spot_img
spot_img
2.5 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Motivul pentru care s-a prăbuşit podul de la Vadu Roşca. Expertul tehnic: „Oricum ar fi căzut”

- Advertisement -

Podul peste râul Putna, care face legătura între localităţile vrâncene Vulturu şi Vadu Roşca, s-a prăbuşit la una din extremităţi pe 30 aprilie.

Podul peste râul Putna prăbuşit în data de 30 aprilie în urma unei viituri a fost expertizat tehnic de specialişti, care au ajuns la concluzia că a fost o eroare de execuţie. Podul a fost construit între anii 1979-1981, dar în arhive nu a mai fost găsită cartea sa tehnică, prin urmare experţii au tras concluziile pe baza celor găsite la faţa locului. Ei susţin că lipsa a trei piloni nebetonaţi şi inexistenţa armăturii dintre elemente, la care a concurat şi viitura din primăvară au condus la prăbuşire.

„40 de ani pilonii au stat în pământ şi apa a lucrat iar acum a dispărut pământul şi nu a mai avut în ce să stea fundaţia. Viitura a fost favorizată de greşeala de execuţie din 1979. Au fost 60 litri de apă/mp ceea ce a condus la creşterea debitului şi vitezei hidraulice. Dacă nu cădea acum, la viitoarele viituri cădea sigur”, a spus Ion Dumitru, expert desemnat de Consiliul Judeţean Vrancea pentru a analiza cauzele prăbuşirii.

Citeste mai mult: adev.ro/rghscz

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Pentru ca un imobil sa ajunga in ruina trebuie sa treaca o perioada de timp.Acest pod nu a cazut din senin. In timp au aparut crapaturi si alte semne care trebuia sa-i alerteze pe cei de la durumuri in primul rand. Nu se fac verificari si analize cu privire la rezistenta in timp a unor asemenea lucrari. Nu intereseaza daca nu se obtine un profit pentru sine sau pentru altul.Afirmatia ,,specialistului” ca tot ar fi cazut se vrea a fi o scoatere de sub vinovatie a presedintelui Consiliului Judetean Vrancea care se impauna cu renovarea podului .Rusine .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.