Misterul becurilor de la iluminatul public din Huși care se sting singure a fost dezlegat

Discuția a plecat de la consilierul Radu Bobârnat, care i-a reclamat primarul Ciupilan că străzi centrale, precum Mihail Kogălniceanu sau Ștefan cel Mare (în zona sediului Poliției) rămân noaptea fără strop de lumină. „Noroc de faptul că este lumină de la Episcopie, căci altfel îți bagi degetele în ochi. Și nu e normal să se întâmple așa. Am văzut oameni care foloseau lanterna de la telefon, ca să poată circula”, a spus consilierul liberal. Primarul Ioan Ciupilan i-a dat dreptate și i-a răspuns din postura de cunoscător al problemei: „M-am săturat și eu, dar vă spun că avem o problema, care exista din momentul în care s-au montat… O problemă cu acel cablu care este foarte vechi. Și când plouă apar tot felul de scurtcircuite. Și aruncă siguranțele, pentru că sunt din acestea model nou și le aruncă, tocmai pentru a preveni cine știe ce problemă, cred că știți despre ce vorbesc, pentru că și la locuințele care au sistem electric mai nou pus, există aceste siguranțe care declanșează, preventiv, dacă este un mic impuls nelalocul lui. Să știți că așa pățeam la Primărie când eram pe vechea instalație. Sau acasă, că am siguranță din asta nouă, iar la cel mai mic impuls, când plouă, le aruncă afară, ca să zic așa”, a explicat primarul Ciupilan. „Nici nu mai știu cum să procedez, o să îl pun și pe Doru să le verifice. Într-o seară am venit acasă, era întuneric tare, dar, de obicei când parcam mașina în curte era de obicei lumină pe stradă. Dar atunci nimic, era beznă. Dau telefon, se duc băieții, ridică siguranța, dar după cinci minute, iar cade siguranța. Afară bura și fiind un vreun cablu vechi, siguranțele săreau”, a mai adăugat primarul Ciupilan.
Primarul Ciupilan spune că s-au pus două indicatoare noi într-un zonă din oraș, iar peste câteva zile acestea au dispărut cu totul
Discuția a dat prilejul și altei teme, de data aceasta care ține de spiritul civic. Unul dintre consilieri s-a plâns executivului local că una dintre statuile din oraș a fost murdărită de un „artist” neînțeles, care a făcut desene bizare pe monumentul în cauză. „Știu, simțul civic se vede în România. Dacă vă urcați acuma cu mine în mașină, mergem să vă arăt unde au fost montate două indicatoare, nou-nouțe, iar peste câteva zile, efectiv, erau luate de tot! Ce putem face? E important ca oamenii să prețuiască ceea ce se face pe domeniul public. Mulți oameni au reflexul acesta, de a arunca gunoiul la coș, de a sta pe o bancă, fără să o rupă, să o măzgălească sau de a lăsa în pace locurile de joacă pentru copii. Alții însă nu. Găsesc o distracție din a distruge coșuri de gunoi stradale, rup, smulg, măzgălesc. Nu poate sta un polițist la fiecare colț, căci nu sunt atâția polițiști. Omul însă trebuie să înțeleagă singur că toți vrem să avem un oraș frumos”, a spus primarul Ioan Ciupilan.
Oare mai sunt oameni in acest oras sa mai creada minciunile primarului? Mergi pe strazi precum GH Bucur, Ana Ipatescu, Castroian, Dragulet , A Sarbu Gradinari etc si etc sa vedeti cum arata orasul, spart peste tot . Marea asfaltare din 2010-2014 s-a dus dracului mai Jane.
Străzile enumerate sunt asfaltate și foarte curate , merg frecvent la cimitir pe aceste străzi .Este cineva care are ciudă pe primar .
Poliția și Poliția locală să circule pe străzi pentru a prinde pe cei care fac astfel de fapte de vandalism . Pentru salariile care le iau , să și muncească.
Este că gârâi a ceapă și l-ai votat că ț-o pus asfalt in poartă? Iar singura ta distracție e să mergi la cimitir?!?
Nu sunt atâția polițiști încât să stea câte unul la fiecare colț, însă cei care sunt dorm toată noaptea foarte liniștiți în mașină. Și sunt și plătiți pentru asta.