Atletico Vaslui – Sporting Liesti, astãzi, 17.30
LEJER… Atletico Vaslui joacã, astãzi, primul meci oficial al sezonului 2015-2016. De la ora 17.30 pe stadionul Municipal din Vaslui vine divizionara C, Sporting Liesti, echipã care se va prezenta la acest joc cu juniorii.
Calificatã în faza nationalã a Cupei României, campioana judetului nostru, Atletico Vaslui va întâlni, astãzi, de la ora 17.30, pe Sporting Liesti, în primul tur al competitiei. Echipa pregãtitã de Gabi Crãciun va avea o misiune facilã în fata unui adversar care se va prezenta la meci cu juniorii. Din cauza problemelor financiare, jucãtorii au plecat de la echipã, Sporting Liesti urmând sã se prezinte cu o formatie alcãtuitã din juniori nãscuti în anii 1999 si 2000. Adversara Vasluiului a încheiat editia precedentã de campionat pe locul zece în seria C1 a Ligii a III-a, cu 15 puncte, obtinute în urma a patru victorii, trei rezultate de egalitate si 15 înfrângeri. Echipa din judetul Galati a promovat în Liga a III-a în 2013, atunci când la baraj a învins campioana judetului Vaslui, FC 2007 Gârceni, scor 5-3. Pentru faza I a Cupei României baremurile de arbitraj sunt nete si vor fi în cuantum de: 340 arbitru si câte 300 lei pentru cei doi arbitri asistenti. În caz de egalitate dupã 90 de minute de joc, se disputã prelungiri, si dacã egalitatea persistã, se executã lovituri de departajare.