, când au văzut că victima de pe motocicletă are 84 de ani. Nea Gheorghe Vârlan a primit îngrijiri medicale la fața locului, apoi a fost transportat la spital pentru examene medicale suplimentare. A fost externat luni dimineața și totul pare că e bine. A intrat în istorie drept cea mai în vârstă victimă de pe motocicletă din România care a suferit un accident rutier. Acesta a lucrat în sistemul de cooperație în trecut și e cunoscut ca lemnar în sat. E mereu vesel și călare pe scuterul său. Cazul a intrat și în atenția polițiștilor de la Rutieră care au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.





„victimă a accidentului a fost un bătrân de 48 de ani, către pe motocicletă.””
Ai omorât limba română