Extern

Momentul în care un leopard care dă buzna într-un magazin din India îl atacă pe vânzător. Alte 2 persoane au fost rănite

Au fost momente de groază într-un oraș din statul indian Rajasthan, după ce un leopard a pătruns într-un magazin de băuturi alcoolice și a atacat trei persoane. Animalul a rămas blocat în interior timp de aproape cinci ore, înainte de a fi capturat de echipele de intervenție.

Tonk. Potrivit autorităților, leopardul ar fi coborât din zona împădurită din apropiere și a ajuns în centrul orașului, unde a intrat într-un magazin de băuturi de pe șoseaua Bisalpur, relatează  Top Indian News.

Prima victimă a fost un bărbat în vârstă de 40 de ani, care se afla în fața magazinului. Ulterior, animalul a intrat în incintă și l-a atacat pe vânzătorul în vârstă de 25 de ani. Acesta a reușit să scape, însă a suferit răni la nivelul nasului, spatelui și în alte zone ale corpului.

Un voluntar al Departamentului Silvic, care ajunsese la fața locului după ce localnicii au semnalat prezența leopardului, a fost și el rănit.

Pentru capturarea animalului a fost mobilizată o echipă specializată din Jaipur.

Leopardul a fost tranchilizat și scos din magazin

După aproape cinci ore de intervenție, leopardul a fost tranchilizat și scos în siguranță din magazin, fiind transportat ulterior la sediul Diviziei Silvice Tonk pentru examinări medicale.

Medicul veterinar Ashok Tanwar, coordonatorul operațiunii, a declarat că este vorba despre un leopard mascul.

Tanwar a mărturisit că a participat la 63 de acțiuni de salvare a animalelor sălbatice, însă este pentru prima dată când intervine pentru capturarea unui leopard aflat într-un magazin de băuturi alcoolice…https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/momentul-in-care-un-leopard-care-da-buzna-intr-un-2544947.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button