spot_img
0.7 C
Vaslui
06-nov.-2024
spot_img

MIRCEA ALBULESCU va fi înmormântat duminică, la Reînvierea: „Era un taifun, un vulcan”

- Advertisement -

Mircea Albulescu s-a stins din viaţă vineri la Spitalul Floreasca din Capitală. Avea 81 de ani şi suferea de probleme cardiace de mult timp. De altfel, în urmă cu doi ani, actorul a fost supus unei triple operaţii de bypass la inimă.

Trupul neînsufleţit al actorului Mircea Albulescu va fi depus, sâmbătă, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti între orele 10:00-13:00, apoi va fi dus la Capela de la Cimitirul Reînvierea, iar duminică va avea loc înmormântarea, la ora 14:00, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii TNB. Marele actor avea grad de comandor şi va fi înmormântat cu onoruri militare.

Alexandru Arşinel: „Un cuvânt venit de la Albulescu era ca o decoraţie din partea poporului român”

Actorul Alexandru Arşinel a evocat, vineri, într-o declaraţie oferită agenţiei MEDIAFAX, personalitatea actorului Mircea Albulescu, care s-a stins din viaţă, vineri, la vârsta de 81 de ani, exprimând că acesta era „unul dintre corifeii mari ai teatrului românesc”, actor strălucit şi pedagog înzestrat.

Alexandru Arşinel şi-a exprimat nu doar regretul faţă de faptul că se stinge încet-încet o întreagă generaţie de mari actori şi oameni de cultură cardinali pentru societatea românească, ci şi aprecierea faţă de omul şi actorul care a fost Mircea Albulescu. El a declarat că ultima oară când a discutat cu Albulescu a fost în urmă cu o lună când, în ciuda suferinţei sale fizice, acesta păstra încă entuziasmul pentru lumea teatrului:

„Aş fi vrut să se oprească această nenorocire care s-a abătut asupra artiştilor unul după altul. Albulescu a fost unul din corifeii Teatrului Naţional, unul dintre marii actori, creatori de spectacole, profesor creator de generaţii întregi de actori, un exemplu de ceea ce însemna un om născut în folosul teatrului românesc, un actor excepţional şi un pedagog de înalt nivel profesional. Regret foarte mult cu atât mai mult cu cât am discutat în urmă cu nicio lună de când a fost la noi la teatru şi fusese efectiv entuziasmat de genul nostru, al lui Stela, al meu şi a unor artişti de revistă. Îmi pare foarte rău. El suferea de mai mulţi ani şi ne vedeam pe stradă. Deja mergea destul de greu. Regret foarte mult. Sper că românii îl vor păstra în memorie şi în suflet. A fost un actor-cetăţean, un actor de dimensiuni uriaşe.”

Pe de altă parte, Alexandru Arşinel a amintit un episod personal din tinereţa sa când a fost distribuit în rolul principal din piesa „Ploşniţa” de Vladimir Maiakovski, dezvăluind cât de apropiat şi de generos era Albulescu şi punctând faptul că acesta nu se sfiia să aducă laude şi să încurajeze actorii mai tineri:

„Eu am jucat împreună cu el la Naţional, l-am văzut în atâtea filme şi spectacole. Îmi aduc aminte de generozitatea lui. Am jucat la Naţional în «Ploşniţa» lui Maiakovski, aveam rolul principal şi el avea unul dintre celelalte roluri principale şi eram destul de timorat de pasul pe care îl făceam trecând Calea Victoriei şi ajungând la Naţionalul Bucureştean şi taman în rolul principal şi mi-aduc aminte de gestul lui de a veni în cabină, stăteam cu Gigi Dinică în aceeaşi cabină, şi felicitându-mă din tot sufletul. Nu avea nicio reţinere atunci când simţea să-şi felicite colegii şi să aibă un cuvânt de laudă faţă de ceea ce făcea pentru că un cuvânt venit de la Albulescu era ca o decoraţie primită din partea poporului român. Era un om extrem de generos cum rar se mai găseşte sămânţa asta, mai ales în lumea artistică.”, a conchis Arşinel vizibil emoţionat.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/live/mircea-albulescu-va-fi-inmormantat-duminica-la-reinvierea-era-un-taifun-un-vulcan_285566.html#ixzz45JlrPxw1

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.