AȘA DA… Modul de lucru al constructorului Dorinel Umbrărescu, care reușește să finalizeze autostrăzi cu mult înainte de termen, pare să-i fi inspirat și pe constructorii din municipiul Vaslui. Astfel, societatea Combetas, condusă de Ciprian Safir, care s-a ocupat de asfaltarea străzii Donici, reușește să termine lucrările cu aproape două săptămâni mai devreme, porțiunea de drum de la Penny Market până în intersecția de la Liceul „Mihail Kogălniceanu”, urmând a fi redată traficului începând de azi.
Pe 4 iulie, Primăria Municipiului Vaslui, anunța că în perioada 7 – 28 iulie, strada Donici va intra în procesul de modernizare, ce implică ridicare la cotă a căminelor de vizitare, decapare și așternere de straturi de mixtură asfaltică. Pentru realizarea lucrărilor, pe segmentul de drum cuprins între Penny Market și intersecția str. Donici cu str. Mihail Kogălniceanu, traficul a fost restricționat pe o singură bandă, pe sensul de mers amintit anterior, Penny Market – str. M. Kogălniceanu. Pe de altă parte, sensul de circulație către Penny Market a fost deviat dinspre strada Nicolae Iorga la stânga, pe strada M. Kogălniceanu – strada Călugăreni – Penny Market. Descărcarea străzii M. Kogălniceanu în intersecția cu strada Donici și strada Nicolae Iorga s-a făcut prin interzicerea virării la dreapta, cu dirijarea circulației pe strada Mihail Kogălniceanu spre primărie, pentru accesul către Penny Market. Toate aceste modificări ale traficului i-au făcut pe șoferii din municipiul Vaslui să-și pună mâinile în cap, mai ales că lucrările erau preconizate a dura trei săptămâni. Surpriza a fost anunțată ieri tot de către Primăria Vaslui, care a anunțat că traficul pe strada Donici va fi reluat începând de azi, de la ora 04:30, constructorul reușind să finalizeze lucrările cu aproape două săptămâni mai devreme.
Daca vremea nouă a scris asa de frumos despre Conbetas (nu Combetas) înseamnă că Ciprian și-a mai revenit cu banii. Articolul este cu dedicație, se știe, dar societatea chiar lucrează bine față de alți abonați la lucrările bugetate de judetul Vaslui.
La Bârlad marele constructor Răzvan car face serpentine din pista de biciclete ca pe Transalpina. Dacă “relația cu primarul” îi permite…cel mai slab constructor pe care l-a avut Bârladul. Nu am avut și noi noroc de Viacons să ne facă ceva bun în orașul nostru…toate lucrările s-au “zeciuit” cu Răzvan cat , cu Nomis și cu Catavelea. Atât s-a putut…
La Bârlad se chinuie să finalizeze cele 21 de străzi…prin Anghel Saligny….subcontractor Răzvan car, acesta are câștigat proiectul cu pista de biciclete…. Dumnezeu să-i înțeleagă.
Vorbiti si postati numai prostii, gargaragii. Ciprian Safisr a fost si este cel mai serios constructor din judet. Cum de a scapat ca Pavel i-a bagat in faliment ,intentionat pe toti constructorii vasluieni. Amestecati numele. Sediul Anaf s-a facut cand ciprian eera elev. Prostilor!
Ha ha cat va ține aceasta lucrare ? Ce a făcut bun de calitate Safir in Vaslui ? Sediul ANAF unde cădea faianță de pe pereți ? Clădiri făcute în care se infiltrează apa ,scoli făcute de mântuială și lista continua dar nu e vinovat el de tot Șpagă este mare și dând șpagă calitatea lucrărilor scade că de undeva trebuie să reducă costurile c sa de-a spaguta in primărie !
Muncitorii, saracii, au muncit cat au putut ei de bine, dar calitatea stratului bituminos este indoielnica: filer putin si pietricele multe. La iarna, stratul de 3 cm de asfalt se va decoperta si vor aparea gauri. Pacat de deranj !
Groapa asta apare de cîteva ori pe an, de cîțiva ani. Niciodata nu a fost reparată cum trebuie
cîte 4-5 oameni stau si se uită dar treaba…0. Are primăria bani de aruncat.
Și când se va sparge iar și iar conducta, cum facem? Punem din nou pavele și așteptăm și așteptăm să se facă? Și ce mare lucrare a fost de i trebuiau 3 săptămâni? Sunt câteva sute de metri și câteva zeci de canale, abia așteptam să mergem sa vedem ce zic mașinile noastre…
Termenul a fost suuuper lung! Că mare lucrare…
Acum să auzim ce termen de execuție au parcurile de joacă! Pentru că le-au demontat, au vopsit garduri, au mai pus oarece pământ, au mai lăsat grămezi de pământ pe alei și… de două săptămâni nici o mișcare!
Nici copiii nu se joacă, mă rog, câți se jucau, nici pe alei nu poți circula… gardurile s-au uscat… Ce se așteaptă? Următoarele alegeri sunt pestre trei ani! E cam mult!
Așadar… nu prea avem cu ce ne făli!
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Daca vremea nouă a scris asa de frumos despre Conbetas (nu Combetas) înseamnă că Ciprian și-a mai revenit cu banii. Articolul este cu dedicație, se știe, dar societatea chiar lucrează bine față de alți abonați la lucrările bugetate de judetul Vaslui.
La Bârlad marele constructor Răzvan car face serpentine din pista de biciclete ca pe Transalpina. Dacă “relația cu primarul” îi permite…cel mai slab constructor pe care l-a avut Bârladul. Nu am avut și noi noroc de Viacons să ne facă ceva bun în orașul nostru…toate lucrările s-au “zeciuit” cu Răzvan cat , cu Nomis și cu Catavelea. Atât s-a putut…
La Bârlad se chinuie să finalizeze cele 21 de străzi…prin Anghel Saligny….subcontractor Răzvan car, acesta are câștigat proiectul cu pista de biciclete…. Dumnezeu să-i înțeleagă.
Io atat vad ce moaca are ala si imi dau seama deja ce om este , lol …
Îmi vine sa vomit…🤮🤮🤮
Vorbiti si postati numai prostii, gargaragii. Ciprian Safisr a fost si este cel mai serios constructor din judet. Cum de a scapat ca Pavel i-a bagat in faliment ,intentionat pe toti constructorii vasluieni. Amestecati numele. Sediul Anaf s-a facut cand ciprian eera elev. Prostilor!
Proști am fi să te credem!
Ha ha cat va ține aceasta lucrare ? Ce a făcut bun de calitate Safir in Vaslui ? Sediul ANAF unde cădea faianță de pe pereți ? Clădiri făcute în care se infiltrează apa ,scoli făcute de mântuială și lista continua dar nu e vinovat el de tot Șpagă este mare și dând șpagă calitatea lucrărilor scade că de undeva trebuie să reducă costurile c sa de-a spaguta in primărie !
Si cine face de calitate? ce vrei sa spui cu asta ca nu pricep. Arata si cine face de calitate daca tot faci comparatii
Păi scrie în titlu: Umbrărescu!
Or fi și prin zona noastră dar… unul e Safir! Sau ei toți, care și cum!
Nu cauți calitate ci… nume de firmă
Compari varza cu barza!
Muncitorii, saracii, au muncit cat au putut ei de bine, dar calitatea stratului bituminos este indoielnica: filer putin si pietricele multe. La iarna, stratul de 3 cm de asfalt se va decoperta si vor aparea gauri. Pacat de deranj !
Domnule Safir, in fata sediului de la Vama este o groapă la o gura de canal. S-au lucrat la ea aproape o lună iar acum groapa a reapărut.
Groapa asta apare de cîteva ori pe an, de cîțiva ani. Niciodata nu a fost reparată cum trebuie
cîte 4-5 oameni stau si se uită dar treaba…0. Are primăria bani de aruncat.
Și când se va sparge iar și iar conducta, cum facem? Punem din nou pavele și așteptăm și așteptăm să se facă? Și ce mare lucrare a fost de i trebuiau 3 săptămâni? Sunt câteva sute de metri și câteva zeci de canale, abia așteptam să mergem sa vedem ce zic mașinile noastre…
Termenul a fost suuuper lung! Că mare lucrare…
Acum să auzim ce termen de execuție au parcurile de joacă! Pentru că le-au demontat, au vopsit garduri, au mai pus oarece pământ, au mai lăsat grămezi de pământ pe alei și… de două săptămâni nici o mișcare!
Nici copiii nu se joacă, mă rog, câți se jucau, nici pe alei nu poți circula… gardurile s-au uscat… Ce se așteaptă? Următoarele alegeri sunt pestre trei ani! E cam mult!
Așadar… nu prea avem cu ce ne făli!
Lucrarea asta trebuia făcută într-o noapte!
Bravo lor! Acum,sa nu fim carcotasi……poate o sa si țină macar un sfert din cat tin soselele facute de Umbrarescu! Una peste alta….e perfect!
Bravo lor! Acum,sa nu fim carcotasi……poate o sa si țină macar un sfert din cat tin soselele facute de Umbrarescu! Una peste alta….e perfect!
Incredibil ce comparație ala face mii km de autostrăzi iar safi 2km strada sper ca nu in tradiția familiei